Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Oamenii de ştiinţă au reușit să întârzie răspândirea melanomului la creier

creier

Un studiu condus de cercetători din Israel a identificat o modalitate de prevenire a metastazei cerebrale a melanomului, a anunţat Universitatea Tel Aviv (TAU) din centrul Israelului, informează agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

În cadrul studiului, publicat în jurnalul ştiinţific JCI Insight, cercetătorii de la TAU, alături de colegi din Statele Unite şi Portugalia, au descifrat mecanismul ce permite melanomului să se răspândească la creier şi au reuşit să întârzie acest proces în proporţie de 60 până la 80% cu ajutorul unor tratamente existente.

Până la 90% dintre pacienţii cu melanom în stadiu avansat dezvoltă metastaze cerebrale, în pofida barierei hematoencefalice care protejează creierul. Cercetătorii au căutat mult timp să înţeleagă acest fenomen, însă acum a fost găsit răspunsul la această problemă, potrivit studiului publicat marţi.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că celulele canceroase pot deturna un grup de celule numite astrocite, situate în măduva spinării şi creier, pentru a crea o inflamaţie locală care creşte permeabilitatea prin bariera hematoencefalică.

Cu ajutorul unui anticorp, o moleculă sintetică, şi prin inginerie genetică aplicată modelor de laborator, echipa a reuşit să modifice procesul de interacţiune dintre celulele canceroase şi astrocite şi astfel a putut să inhibe metastazele.

Atât anticorpul, cât şi molecula utilizată de echipă sunt destinate în primul rând tratamentului sclerozei, diabetului, fibrozei hepatice şi bolilor cardiovasculare, dar servesc totodată drept marker biologic pentru alte tipuri de cancer.

Prin urmare, aceste tratamente sunt considerate sigure şi pot fi reutilizate pentru melanom, au concluzionat cercetătorii.

Melanomul este cel mai grav tip de cancer de piele. Atunci când este diagnosticat şi tratat rapid, melanomul este de obicei vindecabil. Cu toate acestea, devine foarte dificil de vindecat şi poate fi chiar fatal odată ce se răspândeşte mai adânc în piele sau în alte regiuni ale corpului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.