Premium
Camera Deputaţilor urmează să dezbată marţi, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale. Cele mai aprinse discuţîi vizează pensiile de serviciu ale magistraților. Reacțiile din sistemul judiciar sunt vehemente. Zeița Justiției pare că şi-a ridicat puțin eşarfa de la ochi pentru a privi spre cei care îi decid soarta și siguranţa financiară. Riscul e ca eșarfa să rămână ridicată mult timp de acum încolo.
Potrivit articolului 82 din Legea 303/2004, magistraţii beneficiază de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Introduse în 1997, în mandatul ministrului Valeriu Stoica, pensiile de serviciu sunt văzute în jurisprudența Curții Constituționale a României ca una dintre garanțiile independenței justiției.
S-a argumentat suficient în ultima perioadă de ce propunerea legislativă de eliminare a pensiilor de serviciu este neconstituţională. S-au propus măsuri alternative, inclusiv din interiorul sistemului judiciar, s-au făcut proteste, s-au adus argumentele legale şi morale. S-a vorbit mai puţin despre consecinţele unei eventuale eliminări a pensiilor de serviciu.
Trebuie avut în vedere faptul că, din cauza numeroaselor incompatibilități și interdicții pentru magistrați, singura sursă de venit a acestora sunt drepturile salariale și, respectiv, pensia. Diminuarea radicală a acestor venituri va avea ca prim efect îndepărtatea tinerilor jurişti de profesia de magistrat. Dacă un membru CSM remarca săptămâna trecută că tot mai puţini absolvenţi de Drept reuşesc să se ridice la standardele (deja coborâte) pentru INM, odată cu eliminarea pensiilor de serviciu se vor găsi şi mai puţini magistraţi cu vocaţie de martir.
Un al doilea efect ar fi exodul din profesie, începând cu magistraţii care au cea mai bună pregătire profesională. De ce ai sta să soluţionezi mii de dosare, cu interdicţia de a desfăşura alte activităţi aducătoare de venituri, când ai putea să beneficiezi de un trai la fel de decent, dar lipsit de riscurile profesionale ale magistraţilor, într-o altă profesie juridică? Consecinţa nefastă nu rezidă într-o scădere a numărului magistraţilor, ci într-o scădere calitativă a actului de justiţie, într-o ţară cu milioane de justiţiabili.
Obişnuiţi cu un salariu de 20.000 de lei, perspectiva unei pensii de 4000 de lei le va modifica magistraţilor rămaşi în profesie şi comportamentul la locul de muncă. Sigur, unii dintre aceştia ar putea să opteze pentru ieşirea la pensie cu întârziere (după 65 de ani este necesar avizul anual al CSM, deseori refuzat), însă mult mai probabilă va fi o schimbare a modului de gândi a magistratului. O grijă specială faţă de marile case de avocatură sau o precauţie interesată în privinţa politicienilor ar fi comportamente normale pentru un magistrat care se gândeşte la reangajare după ieşirea din profesie.
Se spune că siguranța cetățeanului nu are preț. Și totuși, într-un marş furibund pentru popularitare, puterea legislativă și executivă vor să evalueze și să lovească fix la temelia celei de-a treia puteri. În actuala viziune politică, predictibilitatea este înlocuită de contributivitate. Principiile sunt negociate, iar morala mai rămâne doar în cărți și în predicile de la biserică. Iar noi, muritorii de rând, aplaudăm cu entuziasm sacrificarea ritualică a caprei vecinului, fără să ştim că noi suntem la rând.
Ceea ce trebuie să dea de gândit este următoarea întrebare: Oare ne dorim să fim cercetați și judecați de oameni care se gândesc cum să își asigure un trăi decent după ce vor ieși la pensie? Dacă până acum, când stabilitatea financiară nu a fost o problemă pentru magistrați, semnele de întrebare existau punctual, cu privire la integritatea unora dintre ei, ce va fi după?
