Guvernul trebuie să înceapă urgent despăgubirile pentru cei afectaţi de pesta porcină africană

Autor: Cătălin Cristache, Deputat PMP

Publicat: 05-09-2018

Actualizat: 05-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Gestionarea crizei pestei porcine africane de către Guvernul PSD – ALDE este un amestec toxic de incompetenţă şi ticăloşie. Pe lângă faptul că nu este în stare să stopeze răspândirea molimei, Executivul condus de Viorica Dăncilă înrăutăţeşte situaţia. Pe de o parte, lipsa de comunicare publică generează tot felul de teorii ale conspiraţiei care îi fac pe românii din mediul rural să nu creadă în existenţa pestei porcine. Pe de altă parte, lipsa de soluţii concrete îi determină pe micii crescători de porci să-şi ascundă sau să-şi sacrifice animalele pentru a nu avea pierderi prea mari.

În judeţul Galaţi, pe care îl reprezint în Parlamentul României, Ignatul a venit anul acesta mai devreme. Ţăranii au început să-şi sacrifice singuri porcii de teamă ca nu cumva Direcţia Sanitar Veterinară să descindă peste ei şi să le asomeze animalele. Aceasta este o problemă foarte mare, pentru că reprezintă un pericol pentru sănătate şi nu stopează în niciun fel extinderea molimei. În mod evident, cauza acestei situaţii este neîncrederea în autorităţi. Şi asta pentru că, în judeţul Galaţi, deşi există deja două focare identificate de analizele de laborator ale ANSVSA, nu s-a făcut nicio plată către păgubiţi. De altfel, seninătatea cu care ministrul Petre Daea ne anunţă că sunt depuse 1.603 dosare de pagubă şi sunt soluţionate doar 82 este vecină cu nebunia. Ce încredere poate să aibă micii crescători că îşi vor primi banii de la stat când văd că doar 1 din 20 de dosare a fost soluţionat.

Prin această declaraţie politică, solicit Guvernului ca, la rectificarea bugetară, să aloce fondurile necesare pentru plata urgentă a dosarelor de pagubă. De asemenea, la nivelul prefecturilor şi consiliilor judeţene, să se înfiinţeze echipe de lucru care să-i ajute pe locuitorii din mediul rural să întocmească respectivele dosare de pagubă pentru a-şi primi banii. În cazul în care aceste două criterii enunţate nu vor fi respectate, mai mult ca sigur epidemia de pestă porcină se va întinde, iar neîncrederea dintre români şi autorităţi va creşte şi mai mult.

Punerea în aplicare a celor două măsuri solicitate de mine este necesară şi pentru a arăta că statul, în ansamblul său, nu a intrat în disoluţie. Înţeleg că toată lumea s-a convins că instituţiile sunt conduse, la vârf, de incompetenţi cu carnet de partid, dar este important ca acestea să funcţioneze măcar la nivel minimal. Altfel, oamenii vor alege să denunţe contractul social şi îşi vor face singuri dreptate.

Situaţia actuală impune acţiuni imediate. Nu putem aştepta să primim fonduri de la Comisia Europeană. Cel mult, cele două demersuri trebuie să meargă în paralel. Plăţile să fie făcute şi, apoi, eventual, să existe deconturi din partea Bruxelles-ului.

De asemenea, prin această declaraţie politică, solicit demisia ministrului Petrea Daea. Toată lumea a râs de el cu glumiţele legate de oi şi alte asemenea prostii scoase pe gură, spunându-se că e un om de viaţă şi din popor. Iată că incompetenţa acestuia şi ruptura de realitate sunt plătite foarte scump acum.

Mai mult, cer demisia şefilor ANSVSA (central) şi DSVSA din judeţele afectate, pentru nerespectarea procedurilor şi incompetenţă crasă. La Galaţi, spre exemplu, cetăţenii au filmat echipele trimise în teren pentru dezinfecţie cum foloseau canistre goale, fără pic de substanţă activă în ele. De altfel, există şi o problemă legată de un caz evident de corupţie în care fosta şefă DSVSA Galaţi achiziţiona produsele de dezinfecţie de la firma condusă de soţul său. Şi nu există o investigaţie penală în acest caz tocmai din cauza faptului că, prin acţiunile lor, PSD – ALDE a pus botniţă Justiţiei.

 

Declaraţie politică susţinută în plenul Parlamentului în data de 5 septembrie 2018

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri