Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul acoperă din bani publici datoriile firmelor de stat

cfr
Există şi o listă scurtă ce vizează insolvenţa sau falimentul, în care au fost incluse Intervenţii Feroviare, Romavia şi Servicii Energetice Oltenia. La mijlocul lunii, premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, anunţau că Guvernul va aproba un program de reducere a arieratelor companiilor de stat cu 2 miliarde de lei, inclusiv cu intrarea în insolvenţă şi lichidare a firmelor mici cu datorii istorice, fără să prezinte alte detalii legate de modul în care vor fi diminuate aceste arierate. Proiectul scrisorii de intenţie către FMI, obţinut de Mediafax, detaliază însă planul Guvernului în acest sens şi arată intenţia autorităţilor de a scoate, din nou, bani din buget pentru a plăti aceste datorii. Plata arieratelor companiilor de stat cu fonduri scoase din buget a fost practicată şi în anii anteriori, în repetate rânduri, fără ca situaţia la nivelul acestor companii să se îmbunătăţească în timp. În document, Executivul admite că nu a reuşit să atingă ţinta indicativă stabilită pentru luna decembrie a anului trecut referitoare la arieratele cumulate ale companiilor de stat subordonate administraţiei centrale, dar promite, „ca o măsură de corectare”, să reducă arieratele, în primul trimestru al acestui an, cu mai mult decât suma reprezentând reducerea prevăzută în cursul ţintei iniţiale, astfel încât să poată atinge ţinta planificată pentru finele lunii martie. „Trei dintre companiile furnizoare de servicii în domeniul electricităţii care înregistrează arierate au fost deja puse în procedura de lichidare voluntară şi se vor efectua de la buget plăţi pentru achitarea parţială a arieratelor companiilor de stat din sectorul căilor ferate către furnizorii de electricitate, precum şi pentru arieratele Companiei Naţionale de Drumuri”, este planul Guvernului asumat ca o condiţie prealabilă fără care scrisoarea de intenţie nu poate fi acceptată de către FMI. Insolvenţa, măsură de reducere a arieratelor „Vom analiza şi actualiza planurile în cursul anului 2014, cu scopul de a reduce arieratele până la un nivel minim, până în luna septembrie 2015. Planurile vor avea în vedere o gamă largă de opţiuni pentru diminuarea arieratelor, inclusiv plasarea companiilor în insolvenţă sau lichidare”, este angajamentul Guvernului. În acelaşi timp, însă, tot ca acţiune prealabilă, sunt asumate deja, în proiectul scrisorii, hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor pentru plasarea a trei companii de stat, respectiv Intervenţii Feroviare, Compania Română de Aviaţie Romavia şi Servicii Energetice Oltenia filiala Electrica, în proceduri de insolvenţă „sau lichidare”. Executivul îşi mai asumă includerea în ţinta de deficit pentru primul trimestru a unui împrumut din Trezorerie pentru CFR Călători, tot pentru reducerea arieratelor. Acest împrumut urmează să fie înregistrat drept cheltuială bugetară, la prima rectificare a bugetului pe acest an. „Deficitul total al anului include 220 milioane lei alocaţi acestui scop”, se arată în document. preluare: România Liberă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.