Marocul este foarte "îngrijorat" de actuala criză din Golf şi "dispus să-şi ofere bunele oficii" pentru a ajuta la depăşirea ei, anunţă duminică un comunicat al Ministerului marocan al Afacerilor Externe, informează AFP preluat de agerpres.
"Marocul urmăreşte cu mare îngrijorare deteriorarea, în ultimele zile, a relaţiilor dintre Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Egipt şi alte ţări arabe pe de o parte, şi Qatarul pe de altă parte. De la începutul acestei crize, suveranul (Marocului) a menţinut un contact strâns şi permanent cu diferitele părţi", se pune în comunicat.
Qatarul este izolat după decizia luată luni de Riad, Abou Dhabi, Manama şi Cairo de a rupe relaţiile lor diplomatice cu Doha, pe care o acuză că "susţine terorismul" şi se apropie de rivalul lor iranian.
Marocul întreţine în mod tradiţional legături strânse cu ţările arabe din Golf.
"Dat fiind legăturile personale solide" dintre suveran şi liderii din Golf "şi ţinând cont de parteneriatul strategic singular cu aceste state", Marocul "a avut grijă să nu se lanseze în declaraţii publice şi luări de poziţie pripite", explică Rabatul, care iese prima dată din tăcere pe marginea acestui subiect.
Mohammed al VI-lea "a chemat toate părţile să dea dovadă de reţinere şi înţelepciune, în condiţiile în care Marocul se simte vizat îndeaproape de această criză, fără a fi direct implicat" şi "privilegiază o neutralitate constructivă", potrivit comunicatului.
"De asemenea, dacă părţile o doresc, regatul este dispus să-şi ofere bunele oficii în vederea favorizării unui dialog deschis şi global, pe baza non-ingerinţei", conchide comunicatul.
Marocul, `îngrijorat` de actuala criză din Golf şi `dispus să-şi ofere bunele oficii`
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

78
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
78

2.275
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
2.275

3.371
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.371

4.906
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.906

2.279
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.279

3.709
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.709

177
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
177

2.548
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.548

9.224
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.224

219
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
219

196
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
196

1.967
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.967

2.605
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.605
















Comentează