Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În ciuda războiului, Slovacia vrea în continuare petrol rusesc: 'Vom solicita o excepție dacă se va ajunge la aprobarea unui embargou'

Twitter
slovacia steag drapel

Slovacia va încerca să obţină o excepţie de la orice embargou împotriva petrolului rusesc care va fi convenit de Uniunea Europeană în următorul său pachet de sancţiuni impuse Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei, a anunţat marţi Ministerul slovac al Economiei, transmite Reuters, relatează Agerpres.

Comisia Europeană ar urma să finalizeze marţi pregătirile pentru cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza invadării Ucrainei. Noul pachet de sancţiuni ar urma să includă şi o interdicţie cu privire la achiziţionarea de petrol rusesc, motivul fiind acela că exporturile petroliere reprezintă o sursă importantă de venituri în valută pentru Moscova.

Doi oficiali europeni au declarat luni pentru Reuters că executivul comunitar ar putea acorda Ungariei şi Slovaciei o excepţie de la embargoul privind achiziţiile de petrol din Rusia, având în vedere dependenţa crescută a celor două state membre de ţiţeiul rusesc.

Slovacia importă din Rusia aproape tot petrolul de care are nevoie, iar ţara susţine că are rezerve suficiente pentru 120 de zile.

"Dacă se va ajunge la aprobarea unui embargou pentru petrolul rusesc, ca parte a unui nou pachet de sancţiuni impuse Rusiei, atunci Slovacia va solicita o excepţie", a informat Ministerul slovac al Economiei ca răspuns la o solicitare transmită de Reuters.

Vezi și: Lista țărilor UE care nu sunt de acord cu oprirea importurilor de energie din Rusia

Potrivit Ministerului slovac al Economiei, procesarea unui alt tip de ţiţei decât cel rusesc nu este posibilă pe termen scurt iar trecerea la o altă tehnologie este un proces costisitor din punct de vedere financiar şi care necesită timp. "De acea solicităm o perioadă de tranziţie mai lungă pentru petrolul transportat prin conductă", a precizat Ministerul slovac al Economiei.

Oficialii europeni consultaţi de Reuters susţin că embargoul petrolier va fi introdus în mai multe faze, cel mai probabil urmând să devină complet operaţional de la începutul anului următor.

Noul pachet de sancţiuni urmează să fie prezentat miercuri ambasadorilor statelor membre la Bruxelles.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.