Deutsche Bank a început să trimită justiţiei new-yorkeze documente privind finanţarea unor proiecte ce au legătură cu Donald Trump, ca răspuns la o citaţie, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată dosarului, relatează gerpres.
La mijlocul lunii martie, procurorul statului New York, Letitia James, a solicitat băncii germane să furnizeze numeroase documente legate de cereri pentru împrumuturi şi linii de credit acordate Organizaţiei Trump, holding al activelor magnatului imobiliar, gestionat în prezent de fiii preşedintelui, Eric şi Donald Trump Jr, după ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă.
Banii în cauză erau destinaţi finanţării unor proiecte precum hotelurile Trump din Washington, Miami şi Chicago, potrivit informaţiilor furnizate AFP pe 12 martie de o altă sursă, sub protecţia anonimatului.
AFP nu a reuşit să afle în cursul zile de miercuri dacă Deutsche Bank a furnizat deja toate documentele solicitate de justiţia americană.
"Ne menţinem angajamentul de a coopera cu anchetele oficiale", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al băncii, refuzând să comenteze informaţiile.
Contactat de AFP, biroul procurorului new-yorkez nu a reacţionat încă.
Canalul de televiziune CNN a fost primul care a informat despre cooperarea Deutsche Bank cu autorităţile din New York.
Procurorul din New York a dorit de asemenea să obţină documente legate de încercarea eşuată a Organizaţiei Trump din 2014 de a cumpăra clubul de fotbal american Buffalo Bills, a mai susţinut sursa ce a dorit să îşi păstreze anonimatul.
Biroul procurorului de stat din New York a decis să solicite Deutsche Bank informaţii privind diverse proiecte legate de familia Trump după mărturia din Congres a fostului avocat personal al lui Donald Trump, Michael Cohen.
În timpul audierii sale, Cohen a afirmat că Donald Trump şi-a supraestimat în mod nejustificat averea pentru a obţine credite de la Deutsche Bank.
Deutsche Bank este una din puţinele bănci occidentale mari care au continuat să împrumute bani imperiului Trump după falimentul mai multor cazinouri deţinute de acesta în anii 1990, care a condus la datorii estimate în prezent la 330 de milioane de dolari.
Germania: Deutsche Bank a transmis documente procuraturii americane în legătură cu Donald Trump
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

525
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
525

556
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
556

340
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
340

164
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
164

743
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
743

398
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
398

79
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
79

49
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
49

706
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
706

960
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
960

58
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
58

928
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
928

784
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
784
















Comentează