DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Instituțiile publice și mediul online

 

content-image

O temă de mare actualitate, mai ales în contextul avalanșei de fake-news cu care se confruntă mediul online.

Indiferent câte progrese s-ar înregistra în câmpul stopării acestui fenomen, nu cred că se va reuşi, deoarece şi flagelul sus-amintit, la fel ca oricare altul, se va transforma şi se va adapta.

În tot acest context, în care unele structuri şi / sau persoane sunt interesate sa promoveze știri, false sau eronate, instituțiile publice ar trebui să aibă posibilitatea să aibă publicitate (plătită) în mediul online. Sunt câteva structuri ale administraţiei publice, mai ales la nivel local, care fac acest lucru, dar ar trebui extins la nivel național, de ce?

Instituțiile publice sunt singurele entități, pe ale căror siteuri sau conturi de social-media pot fi găsite informaţii corecte şi complete. Chiar dacă, foarte rar, se mai întâmplă erori, aceste sunt nesemnificative şi, de obicei, sunt corijate în cel mai scurt timp.

Într-o eră în care cam totul se găseşte online, o instituție publica trebuie să aibă toate mijloacele necesare pentru a se apăra faţă de entităţi sau indivizi care doresc să dezinformeze, sau să denigreze. Momentan, la nivel central, acest lucru nu este posibil şi consider că nu este nici corect şi nci util pentru stat.

Mai mult decât atât, promovarea plătită poate fi folosită şi într-un scop pozitiv, cum ar fi promovarea campaniilor şi a proiectelor proprii etc.

În momentul de faţă, promovarea instituțiilor publice rămâne, de cele mai multe ori, în sarcina celor care se ocupă de comunicare. Însă nu întotdeauna, la compartimentul de comunicare există o persoană specializată în promovarea online. Uneori este necesar ca promovarea să se facă „organic” - diseminarea de conţinut pe grupuri online – de către persoanele cu funcţie de conducere şi/sau de către demnitari.

Din punctul meu de vedere toate acestea sunt insuficiente, pentru ca nu răspund realității din mediul online. Este adevărat ca nu este ușor să construiești un aparat de comunicare online, dar asemenea servicii ar putea fi externalizate, şi asta ar rezolva problema. Nu poţi nega evidentul, aşa şi cu mediul online, nu poţi nega existenta lui, mai ales dacă vorbim în contextul digitalizării instituţiilor publice.

Degeaba faci lucruri bune, dacă ele nu ajung la cine trebuie!

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.