Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maratonistul Tibi Uşeriu, anunţ NEAŞTEPTAT: Ce planuri are cu banii primiţi de la CJ Bistriţa Năsăud

sport.ro
tiberiu useriu

Maratonistul Tibi Uşeriu, câştigătorul ediţiei din 2018 a Maratonului Artic Ultra 6633 a anunţat, miercuri, când a fost premiat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, că o parte din bani vor ajunge la un sportiv care are nevoie de ajutor, iar restul sumei va fi folosită pentru expediţie în Himalaya.

Citeşte şi: Premierul Dăncilă 'DĂ DIN CASĂ': Ce spune despre relaţia cu Liviu Dragnea - 'Sunt un om dintr-o bucată. Aceste lucruri NU MERG...'

Tibi Uşeriu a primit miercuri, pentru a treia oară, premiul de excelenţă al judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru câştigarea ediţiei din 2018 a Maratonului Artic Ultra 6633, premierea fiind făcută în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Cu banii primiţi de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Tibi Uşeriu va ajuta, ca în fiecare an, un sportiv care are nevoie de susţinere, iar restul sumei va fi folosită pentru un nou maraton extrem la care urmează să participe în luna mai.

“O să plec în Himalaya, la Ultramaratonul Everestului. Încă sunt în recuperare, pregătirea pentru maraton constă în aclimatizare la altitudine foarte mare. O să plec cu trei săptămâni înainte de competiţia care va avea loc pe 29 mai. Ultramaratonul Everestului este ultramaratonul care se desfăşoară la cea mai mare altitudine din lume - are 60 de kilometri şi porneşte de la 5.600 de metri altitudine. Eu o să escaladez înainte de competiţie un vârf de 6.000 – 7.000 de metri, pentru aclimatizare”, a anunţat maratonistul, potrivit MEDIAFAX.

Maratonistul a vorbit şi despre premiile obţinute după ce a câştigat Artic Ultra 6633, dar şi care au fost motivele pentru care nu a spus că nu va merge să îşi revendice premiul de la Primăria Capitalei.

“La această competiţie (Maratonul Artic Ultra 6633 – n.rş.), primul meu premiu a fost un pulover de 18 dolari (...), anul trecut a crescut premiul - am primit o geacă în valoare de 70 de dolari, iar anul acesta speram să crească, dar a scăzut, am primit din nou un pulover, puţin mai ieftin decât primul, dar, premiul pentru mine, pentru ceea ce am făcut şi ce am realizat în aceşti ani a fost recunoştinţa judeţului, recunoştinţa dumnevoastră. Sunt foarte mândru de fiecare dată, mă bucur că pot să reprezint judeţul nostru. Eu am încercat să rămân în judeţul nostru, după cum ştiţi, am fost propus pentru titlul de cetăţean de onoare al Bucureştiului, dar mi-am zis că aş vrea să încep de acolo de unde am plecat. Aştept foarte mult ca domnul primar de la Prundu Bârgăului să mă propună prima dată pentru acest titlu şi-apoi să merg mai sus. Eu am încercat de fiecare dată să plec de jos şi să ajung sus. Aştept deocamdată să mă propună cetăţean de onoare la mine în sat, acolo unde m-am născut sau unde locuiesc şi de-acolo să încep şi până la urmă să ajung şi la Bucureşti. Mă bucur foarte mult de fiecare dată când pot să reprezint judeţul şi România”, a spus Tibi Uşeriu.

Consilierii judeţeni au aprobat, în luna februarie, alocarea unei sume de 25.000 de lei pentru premierea maratonistului Tibi Uşeriu, CEC-ul şi diploma fiindu-i înmânate miercuri, în cadrul unei şedinţe festive de preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

“Atât timp cât vom fi aici, noi suntem pregătiţi să vă premiem domnule Uşeriu pentru fiecare performanţă care va promova în mod pozitiv imaginea judeţului Bistriţa-Năsăud, aceste locuri, aceşti oameni deosebiţi care trăiesc pe aceste meleaguri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Tibi Uşeriu a primit în cadrul aceleiaşi şedinţe şi o diplomă de onoare din partea Instituţiei Prefectului Judeţului Bistriţa-Năsăud.

“Trebuie să admitem faptul că o persoană care trece prin foarte mari necazuri, care greşeşte în viaţă şi care se chinuie să recupereze, din punctul meu de vedere este mult mai valoroasă decât o persoană care trăieşte cu grija părinţilor, este dus de mână la şcoală, la sport... Şi de aceea, vreau să îl fericit pe Tibi şi îi înmânez şi o diplomă de onoare ca apreciere a rezultatelor excepţionale şi pentru câştigarea pentru a treia oară consecutiv a maratonului 6633 Artic Ultra dar şi pentru promovarea României şi a judeţului Bistriţa-Năsăud până la capăt”, a spus prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.