Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Începe marea 'militarizare'

vaccin cantacuzino

stiripesurse.ro vă prezintă principalele teme ale zilei din presa de mâine:

National:

Anunt soc in plenul guvernului, unde ministrul Adrian Tutuianu a dezvaluit ca Institutul „Cantacuzino” va fi transferat in cel mult o luna in subordinea Ministerului Apararii si va deveni unitate militara, cu o conducere militara! Proiect mai mult decat ambitios, dar care reprezinta practic ultima sansa pentru salvarea Institutului „Cantacuzino”, unitate medicala unica in tara si pe care atatia alti demniatri s-au chinuit sa-l puna pe butuci.
De asemenea, miza financiara este si ea una uriasa, multinationalele care au preluat piata lasata libera dupa ce cercetatorilor romani de la „Cantacuzino” li s-a interzis, fara prea multe explicatii, sa mai produca vaccinuri umflandu-si conturile cu sute de milioane de euro. Insa cum epidemiile actuale fac ravagii la nivelul intregii Europe iar prezenta a milioane de migranti ilegali reprezinta un risc major, existenta unei unitati unde sa se produca vaccinuri era deja o chestie de siguranta nationala.
Asa ca „marea militarizare” care va debuta cu transformarea Institutului „Cantacuzino” intr-o unitate militara nu este chiar o idee atat de „comunista” cum se vor grabi multinationalele sa urle ca din gura de sarpe… (Mai multe detalii AICI)

realitatea.net:

De când a reapărut în spațiul public, Tudorel Toader, fost judecător de la Curtea Constituțională, a dovedit o viclenie ieșită din comun. Timp de 24 de ore, a lăsat să se înțeleagă că este pro-Grindeanu, ulterior a demisionat din primul cabinet PSD, pentru a intra în același cabinet PSD, dar sub comanda lui Tudose, premierul sub care totul este "la maxim" și Justiția este la minimum.
Revenind însă la domnul Toader, Tudorel Toader, cred că este definiția perfectă a disimulării. După ce a dat impresia că este deranjat de cererea expresă a lui Dragnea de a evalua managementul de la DNA și Parchetul General, Tudorel Toader a profitat de prima ocazie pentru a pune în practică ordinul liderului PSD.
Refuzul lui Augustin Lazăr de a pune la dispoziția Comisiei parlametare de anchetă a scrutinului prezidențial din 2009 documente din dosarul de cercetare penală deschis de Parchetul General în acest caz i s-a potrivit mănușă domnului Toader. La fel ca refuzul șefei DNA de a fi audiată de respectiva comisie. Doamna Kovesi a avut însă o corespondență activă cu Comisia, iar în cea de-a patra scrisoare trimisă Parlamentului a oferit și un răspuns față de posibila fraudare a scrutinului prezidențial din 2009: "Nu avem indicii că respectivul scrutin ar fi fost fraudat...'' A omis însă să spună ce căuta în noaptea scrutinului în sufrageria lui Gabriel Oprea. Asta este, însă, o altă poveste, așa că nu o să insist...
Tudorel Toader a dovedit că este un executant abil și când a primit sarcina să modifice principalele legi ale Justiției. Nu s-a lăsat presat de termen și s-a ferit să abordeze subiecte precum grațierea sau pragul pentru abuzul în serviciu. A contabilizat însă strategic teme precum subjugarea Inspecției Judiciare și eliminarea președintelui din procesul de numire a șefilor de parchete. În fapt, Toader avea o sarcină clară de la șefii PSD: eliminarea procurorului general, Augustin Lăzăr, și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. (Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Semnificativă pentru analiştii de pe Wall Street este dispariţia corelaţiilor dintre evoluţiile acţiunilor, bondurilor şi mărfurilor, precum şi faptul că investitorii par să ignore datele şi regulile de evaluare ale activelor.
Modelele analitice ale Morgan Stanley arată că activele sunt la cel mai scăzut nivel de corelare din ultimul deceniu. „Obligaţiunile de stat sunt mult mai puţin corelate cu piaţa valutară (FX), piaţa valutară este mai puţin corelată cu ratele, iar totul este mai puţin influenţat de petrol”, spune Andrew Sheets, reprezentant al Morgan Stanley.
Acelaşi tipar a fost remarcat şi înainte de criza din 2007, când investitorii evaluau activele mai degrabă privind spre riscurile specifice ale industriei, în loc să privescă şi să interpreteze datele de ansamblu. (Mai multe detalii AICI)

contributors.ro:

Ne-am bucura să vedem că președintele Macron va tratat altfel România decât predecesorii săi. Ne-am bucura să vedem la lucru un autentic parteneriat strategic cu Parisul, în care cele două capitale se consideră colaboratori apropiați, dacă nu egali (relație evident imposibilă), atunci cel puțin care se respectă reciproc. Dar presiunea pentru protecționism economic și social, care crește în Franța, ca și în alte societăți vest-europene, și dorința politică firească a noului președinte de “a livra” cetățenilor francezi care l-au ales, mă fac să cred că Franța nu se va arăta foarte deschisă în anii următori, nici cu România, nici cu alte state din Europa Centrală. Să nu uităm că pe Marine Le Pen au votat-o 11 milioane de francezi, iar aceștia vor vota din nou peste cinci ani. Știu că vorbesc astăzi contra vântului, că Macron are o popularitate imensă (deși a mai scăzut după alegeri) dar mă tem că mrejele populismului l-ar putea prinde la un moment dat pe tânărul și ambițiosul președinte de la Élysée.
Însăși abordarea atât de insistentă a temei muncitorilor detașați, care ar reprezenta un “dumping social” în Franța, potrivit executivului francez, arată cât de mare este riscul populismului și tentația protecționismului. Tema, în sine, nu are mare relevanță economică, nici pentru Franța, nici pentru Uniunea Europeană în ansamblu și, aș spune, nici pentru România. Ponderea expaților (salariaților detașați din alte țări) este de circa 1% din totalul forței de muncă din Uniune, aici intrând și cei cu poziții manageriale din companiile multinaționale, deci cu venituri foarte mari, care în niciun caz nu reprezintă o problemă pentru economia franceză. Deci, cei cu venituri mici, plătiți la nivelul de bază din țările mai sărace ale Uniunii Europene, reprezintă chiar mai puțin de 1%. Este cel mai puternic argument că tema nu a existat decât din punct de vedere electoral iar acum are doar o anumită relevanță politică, în raport cu promisiunile electorale ale lui Macron. În rest, e o temă cu valoare aproape zero, bună doar pentru ceva imagine publică și atât.
Reforma Uniunii Europene este însă cu adevărat o temă esențială, nu numai pentru Franța, ci și pentru România și toate celelalte state membre. În mod repetat, Bucureștiul s-a declarat dispus să facă parte din nucleul țărilor care vor susține necesarele reforme politice și economice, chiar dacă în prezent nu face parte din Zona Euro, ceea ce evident reduce relevanța României în discutarea celor mai sensibile chestiuni ale zonei care utilizează moneda unică europeană. Pe de altă parte, sunt multe alte teme la care România poate contribui, și nu puțin, din postura de a șasea țară a Uniunii (după plecarea Marii Britanii), ca mărime a populației și număr de voturi în structurile decizionale europene. România pare acum mai bine reprezentată la Paris și mai aproape de cercurile decizionale din Hexagon, ceea ce ar putea facilita conlucrarea celor două capitale în discutarea unor aspecte tehnice ale reformelor anunțate. (Mai multe detalii AICI)

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.