Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, către primari: 'Târgurile de Crăciun nu se pot organiza în acest an'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam iluminat lumini Craciun targ

Organizarea unor târguri de Crăciun în plină pandemie mi se pare imposibilă și inoportună, spune președintele Klaus Iohannis, după ce Olguța Vasilescu a anunțat pe Facebook că Târgul de Crăciun de la Craiova se va ține în acest an.

Citește și: Schimbare iminentă de trupe în PSD: Cel puțin 100 de deputați și 50 de senatori social-democrați nu sunt pe locuri eligibile pentru un nou mandat

Întrebat, marți seara, despre anunțul primarului din Craiova, Lia Olguța Vasilescu, potrivit căreia se va organiza în târg de Crăciun în oraș, Iohannis a răspuns: „După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuși încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă și inoportună”.

Întrebat dacă are un mesaj pentru aleșii locali despre târguri, Iohannis a spus „aceste târguri de Crăciun în acest an cu siguranță nu se pot organiza”.

Lia Olguța Vasilescu a anunțat luni, pe Facebook, că au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun.

„Pentru a evita aglomerația, anul acesta avem două locuri în care vor fi montate căsuțele, Piața Buzești si Piața Mihai Viteazul, iar în Parcul Romanescu va fi iluminat de sărbători în fața Casei Bibescu. Spre deosebire de anii trecuți, căsuțele pentru comercianți sunt vopsite în culorile Crăciunului și vor fi ornate cu ramuri de brad și instalații de lumini, iar în zona Centrului Istoric vor fi puse în valoare mai ales clădirile. Având în vedere ca Târgul de Crăciun din Craiova este inclus, anul acesta, în topul Forbes, ne dorim să aveți sărbători de poveste”, a scris primarul din Craiova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.