DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Grupul american Boeing Co se prăbușește: Compania pierde titlul de cel mai mare constructor mondial de avioane

amcham.ma
boeing

Grupul american Boeing Co. a anunţat marţi că, în primul semestru al acestui an, livrările sale au scăzut cu peste o treime, afectate de reţinerea la sol a avioanelor 737 MAX, ceea ce înseamnă că Boeing va pierde titlul de cel mai mare constructor mondial de avioane în acest an, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

În total, Boeing a livrat companiilor aeriene 239 de avioane în primul semestru, cu 37% mai puţin decât cele 378 avioane livrate în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care peste 150 de avioane 737 MAX au fost produse dar sunt parcate la sol.

Citește și: ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni - Plouă zi de zi, scăpăm temporar de caniculă

Sursele citate de Reuters susţin că numărul de avioane livrate de Boeing în primul semestru este mai mic decât cel al rivalului european Airbus SE, care a livrat 389 avioane, în creştere cu 28% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Datele referitoare la trimestrul al doilea arată că tendinţa de scădere a livrărilor Boeing s-a agravat. Grupul american nu a livrat decât 90 de avioane companiilor aeriene în ultimele trei luni, o scădere de aproape 54% comparativ cu cele 194 de avioane livrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Această scădere semnificativă este cauzată în principal de faptului că Boeing a suspendat livrarea de avioane 737 MAX, model care reprezintă aproape două treimi din carnetul său de comenzi. Începând de la mijlocul lunii martie, avioanele 737 MAX au fost blocate la sol după catastrofe aeriene în care au fost implicate aceste avioane.

Citește și: Avertismentul medicilor: NU consuma castraveți murați dacă suferi de aceste boli

Avionul Boeing 737 MAX, dat în exploatare în mai 2017, a cunoscut în mai puţin de şase luni două accidente mortale. Deşi investigaţiile sunt încă în desfăşurare, este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor menit să împiedice intrarea avionului în picaj, denumit MCAS (Manoeuvering Characteristics Augmentation System).

Citește și: Gabriela Firea, mesaj pentru urechile fine din politică, la externarea din spital: Nu mor caii când vor câinii

Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.