Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Luna și împrumutul! Suma pe care Ministerul Finanțelor vrea să o ia de la bănci în decembrie

Guvernul Romaniei
Adrian Caciu

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,4 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 630 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 5,03 de miliarde de lei, este cu 245 de milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în noiembrie, de 4,785 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, instituţia a programat, în decembrie, o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, în data de 8 decembrie, pentru o emisiune în valoare de 200 milioane de lei, cu scadenţa în 29 noiembrie 2023.

De asemenea, pe parcursul lunii decembrie vor fi lansate 11 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,2 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (630 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate 10 licitaţii pentru emisiuni de 400 de milioane de lei - în zilele de 5 decembrie (două licitaţii), 8 decembrie, 12 decembrie (două licitaţii), 15 decembrie (două licitaţii), 19 decembrie (două licitaţii), şi 22 decembrie, şi pentru o emisiune de 200 milioane lei, în 22 decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.