Ministrul grec pentru politica privind migraţia, Giorgos Koumoutsakos, a criticat joi, în timpul unei vizite în SUA, ''şantajul'' la care apelează Turcia pentru a primi din partea Uniunii Europene un ajutor financiar mai consistent, transmite AFP potrivit Agerpres.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat recent că Turcia va ''deschide porţile'' pentru migranţii care doresc să ajungă în UE dacă blocul comunitar nu o ajută financiar pentru întreţinerea celor aproximativ patru milioane de refugiaţi aflaţi pe teritoriul turc şi pentru proiectele pe care Ankara le are în vedere într-o ''zonă de securitate'' în nordul Siriei, unde doreşte să repatrieze circa două milioane de sirieni.
Astfel de declaraţii, repetate şi de alţi responsabili turci, în opinia ministrului grec nu fac decât să încurajeze migranţii să se apropie de respectivele porţi ''aşteptând ca ele să se deschidă'', de unde ar rezulta şi creşterea cu 240% faţă de luna mai a numărului migranţilor care au debarcat în insulele greceşti.
Cu toate acestea, oficialul grec cere Uniunii Europene ''să ia în considerare în mod favorabil'' cererea Turciei de a primi un ajutor în plus faţă de cele şase miliarde de euro convenite în 2016 prin acordul în care Ankara s-a angajat să oprească migraţia către Europa în schimbul acestei asistenţe financiare.
''Însă faptul că Turcia cere aceşti bani prin şantaj sau ameninţări nu creează climatul politic necesar pentru ca europenii să i-l acorde'', a atenţionat Giorgos Koumoutsakos. ''Europa nu poate acţiona sub ameninţări ori şantaj. Europenii trebuie să înţeleagă situaţia căreia turcii trebuie să-i facă faţă, dar Ankara trebuie să-şi dea seama la rândul ei că nu acesta este modul potrivit de a negocia cu Europa'', a explicat în continuare oficialul grec.
În urma valului masiv de migranţi din ultimele luni, guvernul de la Atena a anunţat miercuri că va închide în curând cele mai mari trei tabere pentru migranţi, de pe insulele Lesbos, Chios şi Samos, urmând să le înlocuiască cu structuri închise cu o capacitate triplă de primire, de la 5.000 la 15.000, decizie ce a declanşat reacţii negative din partea unor ONG-uri şi primari din acele insule, mai ales că numărul migranţilor aflaţi pe aceste insule, peste 23.000, depăşeşte oricum capacitatea de primire.
''Acest proiect contravine dreptului grec, european şi internaţional'', scrie într-un comunicat Consiliul refugiaţilor, un ONG legat de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). ''Detenţia unor cetăţeni din state terţe în baza legislaţiei privind azilul şi imigraţia este o măsură excepţională, care trebuie aplicată în ultimă instanţă. Generalizarea aplicării ei constituie o încălcare a legislaţiei internaţionale'', indică ONG-ul.
La rândul ei, Comisia Europeană a transmis că este favorabilă ''ameliorării situaţiei în insulele'' greceşti, dar cu condiţia ca măsurile luate ''să fie în acord cu principiile drepturilor omului''.
Pe lângă crearea acelor ''structuri închise'', dezaprobate de primari din insulele greceşti care le compară cu nişte ''închisori'', guvernul condus de Kyriakos Mitsotakis a adoptat o lege care înăspreşte condiţiile de acordare a dreptului de azil şi suplimentează efectivele poliţiei de frontieră
Grecia critică 'şantajul' Turciei în chestiunea migraţiei
Articole Similare

0
Efectele shutdown-ului din SUA se resimt și în România: Militarii americani de la baza Deveselu nu vor mai fi plătiți
0

2.021
Bashar al-Assad, otrăvit la Moscova? Fostul dictator sirian, internat în spital în urma unei presupuse tentative de asasinat
2.021

42
Ministerul rus al Apărării: Rusia şi Ucraina fac un schimb de câte 185 de prizonieri de război
42

33
Temeri în privința unui atac rus determină Lituania să ridice adăposturi antiaeriene: 'am convenit să ne pregătim'
33

133
Stuație dramatică pe frontul din Dnipropetrovsk - Rusia își continuă înaintarea amenințând liniile de aprovizionare ale Ucrainei
133

310
VIDEO Jaf spectaculos la Paris: un magazin al unui brand de lux a fost atacat în miezul nopții. Hoții au sustras mai multe genți
310

35
Premierul danez atrage atenția asupra ritmului de reînarmare a Europei: Aş spune că 2035 va fi prea târziu
35

2.162
Zelenski 'tună' și 'fulgeră' împotriva Rusiei, după atacul rușilor la centrala nucleară Cernobîl: 'Moscova e o amenințare globală!'
2.162

32
Teheran: Explozie la un laborator universitar - o persoană a murit și patru au fost rănite
32

1.510
Kovesi intră tare în rețelele infracționale chinezești: 'Credeţi că doar traficul de droguri este violent? Acum nu doar el'
1.510

3.869
Teorie a conspirației de 'noaptea minții' promovată de un înalt oficial rus, apropiat de Putin: 'Occidentul vrea să ucidă 90% din pământeni cu ajutorul LGBT și a armelor biologice!'
3.869

54
Cât poluează mediul blugii tăi? Eco-scorul de pe etichetele hainelor schimbă regulile jocului în modă
54

121
Studii recente dezvăluie care sunt cele 5 fructele banale din supermarket cu efecte incredibile asupra sănătății
121
Comentează