Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban își bagă miniștrii în ședință, în săptămâna cea mai neagră pentru România: Se discută despre vaccinul împotriva COVID-19

Facebook
sedinta de guvern

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pentru plata contribuţiei voluntare a României în cadrul răspunsului mondial la pandemia de coronavirus pentru identificarea unui vaccin împotriva COVID-19, precum şi Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021 - 2025.

Potrivit unui comunicat, Executivul are pe agendă un memorandum privind acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare Societăţii Comerciale ''Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM '' SA, în vederea restabilirii viabilităţii companiei pe termen lung, precum şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

Citește și: Ieșire de ultimă oră a lui Rareș Bogdan la adresa CCR-ului, pe tema impozitării pensiilor speciale: Să sperăm că nu vor anula și acest demers al PNL

Pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului figurează două proiecte de ordonanţă, una referitoare la modificarea Ordonanţei 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, iar alta de modificare a legii privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan şi a legii privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Printre proiectele de hotărâri de guvern care urmează să fie discutate la şedinţă se numără: aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) şi sistematizarea dispozitivului feroviar al portului - etapa I", aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranţă şi securitate în funcţionarea Sistemului electroenergetic naţional şi realizarea stocurilor de siguranţă de combustibili şi volum de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2020 - 31 martie 2021.

Citește și: Silviu Predoiu, fostul șef operativ al SIE: ‘Teoria conspirației, ca și informațiile false au succes pentru că se adresează emoțiilor, sunt procesate mult mai ușor’

Totodată, Guvernul mai aprobă şi proiectele de hotărâre privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Compania Naţională a Uraniului SA, normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.

Executivul mai are în vedere şi proiectul de hotărâre prin care se transmite dreptul de administrare pentru o parte din imobilul Ministerului Afacerilor Interne - Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" între unităţi subordonate ale MAI în vederea construirii unui spital de urgenţă, care să asigure cerinţele de calitate a actului medical.

Citește și: Înfrângere usturătoare pentru Comitetul pentru Situații de Urgență: Închiderea restaurantelor este ilegală!

Alte proiecte de hotărâre aflate pe agendă se referă la cheltuielile pentru proiectul de investiţii "Modernizare radare FPS-117" şi la aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată în cazul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Perdele forestiere de protecţie a Autostrăzii A2, judeţul Călăraşi", precum şi la bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" SA.

De asemenea, Guvernul are în vedere şi unele eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Tot în şedinţă, Guvernul ar putea adopta joi şi hotărârea referitoare la decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) prin care se stabileşte portul obligatoriu al măştii de protecţie în localităţile din judeţele unde rata infectării cu noul coronavirus depăşeşte 1,5 la mia de locuitori.

Citește și: Beatrice Mahler: ‘Cred că principalul indicator la care trebuie să ne uităm este mortalitatea, care se transpune în România și în alți parametri’

Luni, CNSU a aprobat în acest sens Hotărârea nr. 51.

"Prin această Hotărâre (...) a fost propusă modificarea valorii ratei de incidenţă cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măştii în toate spaţiile publice deschise, în sensul reducerii acesteia de la 3 la 1,5/1.000 de locuitori. CNSU propune ca purtarea măştii de protecţie să fie obligatorie în toate localităţile din judeţele în care incidenţa depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori, iar în judeţele în care rata de incidenţă este mai mică de 1,5 purtarea măştii să fie obligatorie la nivelul localităţilor unde incidenţa depăşeşte 1,5/1.000 de locuitori", a informat Guvernul.

Totodată, prin aceeaşi hotărâre, CNSU a actualizat lista statelor şi zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.

Citește și: Medicul Radu Țincu: ‘Este evident că nu stăm așa de bine cum văd unii situația. Măsurile sanitare nu sunt reproductibile din alte țări în România’

"Asta va fi o propunere din partea CNSU, ea trebuie transpusă în hotărâre de guvern. (...) Vom face şedinţă de guvern joi şi, cel mai probabil, joi vom adopta modificarea la hotărârea privind starea de alertă", a declarat luni premierul Ludovic Orban.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă actele normative aflate pe agenda ședinței Guvernului României din 5 noiembrie 2020.

Agenda ședinței de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.

Citește și: Demisie în Ministerul Educației! A renunțat la funcție pentru a candida la alegerile parlamentare

I. PROIECTE DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ privind derogarea de la prevederile tezei finale a alineatului (1) al articolului II din Legea nr. 175/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

Citește și: Ieșire de ultimă oră a lui Rareș Bogdan la adresa CCR-ului, pe tema impozitării pensiilor speciale: Să sperăm că nu vor anula și acest demers al PNL

II. PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea cadrului general necesar în vederea implicării autorităților și instituțiilor din România în procesul de programare și negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 și a cadrului instituțional de coordonare, gestionare și control al acestor fonduri

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021 - 2025

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 581/2019 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Autostrada Sibiu-Pitești” - secţiunea 1 Sibiu – Boiţa, precum și suplimentarea pe anul 2020 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 581/2019

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiții “Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) și sistematizarea dispozitivului feroviar al portului – etapa I”

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului electroenergetic naţional, precum și măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului electroenergetic naţional în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2020 – 31 martie 2021

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Compania Naţională a Uraniului S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat a unor bunuri din domeniul public al statului și darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în Legea bugetului de stat nr.5/2020, în vederea plății contribuției voluntare a României la bugetul Coaliției pentru Inovarea Pregătirii Epidemiologice (CEPI) pentru anul 2020

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene

10.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”, schimbarea unității de administrare pentru o parte din acesta și pentru trecerea unor construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării

11.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modul de constituire, organizare și funcționare a comisiilor paritare, componența, atribuțiile și procedura de lucru ale acestora, precum și normele privind încheierea și monitorizarea aplicării acordurilor colective

12.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Colceag, județul Prahova

13.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, şi trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului ApărăriiNaţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Neamț, Bacău, Iași, Ilfov, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Brașov și Alba din domeniul public în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora

14.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Lucrări de infrastructură necesare funcţionării Colegiului Naţional Militar «Tudor Vladimirescu» în cazarma 878 Craiova”

15.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Lucrări de intervenţie la pavilioane şi la reţele de utilităţi în cazarma 807 Craiova”

16.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „Modernizare radare FPS-117”

17.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile transmise din domeniul public al judeţului Teleorman şi din administrarea Consiliului Judeţean Teleorman în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, precum şi actualizarea valorilor de inventar ca urmare a reevaluării

18.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Fondului pentru Mediu, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării

19.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea amplasamentului și declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Perdele forestiere de protecție a Autostrăzii A2, județul Călărași, pozițiile kilometrice: 44+000 – 46+000; 55+500 – 56+500; 59+000 – 60+000; 65+500 – 70+750, de pe raza localităților Sărulești, Nicolae Bălcescu, Lehliu, Lehliu Gară, Lupșanu și Dor Mărunt, județul Călărași”

20.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2020 al Companiei Naționale „Imprimeria Națională” - S.A., companie aflată sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice

21.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind scoaterea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile aflate în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin instituțiile subordonate, prevăzute în Anexa nr.30 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a îndreptării unei erori materiale și a restituirii acestora persoanelor îndreptățite, în condițiile legii

22.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar, datelor tehnice și denumirii unui imobil aflat în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului prin Complexul Sportiv Național ”Lia Manoliu” București

23.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind acordarea cetățeniei române domnului ''Kulyash Denis''

24.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind schimbarea regimului juridic al unor bunuri imobile şi mobile

25.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Listei serviciilor esențiale

26.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru completarea Anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, precum și pentru modificarea Anexei nr. la Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"

27.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției

28.PROIECTE DE HOTĂRÂRI privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi

III. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema: Acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare Societății Comerciale ''Compania națională de transporturi aeriene române -TAROM ''- S.A, în vederea restabilirii viabilității companiei pe termen lung

2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării Acordului pentru modificarea Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul Unic de Rezoluţie (IGA) şi acordarea deplinelor puteri pentru semnarea acestuia

3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea numirii doamnei Simona COJOCARU – Secretar de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale la Ministerul Apărării Naționale și a domnului Marius BĂLU – Secretar de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului la Ministerul Apărării Naționale, în calitate de membri ai Consiliilor de administrație ale Companiei Naționale „ROMTEHNICA” - S.A. și filialelor sale.

IV. NOTE

1. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Comunei Cotmeana, județul Argeș, în scopul adoptării unei hotărâri ce are ca obiect transmiterea unui imobilîn suprafață de 187 mp, situat pe teritoriul administrativ al comunei Cotmeana, identificat în cartea funciară a comunei Cotmeana nr. 80453, nr. cadastral 80453, din domeniul public al comunei Cotmeana, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naționale, pentru desfăşurarea activităţilor specifice domeniului apărării naţionale

V. RAPOARTE

1. RAPORT privind creanţele României la 30 iunie 2020 provenite din activitatea de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989

VI. INFORMĂRI

1. INFORMARE privind stadiul pregătirii și organizării alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020-2 noiembrie 2020

VII. PUNCTE DE VEDERE

1. PUNCTE DE VEDERE ale Guvernului referitoare la 7 inițiative legislative

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.