Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, victorie uriașă la CCR: a trecut legea care naște un scandal uriaș

Inquam Photos / Octav Ganea
ciuca ciolacu

Curtea Constituţională (CCR) a României a respins, marţi, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind neconstituţionalitatea proiectului de lege prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral.

Judecătorii Curții Constituționale au respins sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei.

”I. În ședința din data de 19 martie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a respins obiecția de neconstituționalitate formulată de deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România și de deputați neafiliați și a constatat că dispozițiile art.I pct.6 [cu referire la art.9 ind.2 alin.(1) lit.c), la art.9 ind.2 alin.(2) coroborat alin.(1) lit.b) al aceluiași articol și la art.9 ind.3 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale], ale art.I pct.7 [cu referire la art.10 din Legea nr.241/2005], ale art.I pct.8 [cu referire la art.10 ind.1 din Legea nr.241/2005], ale art.II pct.1 și ale art.III pct.1 din Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum și legea criticată, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

 

În esență, Curtea a reținut că dispozițiile legii criticate constituie un pas important în trecerea pe care statele trebuie să o facă de la teoriile tradiționaliste de natură retributivă ale dreptului penal, conform cărora aplicarea unor pedepse privative de libertate în cazul comiterii infracțiunilor reprezintă o condiție sine qua non a restabilirii ordinii de drept, spre teoriile moderne specifice acestei ramuri de drept, potrivit cărora, în cazul infracțiunilor ce au ca scop realizarea unor câștiguri ilicite, principalul obiectiv al politicii penale etatice trebuie să vizeze descoperirea și confiscarea respectivelor bunuri (în sens larg), în vederea introducerii lor sau a contravalorii lor în bugetul public. Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile legale anterior menționate sunt în acord cu exigențele constituționale privind calitatea legii, egalitatea în drepturi, procedura de legiferare și respectarea deciziilor Curții Constituționale.”, arată judecătorii Curții Constituționale.

Astfel, legea inițiată de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă este constituțională și va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Ce prevede legea lui Ciucă și Ciolacu

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul iniţiat de liderii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Actul normativ modifică Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.

De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.