Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tehnocrat, netehnocrat, guvernul trebuie să fie al tuturor românilor!

steag drapel tricolor

Dincolo de frământările și abordările preponderent emoționale din spațiul public, realitatea este că următorul guvern care va fi instalat la Palatul Victoria va trebui să răspundă deopotrivă așteptărilor, atât ale cetățenilor vocali ai României, cât și ale celor tăcuți. Așa că în afară de imaginea membrilor săi, nepătați, tehnocrați, viitorul Cabinet va trebui să facă față și unor provocări de ordin economic.

Aparent, misiunea pare ușoară. Preia o economie stabilă, atât din punct de vedere macroeconomic cât și financiar, cu absolut toți indicatorii pe plus, exceptând inflația, care e pe minus, cu visteria plină și cu prognoze favorabile, atât ale specialiștilor autohtoni, cât și ale instituțiilor financiare internaționale.

Marea provocare, la care guvernul Ponta a știut să răspundă, este aceea de a transpune creșterea economică în nivelul de trai al populației. Iar pentru asta, noul guvern va trebui să-și asume continuarea câtorva acțiuni vitale: implementarea în 2016, fără abateri, a prevederilor din noul Cod Fiscal, respectarea angajamentului de majorare a pensiilor cu 5% și de creștere a salariului minim pe economie la 1.200 lei în 2016, garantarea plății la timp a subvențiilor în agricultură și a despăgubirilor pentru seceta din această vară. De asemenea, va trebui să asigure atingerea țintei de creștere economică de 3,8% la sfârșitul anului și respectarea obligațiilor statului față de cetățeni: buna funcționare a școlilor, spitalelor, instituțiilor publice, plata la timp a salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale.

Dar dacă prioritatea noului Cabinet va fi, așa cum s-a exprimat recent și președintele, încheierea cu orice preț a unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional, parte din aceste măsuri s-ar putea să fie compromise, dată fiind abordarea eminamente contabilă a specialiștilor Fondului. În ciuda opoziție fățișe a acestora, guvernul Ponta a scăzut și CAS-ul și TVA-ul la alimente, iar efectele nu le-au confirmat temerile, ba chiar au fost mai mult decât benefice în plan fiscal.

Prin urmare, viitorul Guvern are de ales între a contribui direct la bunăstarea cetățenilor și a face pe plac unor birocrați din exteriorul dar și interiorul granițelor României. Înainte de a face această alegere, i-aș aminti viitorului prim-ministru, oricare va fi el, că mandatul său va fi încredințat de către Parlament, organul reprezentativ al poporului român, și nu de către președinte sau de către organisme sau instituții din afara țării.

Nu suntem într-un moment de criză care să justifice abordări excepționale în actul de guvernare și nici scurtcircuitări ale procedurilor democratice. Așa că noul Guvern va trebui să dea dovadă nu numai de competență ci și de viziune și, nu în ultimul rând, de voință politică. Pentru că are de condus o țară cu 20 de milioane suflete și nu o societate cu răspundere limitată!

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.