Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Insula Samothraki - Paradisul ascuns aflat in apropiere

Organizatia Elena de Turism
grecia vacanta

Cei care au vizitat Samothraki consideră că au descoperit ceva rar și valoros încât nu vor să-l împărtășească cu ceilalți. Este o destinație apropiată și atât de diferită de toate celelalte destinații din Grecia, o insulă magică care nu a fost atinsă de timp. Dacă sunteți în căutarea autenticului, atunci probabil că și voi vă puteți găsi locul în acest paradis.

Plaje secrete, păduri, râuri și cascade spectaculoase, izvoare termale, sate tradiționale cu alei pitorești, cea mai delicioasă mâncare, linişte și frumusețe absolută. De asemenea insula oferă si activităţi de turism alternativ, experiențe pe care nu le veți găsi nicăieri în altă parte.

Samothraki este un loc pentru trup, minte și suflet, nu este o coincidență faptul că mulți artiști și scriitori  îl vizitează dar și grupuri de oameni din întreaga lume care caută pace, relaxare fizică și mentală, sănătate prin activități precum yoga. Nu este o simplă întâmplare că strămoșii noștri au făcut din el și un sanctuar și că una dintre cele mai frumoase și celebre statui antice, Victoria din Samothraki,  a cărui faimă a ajuns în toate colțurile lumii,  a fost descoperită acolo.

Istoria

Cunoscută în mitologie ca fiind insula lui Aeolus, Samothraki, dominată in intregime de impresionantul munte Saos, cel mai înalt munte din Marea Egee, care se înaltă brusc din mare, de aici si numele insulei: cuvantul „Samos” care inseamnă „înăltime” si Samothraki se traduce practic prin „Tracia înaltă”. Legenda spune că Poseidon s-a așezat pe vârful acestui munte pentru a urmări războiul troian. Insula cu vârfurile ei abrupte (vârful cel mai înalt - 1.611 metri - se numește „Fengari” = „lună”), situri arheologice ce datează din era Neolitică si faimosul ritual religios "Misterele Kaviria" au făcut insula cunoscută în toata lumea. Grandoarea arheologică din Samothraki a sitului Paleopolis se întinde pe o suprafaţă de 50 kmp, la 6,5 km de portul Kamariotissa.

De vizitat:

Sanctuarul Marilor Zei, considerat unul dintre principalele sanctuare panelenice și centrul sacru al unui cult puternic unde aveau loc ritualuri caviriene. Activitatea religioasă din zonă se întinde pe durata a  1100 de ani (sec. 7 î.Hr. - sec. IV d.Hr.). Muzeul Arheologic (tel: 25510-41.474) unde sunt expuse principalele descoperiri ale sitului arheologic.

• Bazilica creștină cu trei abside (secolul 5-6 AD) în comemorarea vizitei apostolului Pavel. Doar câteva urme din fundațiile sale pot fi încă identificate.

• Ruinele cetății medievale Gateluzzi (1431-1433).

content-image

Natura

Frumusețea naturală exceptională, vegetația luxuriantă, lacurile, râurile vor rămâne întipărite în mintea dumneavoastră pentru totdeauna.Ceea ce este cu adevărat special în partea de nord a insulei este microclimatul său care favorizează o floră bogată, padurea este dominată de stejari, cedru și castani, în timp ce în părțile inferioare arată ca o junglă de arbuști: peste 20 de specii cresc în Samothraki inclusiv ierburi aromatice : cimbru, oregano, salvie și alte ierburi.

Insula a fost cândva acoperită aproape exclusiv de stejari. Pădurea Martini, situată între Therma si Karyotes, este un exemplu perfect de ceea ce a mai rămas din acea perioadă.

Sute de râuri cristaline izvoresc din muntele Saos și își croiesc drum către mare formând piscine naturale, numite și “vathres” emblema insulei.Pe insula există peste 100 de “vathres” însă cele mai cunoscute sunt cele formate din râurile Fonias (=ucigaş)  și Tsivodgiannis, langă Therma, Cascada Kleidosi situată la 35 m altitudine  şi o altă minune a naturii Cascada Kremasto situată în Nord-Estul insulei, cea mai cunoscută de altfel şi datorită peşterii din spatele cortinei de apă. Alte cascade renumite sunt: Kakia Plaka, Karya si Gria Vathra

De-a lungul coastei Nord-Estice a insulei se află un microclimat umed format sezonier unde pot fi observate pasari migratoare.

Dar nu uitați că vă aflați pe o insulă cu plaje accidentate, în mare parte cu pietricele, unele dintre ele fiind accesibile doar cu barca. Plaja Kipos cu peisaje selenare și pietriș negru aflată in partea de est a insulei, Plaja cu nisip Pachia Ammos, situată in sudul insulei, considerată cea mai populară plajă de pe insulă  datorită facilităților de care dispune, dar și plajele inaccesibile de pe țărm la care se ajunge doar cu barca  Katarti, Spilies, Vato, Kremasto, Grias Ta Pania si Gyiali.

content-image

Turism Alternativ

Relieful muntos asociat cu natura sa curată, sunt exact ceea ce şi-ar putea dori exploratorii și iubitorii de aventuri: traversarea cheilor, drumeții, alpinism, mountain bike, parapantă, rafting, caiac, scufundări vor fi printre opţiunile dumneavoastră dacă doriți activitaţi de acest gen.

Dar "Mama Natură" a fost generoasă cu Samothraki și în ceea ce privește bogăția geotermală, izvoarele termale sulfuroase vă întâmpină în localitatea Therma și în centrele balneare, unde grecii și vizitatorii străini caută și găsesc sănătate și relaxare. Izvoarele termale din Therma sunt situate la 15 km  distanță de Kamariotissa, portul insulei.

Cunoscute încă din perioada bizantină, izvoarele termale au efecte terapeutice pentru afecțiuni precum reumatism, afecțiuni vasculare periferice, boli ginecologice și obezitate.

content-image

Oameni și așezări

Kamariotissa este punctul de conexiune cu orașul Alexandroupolis dar şi punctul de plecare către toate localităţile insulei cum ar fi  Lakkoma, Profiti Ilias si Therma.

Chora

Capitala insulei, o aşezare tradiţională protejată care încantă vizitatorii cu arhitectura locală si străzile pavate. Construită în formă de amfiteatru pe văile Nord-Vestice ale muntelui Saos, principala activitate a localnicilor fiind turismul, agricultura, cresterea animalelor și pescuitul.

De vizitat în Chora:

• Biserica dedicată „Adormirii Maicii Domnului” construită în 1857 și inaugurată în 1875, ocrotitoare a orașului. Pe lângă icoanele vechi și valoroase, biserica adăpostește și craniile celor cinci neomartiri ai insulei.

• Turnul din perioada medievală (singurul rămas din dominația Gatelouzzi). Muzeul Etnografic unde veți putea vedea, printre altele, unelte care reflectă ocupațiile oamenilor, mobilier tipic unei gospodării din Samothraki, costume populare si o colectie de fotografii vechi.

• Biblioteca municipală și Centrul Cultural, unde sunt organizate diverse evenimente. Această clădire adăpostește și biblioteca savantului, medicului și filozofului Nikolaos Fardys, originar din Samothraki.

• Atelierul ceramicii și brutaria tradițională din Chora construită in anul 1853 cu renumitul produs eptazimo care în traducere înseamnă framântat de șapte ori.

• Capela Panaghia (Panagouda) situată pe ruta care leagă Chora de Palaiopolis.

content-image

Evenimente

• Evenimente pentru pomenirea holocaustului din 1821, 1 Septembrie.

• Aniversarea eliberării insulei, în Octombrie.

• Evenimente organizate în onoarea celor cinci Neo-Martiri ai insulei Samothraki.

• Sărbătoarea Maicii Domnului 15 August.

• Festivalul „Kaveiria”; evenimente culturale de vară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.