Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire între Teodor Meleşcanu şi ambasadorul Elveţiei: Ce s-a discutat

MAE

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit miercuri pe ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Urs Herren, în vizită de curtoazie, printre temele dezbătute numărându-se şi cooperarea celor două ţări în cadrul organismelor internaţionale.

Cei doi au avut un schimb de opinii privind stadiul şi perspectivele acestei cooperări bilaterale, menţionându-se angajamentul comun de a intensifica şi diversifica dimensiunea economică, inclusiv din punct de vedere investiţional, dar şi componenta cooperării în cadrul organismelor internaţionale (ONU, OSCE şi Consiliul Europei), informează un comunicat al MAE transmis Agerpres. Potrivit MAE, a fost evocată cooperarea de succes în cadrul proiectelor derulate prin "Contribuţia financiară elveţiană", program prin care Confederaţia Elveţiană finanţează în România proiecte în domeniile mediului, infrastructurii, securităţii şi dezvoltării umane şi sociale. În acelaşi timp, cele două părţi au evidenţiat rolul constructiv pe care comunitatea românească, bine integrată în societatea elveţiană, îl are în dezvoltarea economiei Confederaţiei, mai arată sursa citată.

Ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat importanţa cooperării UE - Elveţia şi a exprimat sprijinul României ca stat membru UE pentru un dialog constructiv între Elveţia şi UE în toate aspectele relaţiei, cu accent pe libera circulaţie a persoanelor şi acordul-cadru instituţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.