Premium
Scriitorul israelian Eshkol Nevo, care se pregătește să vadă un film regizat de Nanni Moretti după una dintre cărțile lui, a vorbit despre felul în care se simte expus după publicarea fiecărui roman: ”Nu mai pot să vorbesc, am atacuri de panică când public o carte”,a arătat romancierul pentru MEDIAFAX.
Eshkol Nevo a explicat în timpul unei vizite la București că întotdeauna ascunde elemente din biografia sa în romanele pe care le scrie dar și că orice carte pe care o publică îl face să se simtă expus. Scriitorul cunoscut pentru felul în care analizează viețile personajelor sale nu s-a ferit să găsească o explicație pentru modul în care obișnuiește să urmărească detalii legate de viața celor din jur. Nevo a dezvăluit și ce îl interesează mai mult decât scrisul în atelierele pe care le organizează pentru tineri autori ca și în ce fel vede diferențele dintre israelienilor din generația sa și cea a părinților ori despre baza pe care toleranța o găsește în cuvinte.
Citește și: Îngrijorare la Guvern! Americanii intenționează să-și vândă partea
Prezentăm interviul acordat de Eshkol Nevo pentru MEDIAFAX.
Reporter: Vorbind despre ”Trei etaje” ați spus că în timp ce scriați romanul v-ați gândit mult la ”Căderea”, de Albert Camus. Ați avut un asemenea reper și atunci când ați lucrat pentru ”Simetria dorințelor”?
Eshkol Nevo: Știam ce nu voiam să iasă. Aveam un exemplu de poveste la care mă tot gândeam și îmi spuneam ”asta mă tem să nu iasă”. E vorba de modul în care e descrisă mereu prietenia dintre bărbați în cultura israeliană. De obicei prietenia între bărbați e legată de armată, de obicei cineva moare, se sacrifică pentru cauza sionistă. Îmi spuneam ”nu, nu fac asta”. Am vrut să fac un lucru complet diferit, să scriu despre prietenia dintre bărbați dar nu pe baza experiențelor din armată sau confruntării cu inamicul. Personajele mele masculine voiam să se considere unele pe celelalte interesante, să vorbească, să se cunoască foarte bine, să se sprijine unul pe celălalt. Am vrut să prezint acest tip de prietenie pe care îl cunosc din propria experiență să o introduc în contextul cultural, să vin cu ceva nou din acest punct de vedere. Aveam modele, dar erau unele negative, legate de ce nu voiam să scriu.
Reporter: Cum alegeți aceste dispozitive în jurul cărora vă construiți poveștile și care par să adune personajele dumneavoastră, casa din ”Trei Etaje”, sportul din ”Simetria dorințelor”?
Eshkol Nevo: Cred că îmi plac structurile simetrice. De obicei nu le am când încep o carte. Pentru ”Simetria dorințelor” am pornit de la un joc. De la o foaie de hârtie, dorințe, cutie pentru pantofi și am zis să văd ce se întâmplă. Dar există un punct în procesul de scriere al unui roman de la care ajung să văd structura poveștii.
Reporter: Pentru ”Trei etaje” spuneați că v-ați dat seama de modelul pe care îl creează povestea când ați ajuns la al doilea etaj.
Eshkol Nevo: Da. Pentru ”Simetria dorințelor”, aș zice că am văzut modelul poveștii când am ajuns să scriu a doua jumătate a cărții. Mi s-a întâmplat și pentru alte cărți ale mele care încă nu sunt traduse în română. Iubesc frumusețea unei structuri, dar n-aș putea să încep cu ea. Dacă aș cunoaște de la început structura pe care o să o aibă povestea pe care o scriu ar fi ca o dictatură în care aș fi nevoit să fac într-un fel anume. Mie îmi place să fiu liber.
Reporter: Ce fel de legătură există între cărțile dumneavoastră de ficțiune și modul în care ați scris ”Ne-am despărțit într-o doară: manualul complet al unei separări”, cartea dumneavoastră de non-ficțiune din 2002?
Eshkol Nevo: ”Ne-am despărțit într-o doară: manualul complet al unei separări” e o carte pe care am scris-o după o despărțire. M-am gândit să împărtășesc niște detalii din ceea ce trăiam. A fost nostim, nu e ceva serios. Nici nu am mai scris non-ficțiune. Am mai scris cărți pentru copii, un scenariu, o piesă de teatru. Sigur că e ceva ce le unește pe toate. Chiar și ”Manualul”, pe care nu o consider una dintre cărțile mele importante... e despre despărțire, și tema a apărut în ce am mai scris de atunci. În ”Simetria”, Yuval se desparte de Yaara și nu reușește să își revină nici după patru ani. În altă carte a mea, ”Patru case și-un alean”, e vorba de niște studenți și despre destrămarea relației dintre ei. Mă interesează despărțirile și mă tem de ele. Ai zice că, după ce te-ai căsătorit, nu mai are cum să te deranjeze. Dar încă mai scriu despre asta. Chiar și în cel mai recent roman al meu ”The Last Interview” iar e un ”manual complet al unei separări”, într-o poveste. E una dintre marile probleme ale vieții și nu am deslușit-o: ce îi face pe oameni să fie împreună și ce îi face să se despartă. Fie că e vorba de legături romantice sau de prietenie asta e problema. Unii prieteni ai mei au divorțat, în ultimii 2-3 ani, și nu era vorba neapărat despre cei la care mă așteptam să divorțeze. Acum 20 de ani, când am început toți cei care eram prieteni să ne căsătorim, mă uitam și îmi spuneam câteodată, ”uite, ei nu cred că vor rezista!” sau ”clar, ei rămân împreună”. Și s-a întâmplat chiar invers. Acest gen de magnet care îi atrage pe oameni unul lângă celălalt și alteori îi face să se respingă, încă nu îmi dau seama cum funcționează.
Reporter: De unde vine această pasiune a dumneavoastră pentru analiza comportamentului celor din jur?
Eshkol Nevo: Ce poate să fie mai interesant în viață?! Nu știu... poate are legătură cu faptul că ne mutam mult când eram copil. Cum eram mereu puștiul nou din bloc eram nevoit să fiu atent, să îmi dau seama care sunt regulile, ce e permis, ce nu e, ce e acceptat, ce nu e. Dar e o explicație prea bună... Eu unele lucruri nu au o explicație logică.
În scris mă distrez, sărbătoresc libertatea de a scrie despre orice îmi place.
Citește și: Anunț de ultimă oră făcut de Monica Anisie! Planul ministrului Educației
Reporter: Ați vorbit de multe ori despre diferențele dintre generația dumneavoastră și cea a părinților din Israel...
Eshkol Nevo: Sunt multe diferențe. Spre deosebire de ei, noi n-am avut părinți care au fost victimele Holocaustului. Noi ne-am născut într-un Israel care era sigur, față de ce au trăit ei. Pentru noi problema nu e dacă avem o țară ci care sunt valorile acestei țări și ce fel de țară ne dorim să fie. Cred că și la nivel personal, îți dai seama că ei scriau cu totul altfel despre relații. Citești ceva și simți cum autorul se rușinează când descrie o scenă de dragoste. Pentru generația mea acestea sunt lucruri care fac parte din viață, e chiar ciudat să te prefaci că nu e. Ca profesor pot să văd și în ce scriu studenții mei că dragostea este dragoste dar lucrurile se schimbă odată cu tehnologia. În textele celor mai tineri poți să distingi o anumită teamă de intimitate, parcă nu știu cum să se descurce cu apropierea. Am avut norocul am prima prietenă la 18 ani și a fost o relație care a mers bine. Mă uit la fiica mea, care are acum 16 ani și niciuna dintre prietenele ei nu e în stare să mențină o relație romantică. Cred că are zece prietene foarte bune și poate doar singură una dintre ele să fie în stare să aibă o relație. Celelalte sunt pur și simplu dezorientate. Băieții sunt la fel. Pur și simplu nu știu ce să facă. Ați auzit de Sally Rooney? E o autoare irlandeză care a publicat un roman, ”Normal People”. Am citit cartea și mă gândeam că e o poveste scrisă de cineva dintr-o generație nouă. Felul în care scrie despre relații, despre inabilitatea de a purta o conversație deschisă cu sexul opus... despre ce li se întâmplă... îți frânge inima. Își trimit mesaje electronice dar nu pot vorbi unul cu celălalt. Tehnologia, ritmul vieții, toate acestea se schimbă. Totul e mai rapid. E multă nerăbdare. Simți o lipsă de toleranță și față de neclaritate, și față de tăcere sau plictiseală.
Reporter: Cât de greu este să includeți în romane evenimente ca protestele din Israel la care ați participat în 2011?
Eshkol Nevo: Scriu despre demonstrații prin intermediul unui personaj. Asta fac tot timpul. Ascund elemente din biografia mea în ficțiune. Fiecare personaj al meu are ceva din viața mea, în mod democratic, aș zice chiar în mod comunist [râde], pentru că fiecare primește așa ceva în mod egal. Chiar și personajele feminine primesc aspecte din propria mea viață. Cel mai greu e să publici cartea. Să le scriu nu e greu, e distractiv, dar este foarte dificil să publici ceea ce simți că este foarte intim. Pentru poeți cred că e și mai greu pentru că eu mă pot ascunde în spatele poveștii. În miezul romanului ”Trei etaje” îți pot spune că se află un secret, ceva ce nimeni nu știe că mi s-a întâmplat în realitate. Nici măcar oamenii care îmi sunt cel mai aproape. După ce citești cartea nu ai nici o șansă să îți dai seama despre ce e vorba. Numai eu știu și am ascuns-o. Dar poeții nu se pot ascunde. E greu să publici o carte pentru că te simți expus. Vorbesc despre publicarea în propria limbă, nu despre edițiile traduse în alte limbi. Nu în România sau în Italia, doar în Israel. Când public o carte nu mai pot să vorbesc, am atacuri de panică. E prea mult pentru suflet să se descurce cu o asemenea expunere. După ce am publicat ”Simetria dorințelor” am dat un interviu și nu m-am gândit că tot ce spui poate să fie citit și mai târziu. Și am spus că e ultima carte. Că nu mai pot, că e prea dur, e prea mult pentru mine. Și acum la fiecare interviu mi se amintește ”ați spus în 2007 că nu o să mai scrieți altă carte, și de atunci ați mai publicat cinci”...
Reporter: Așadar nu e ușor să fii atât de deschis cum sunteți dumneavoastră?
Eshkol Nevo: Da, dar nu e greu în timp ce scriu. În scris mă distrez, sărbătoresc libertatea de a scrie orice îmi place, pot să îmi las fanteziile pe seama personajelor mele și pot să ating teme sensibile din biografia mea fără să își dea cineva seama.
Podurile toleranței sunt construite din cuvinte
Reporter: Ce urmăriți în coordonarea cursurilor de scris?
Eshkol Nevo: Uite, secretul e că nu scrisul e principala problemă. Sigur că e frumos când studenții tăi publică propriile cărți. Am 70 de studenți care au publicat propriile cărți. Unul dintre ei e chiar vedetă internațională. În Israel cred că sunt cunoscuți patru sau cinci dintre studenții cu care am lucrat. Chestia e că eu sunt fascinat de modul în care scrisul îi leagă pe oameni. Asta îmi place în atelierele de scris, văd oameni din cele mai diferite zone ale societății întâlnindu-se și fiind atenți unul față de celălalt, podurile toleranței sunt construite din cuvinte. Acesta este momentul pentru care predau, e proiectul meu de viață, voi face asta până mor.
Reporter: În ce fel credeți că pot contribui cărțile la schimbarea din societatea israeliană?
Eshkol Nevo: Nu știu, sper că pot contribui. Mă gândesc totuși că, atunci când un cititor israelian găsește într-un roman povestea unui muncitor palestinian din construcții despre dorul de casă al acestuia, va putea să vadă lucrurile și prin ochii acestuia astfel se creează alte premise pentru toleranță. Am fost în Franța cu puțin timp în urmă pentru a primi un premiu pentru ”Trei etaje”. A venit la mine o doamnă după lectură și mi-a spus că a citit a citit cartea mea ”Ultima mikvah din Siberia”, care vorbește despre imigrația rusă în Israel. Trăise într-un oraș din Israel în care sunt foarte mulți imigranți ruși și mi-a povestit cum cartea mea i-a schimbat complet perspectiva asupra imigranților. Acesta este genul de minuni pe care le poate produce literatura. Poate mulți cititori din străinătate vor citi cărțile mele și se vor gândi ”Israelul nu este chiar așa cum credeam. Aveam impresia că sunt tot timpul în luptă dar uite-i că fac dragoste și merg la concerte rock”. Nu vin ei personal în țara noastră dar cărțile le oferă ocazia să viziteze imaginar Israelul. Poate astfel pot contribui la o schimbare lentă. Nu am iluzia cum se spune că schimbi lumea, dar cred că uneori poți să schimbi câte o persoană.
Citește și: Măsuri de austeritate! Vin vremuri grele pentru Guvernul Orban
Reporter: Ce diferență este între cititorii dumneavoastră din Israel și cei din restul lumii?
Eshkol Nevo: Știți ce m-a surprins? Că nu e mare diferență. Mai ales pentru ”Trei etaje” și pentru ”Simetria...”. ”Trei etaje” a fost prima mea carte care a avut mai mult succes în străinătate decât a avut în Israel. Mai ales acum că se face un film italian pornind de la o carte israeliană. Sunt elemente din cărțile mele pe care publicul internațional le găsește mai greu de înțeles decât cel din Israel. Mai ales ritualurile religioase evreiești. Dar acesta nu a fost un obstacol. Am avut primele traduceri în 2007. Cred că faptul că am cititori în afara Israelului mi-a schimbat viața, m-a făcut să privesc dincolo de suprafața lucrurilor. Mi-am dat seama că pot citi un poem de Pablo Neruda și să simt că e al meu.
Reporter: Ce fel de experiențe v-au adus adaptările cărților dumneavoastră pentru scenă și cinema?
Eshkol Nevo: Foarte bune! Am avut cinci adaptări pentru teatru în care nu am fost implicat. Poate doar pentru una dintre ele. Au fost diferite. Uneori, au avut lucruri mai bune decât cărțile, cum s-a întâmplat chiar pentru o adaptare pentru ”Simetria dorințelor”.
Reporter: Adaptările par să nu vă neliniștească așa cum se întâmplă publicarea unei cărți...
Eshkol Nevo: Deloc, îmi place foarte mult că nu e vorba despre cărțile mele. Chiar și pentru filmul pe care îl pregătește Nanni Moretti, dacă o să fie un film bun, o să fie și datorită cărții. Dacă nu iese bine, toată lumea o să creadă că e doar vina lui. N-am nicio emoție. [râde]
Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. A studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot și psihologia la Universitatea din Tel Aviv. Astăzi deține cea mai mare școală privată de scriere creativă din Israel și este considerat mentorul unei generații de scriitori în formare. A debutat cu un volum de povestiri, Zimmer Be-Givatayim (Demipensiune în Givatayim), în 2001, după care a publicat șase romane: ”Arbaa Batim Ve-Gaagua” (Patru case și-un alean, 2004), ”Simetria dorințelor” (Mishala Achat Yamina, 2007; Humanitas Fiction, 2019), ”Neuland” (2011), ”Ha-Mikveh Ha-Acharon Be-Sibir” (Ultima mikvah din Siberia, 2013), ”Shalosh Komot” (Trei etaje, 2015; Humanitas Fiction, 2017) și ”Hareaion Haaharon” (Ultimul interviu, 2018). Toate romanele sale sunt bestselleruri în țara natală, iar două dintre ele, ”Simetria dorințelor” și ”Trei etaje” au fost dramatizate. ”Trei etaje” se află în curs de ecranizare în regia lui Nanni Moretti. Publicate în traducere la mari edituri din peste zece țări (Gallimard, Neri Pozza, dtv, Chatto & Windus UK și Other Press USA etc.), cărțile sale au fost premiate atât în Israel, cât și în străinătate. Romanele ”Neuland” și ”Ultima mikvah din Siberia” au fost recompensate cu Premiul Steimatzky, ”Patru case și-un alean” a fost finalist, cu titlul ”Homesick”, la prestigiosul Independent Foreign Fiction Prize în 2009, ”Simetria dorințelor” a primit, în 2011, Premiul ADEI-WIZO în Italia și a fost finalist, cu titlul ”Wir haben noch das ganze Leben”, la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritiker în Austria. ”Neuland” a fost inclus pe lista Books of the Year in Translation a cotidianului The Independent în 2014. Eshkol Nevo a primit medalia de platină și medalia de aur ale Asociației Editorilor din Israel (2005, 2006, 2008, 2011, 2014, 2015), Premiul FFI-Raymond Wallier (în cadrul Salonului de Carte de la Paris, 2008) etc. Pe lângă romanele și volumul de povestiri amintite, este autorul unei lucrări de nonficțiune, Nifradnu Trach: Ha-Madrich La-Nifrad Ha-Matchil (”Ne-am despărțit într-o doară: manualul complet al unei separări”, 2002) și al unei cărți pentru copii, ”Aba Shel Amalia Nosea Le-Ostralia” (Tatăl Amaliei pleacă în Australia, 2010).
