Mișcarea prin care China revine în centrul scenei diplomatice mondiale

Preşedintele nord-coreean Kim Jong Un doreşte denuclearizarea peninsulei coreene. Este ceea ce a declarat interesatul în persoană în cursul unei vizite neoficiale efectuată la Pekin, unde s-a întreţinut cu gazda sa preşedintele chinez Xi Jinping. Este pentru prima dată, de la preluarea puterii, cu şase ani în urmă, când dictatorul nord-coreean efectuează o vizită în străinătate. In spiritul dinastiei Kim, el s-a deplasat cu un tren blindat iar programul vizitei a fost ţinut secret.

De fapt, cu această vizită, China revine în centrul scenei diplomatice mondiale. Este limpede că preşedintele nord-coreean a venit să se sfătuiască, dacă nu cumva chiar să primească sfaturile lui Xi Jinping în perspectiva întîlnirii pe care ar uma să o aibă cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump. Dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile făcute de Kim Jong Un la Pekin, toţi membrii dinastiei Kim nu fac altceva de peste jumătate de secol decît să lupte pentru pace şi stabilitate.

Mediile de informare chineze arată că întemeietorul Coreii comuniste, Kim il Sung, a dorit denuclearizarea, politică pe care a continuat-o fiul său Kim Jong il, şi pe care acum o continuă nepotul Kim Jong Un. Mai, mai să ne vină să credem că este numai vina Occidentului dacă în acest moment peninsula coreeană apare ca fiind una dintre zonele cele mai tensionate din lume.

In buna tradiţie a dinastiei Kim, preşedintele nord-coreean a venit în China purtînd un costum de tip maoist, dar soţia sa şi-a permis o ţinută vestimentară ceva mai occidentală. Cultul secretului s-a făcut şi el remarcat în contextul acestei vizite, agenţia de presă oficială chineză aşteptînd plecarea oaspetelui pentru a furniza informaţia legată de efectuarea vizitei. Liderul nord-coreean a încercat cu siguranţă şi să-şi îmbunătăţească relaţiile cu China, dat fiind că autorităţile chineze s-au arătat destul de iritate, în ultimul timp, de gesticulaţiile nucleare ale regimului de la Fenian. Pînă la întîlnirea cu Donald Trump, care ar urma să aibă loc la sfîrşitul lunii mai, preşedintele Kim Jong Un urmează să se mai vadă cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, la sfîrşitul lunii aprilie.

Preşedintele nord-coreean Kim Jong Un s-a deplasat la Pekin într-un tren blindat, care nu a trecut neobservat. De altfel aşa au început să apară ştirile despre această vizită, chiar dacă nu se ştia iniţial cine se afla în tren. Dinastia comunistă nord-coreeană pare să aibă o slăbiciune pentru acest mijloc de transport, care are însă şi o încărcătură simbolică, el face parte din mitologia dictaturii nord-coreene.(Mai multe detalii AICI)

Atentatul cu agent neurotoxic, desfăşurat în plină zi, într-un loc public relativ aglomerat, cu includerea ca țintă simultană a fiicei fostului spion (o practică mai puţin obişnuită, chiar şi când sunt executaţi spionii trădători), este de o cruzime ieșită din comun. Are ceva din asasinarea înfiorătoare a fratelui dictatorului nord-coreean, pe aeroportul din capitala Malaeziei, cu sute de oameni în jurul „scenei” în care s-a produs crima. De regulă, atentatorii fac asta pentru a arăta că, dacă vor, te găsesc și te pot ucide oriunde, în văzul tuturor. În centrul orașului, în mulțime, oriunde. N-ai cum să scapi și nimeni nu te poate apăra. Este un semnal cu adevărat sinistru, mai ales într-o democraţie liberală precum Marea Britanie, cu pretenţii de stat sigur, indiferent cui îi este adresat și dacă se referă sau nu exclusiv la trădătorii adăpostiţi.

Bineînţeles, chestiunea centrală a dezbaterii este dacă atentatul a fost comis sau nu cu ştiinţa ori cu aprobarea conducerii Rusiei. Şi, dacă ar fi fost aşa, de ce în campania electorală şi de ce cu trei luni înaintea Cupei Mondiale din Rusia? Îl ajută acest act criminal pe Putin, indiferent de cine şi în ce condiţii a fost pus în aplicare, sau nu?

La prima lectură, toate acestea ar părea contraargumente politice pentru o implicare a conducerii Rusiei. Afectarea severă a imaginii internaţionale, o oarecare punere în pericol a campaniei electorale interne, în ultimele două săptămâni (nu foarte serioasă însă, oricum Putin neavând contracandidaţi reali), coalizarea ţărilor membre ale NATO şi UE şi refacerea unităţii politice a Occidentului (probabil doar temporară), periclitarea participării delegaţiilor internaţionale la Cupa Mondială din iunie, toate acestea ar părea să spună că Putin şi Rusia nu aveau nimic de câştigat dintr-o asemenea operaţiune.

La a doua lectură însă, lucrurile se văd altfel. Rusia îşi doreşte demult oficializarea unui nou Război Rece. Statutul de super-putere aflată în conflict şi pe picior de egalitate cu întregul Occident o avantajează, în viziunea regimului politico-militar al lui Putin. Nicicând Moscova nu a fost mai puternică şi mai influentă pe plan mondial decât în timpul Războiului Rece, când împărţea lumea cu Statele Unite şi avea un cuvânt greu de spus în negocierea tuturor marilor dosare internaţionale. (Mai multe detalii AICI)

Poliţia britanică a anunţat, miercuri, că fostul spion rus Serghei Skripal şi fiica sa au intrat pentru prima oară în contact cu agentul neurotoxic ”Novicioc” la domiciul acestora din oraşul Salisbury, informează site-ul cotidianului The Guardian.

În 2016, guvernul Cioloş, în faţa neputinţei de a accelera investiţiile în infrastructură - în primul rând în autostrăzi şi şosele de centură - a decis să spargă fosta CNADNR -Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţioanale din România - în două companii de stat.

Una din acestea urma să se ocupe doar de investiţii în autostrăzi, drumuri de centură şi drumuri naţionale noi, iar cealaltă cu întreţinerea şi reabilitarea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor.

Logica a fost corectă. Să fie clar separaţi banii de investiţii noi de banii pentru întreţinere. În ultimii 10 de ani bugetul alocat acestei companii a fost de 10 mld. euro, cu care s-ar fi putut face 2.000 km de autostradă la 5 milioane de euro pe kilometru, dar s-au realizat doar 500 km.

În fiecare an banii au fost cheltuiţi de-a valma în bugetul CNADNR pentru investiţii şi pentru reabilitări/întreţinere. O separare a banilor de investiţii ar fi permis în mod limpede să se vadă cât s-a cheltuit şi ce s-a obţinut. Câţi kilometri de autostradă s-au făcut faţă de câţi bani au fost alocaţi.

Ce au făcut însă funcţionarii de la CNADNR? Au amânat cât au putut această decizie şi până la urmă, odată cu schimbarea guvernului, tema nu a mai fost o prioritate. Şi ce s-a întâmplat? În loc de CNADNR, avem astăzi CNAIR, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu exact aceleaşi funcţiuni ca şi CNADNR. Compania care ar fi trebuit să se ocupe de investiţii, Compania Naţională de Investiţii  Rutiere (CNIR), nu a mai fost finanţată.

Şi iată cum, în pofida unei intenţii corecte de la vârful administraţiei, nivelul doi şi trei, oameni care sunt în funcţii de decenii, fac şi desfac astfel încât cei care semnează legile, ordonanţele de guvern sau hotărârile - miniştri, preşedinţi ai parlamentului - sunt în fapt nişte paiaţe. (Mai multe detalii AICI)