Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul german de Interne: 'Este ruşinos că UE încă nu a găsit o soluţie pentru preluarea solicitanţilor de azil, la cinci ani după criza migrației'

Ministrul de Interne German Horst Seehofer

Este "ruşinos" că Uniunea Europeană încă nu a găsit o soluţie pentru preluarea solicitanţilor de azil, la cinci ani după criza migraţiei, a denunţat marţi ministrul german de interne Horst Seehofer, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială prin rotaţie a UE, transmite dpa şi AFP.

Seehofer a făcut aceste remarci în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de interne din UE desfăşurată prin videoconferinţă, la două zile după ce 180 de migranţi salvaţi de nava umanitară Ocean Viking au primit autorizarea de a debarca în Sicilia, după nouă zile de blocaj, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Amenințări dure! Se cere dizolvarea PNL-ului

"La fiecare ambarcaţiune, e nevoie de eforturi laborioase ca să se ajungă la distribuirea migranţilor între statele membre. Şi de fiecare dată doar o mică parte (dintre acestea) sunt gata" să se implice, a deplâns Seehofer, în contextul în care UE se aşteaptă la o înmulţire a traversărilor pe Marea Mediterană în cursul verii.

"Pe termen lung, nu putem lăsa Italia, Malta, Grecia sau Spania să se ocupe singure de această problemă", a subliniat el, insistând că "foarte multe state membre refuză să se implice".

"Această situaţie nu este demnă de UE", a spus ministrul german. "Nu suntem doar o comunitate economică şi de securitate, ci şi o comunitate a valorilor", a adăugat el.

Citește și: Un jurnalist american răstoarnă situația! Covid-19, o boală vasculară! Detalii care dau peste cap ceea ce se știa

În septembrie anul trecut, Germania, Franţa, Italia şi Malta au căzut de acord asupra unui mecanism temporar, bazat pe voluntariat, de repartizare a migranţilor salvaţi pe mare. Doar alte câteva state, cum sunt Portugalia, Luxemburg şi Irlanda, s-au alăturat însă acestei iniţiative.

Horst Seehofer a admis marţi că misiunea de a "convinge" statele membre să dea dovadă de solidaritate este "foarte, foarte dificilă" şi nu a exclus mijloace de presiune, pe care nu le-a detaliat însă.

"Nu vreau să încep discuţia pe această temă în cadrul preşedinţiei UE cu ameninţări (...) Contez pe forţa argumentelor, dar nu sunt naiv", a menţionat ministrul.

Citește și: Atac devastator la adresa lui Kovesi: ‘Vorbește în română la Euronews. La Codruța Kovesi, până și vestitele șosete au rămas la fel’

Comisia Europeană urmează să prezinte în septembrie o mult-aşteptată propunere, amânată până acum în repetate rânduri, de reformă a politicii cu privire la migraţie şi azil în UE, iar Horst Seehofer şi-a exprimat speranţa să se ajungă la un "acord politic asupra principalelor puncte" ale acestui pact înainte de încheierea preşedinţiei germane, la sfârşitul lunii decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.