Marea minciună este o tehnică de propagandă neagră specifică mișcărilor totalitare care consta în falsificarea atât de brutală a adevărului, încât opinia publică, neputând crede că cineva ar minți atât de grosolan, lua de bună enormitatea proferată. În zilele noastre, marea minciună repetată până la sațietate este că trăim într-un fel de dictatură comunistă care ucide statul de drept. Aceasta este o manevră frauduloasă prin care zona ideologică declarată anti-PSD își ascunde, pe de o parte, propriile origini și afilieri și, pe de altă parte, manipulează limbajul și înțelesul unor termeni cheie: stat de drept, comunism și dictatură.
1. Statul de drept: aparenţa că statul de drept s-ar afla sub asaltul PSD porneşte din confuzia deliberată făcută între „statul de drept" {,,rule of law") şi „lupta anticorupţie" – adică anchetarea şi arestarea politicienilor etichetaţi ca fiind „corupţi". În realitate, ,,statul de drept" (rule of law) a însemnat dintotdeauna altceva: a însemnat garanţia unei proceduri echitabile, prezumţia de nevinovăţie şi habeas corpus în faţa tendinţei suveranului (fie el monarh sau „popor") de a-şi executa adversarii în numele unor valori, oricare ar fi fost acelea. Monarhul nu poate decide arbitrar împotriva reprezentanţilor poporului, ci se supune unor legi care-l îngrădesc, iar politicienii sunt apăraţi inclusiv de linşajul popular.
Or, ,,lupta anticorupţie" aduce mai mult cu „tribunalul popular", în nici un caz nu cu „statul de drept", în înţelesul riguros al acestui termen. Statul de drept e cel care are rostul de a limita riscurile luptei anticorupţie, iar acţiunile coaliţiei majoritare de separare a justiţiei de servicii au venit să apere, nu să atace statul de drept.
2. Comunism: PSD a plecat la drum cu avantajele structurale ale preluării unei mari părţi din organizaţiile de partid ale fostului PCR (o altă parte a ajuns la fostul PD, fiind transferat către PDL şi, actualmente, PNL), însă şi cu dezavantajul aferent al asocierii prin descendenţă cu partidul comunist, ceea ce a dus la etichetarea sa, încă de la bun început, ca partid al comuniştilor. Totuşi, după 30 de ani de la Revoluţie, transferul organizaţional iniţial nu mai este suficient pentru etichetarea unui partid ca fiind „comunist". PSD a guvernat cel puţin 17 ani după revoluţie şi a luat de multe ori măsuri criticabile, dar nu etichetabile a fi „comuniste".
Eticheta „comunist” ar trebui pusă nu atât celor care au preluat niște structuri și rețele de partid și nici măcar foștilor membri ai PCR care nu mai credeau nici ei, de mult timp, încă înainte de 1989, în comunism, ci mai degrabă celor care profesează și promovează idei ce au legături cu doctrina comunistă. Sau celor care, după cum o arată spectaculos „cazul Lazăr”, reproduc structuri de putere coercitivă aflate în conivență și obediență flagrantă față de Securitate. Or, fără a mai relua argumentele arătate aici și aici, idei, atitudini și practici comuniste se regăsesc mai degrabă și în special la „anticomuniștii” de la USR și PLUS. Recentele scandaluri declanșate de ideile liderei PLUS Oana Bogdan, privind renunțarea la proprietate și trăitul în grup, legăturile acestui partid cu fosta Securitate și atitudinea apologetică la adresa actualului procuror general, dovedit a fi implicat în menținerea în detenție a unor disidenți din perioada comunistă, vin să contureze și mai limpede argumentele din articolele citate și să ne arate că, dacă e să căutăm comuniști pe undeva, nu în actuala coaliție de guvernare o să-i găsim în primul rând, ci tocmai în rândul „elitelor” care se pretind a fi întruchiparea occidentalismului și democrației pe aceste meleaguri.
3. Dictatură: un reproş curent adus din zona civică, şi nu numai, coaliţiei guvernamentale şi cu precădere Partidului Social Democrat şi liderului său e aceea de dictatură: ,,dictatorul Dragnea". Dacă dăm la o parte vălul gros creat de propagandă şi repetarea până la greaţă a acestei expresii pe toate canalele de către mişcările şi formatorii de opinie pro-opoziţie, apare hilar a se vorbi despre „dictatură". Și nu doar hilar, ci și iresponsabil și jignitor față de adevărații opozanți care au trăit sau trăiesc în dictaturi reale, riscându-și cariere, familii sau chiar viața pentru că se opun abuzurilor. În cazul țării noastre, este vorba despre o guvernare care a acceptat manifestaţii neautorizate maraton, mai bine de un an, chiar în faţa sediului Guvernului, ai cărei politicieni sunt nu de puţine ori agresaţi pe stradă şi al cărei principal partid a făcut obiectul unei injurii publice obscene purtată prin ţară ca plăcuţă de înmatriculare, slogan și „opinie politică”. Dimpotrivă, la „dictatură" ar trebui să ne gândim când vedem indivizi care par obsedaţi să fâlfâie ameninţător cătuşe, inclusiv în faţa instanţelor care ar trebui să judece în numele legii, şi nu al linşajelor populare şi al unor facţiuni asmuţite din zone obscure.
PSD ar trebui să aibă curajul de a-și dezlipi etichetele aplicate fraudulos de adversari, să denunţe vocal frauda şi să pună aceleaşi etichete pe fruntea celor care cu adevărat le merită. Statul de drept e apărat tocmai prin desecretizarea protocoalelor cu SRI şi separarea justiţiei de serviciu şi e atacat de cei care susţin lupta anticorupţie în forma SRI - DNA şi prin oamenii care au făcut operantă această colaborare. Comunismul se găseşte la noii marxişti, iar dictatura nu e a celor care au acceptat manifestaţii şi proteste neautorizate pe tot parcursul guvernării, ci o riscăm cu cei care ameninţă că vor băga lumea la puşcărie prin ordonanţe de urgenţă.
___
Comentariu de Bogdan Pătraşcu, invitat
