Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Rednic destre victoria Viitorului: 'E o victorie meritată, ţinând cont de ocaziile pe care le-am avut'

Facebook.com
Mircea Rednic

Antrenorul Mircea Rednic a considerat meritată victoria obţinută de echipa lui, FC Viitorul, în meciul de duminică, diusputat cu FC Hermannstadt, potrivit news.ro.

"Cred că e o victorie meritată, ţinând cont de ocaziile pe care le-am avut. Am avut iar în faţa noastră un portar foarte bun. Noi îi facem mari pe toţi portarii, de când am venit aici. Mă bucur de victoria aceasta, aveam nevoie de ea, am văzut o descătuşare în vestiar. A fost muncită, e o perioadă în care ca să obţii o victorie trebuie să munceşti mult şi să ai şi noroc. Dar ţinând cont de situaţiile pe care le-am avut, am meritat victoria (n.r. - despre un posibil penalti al oaspeţilor, în repriza a doua, la 1-1). Nu pot să-mi dau seama ce a fost, se mai întâmplă, nu vreau să comentez, dar şi noi am avut penalti, şi la Kevin (nr. - Luckassen), şi-n a doua repriză, dar nu mai contează, la câte ocazii am avut, două bare... Luckassen poate mai mult, cred că e cel mai bun meci de când a venit. E un jucător bun, un jucător de echipă. Îmi doresc ca şi cei din linia a doua să vină mai mult alături de el. Ciobanu este un jucător cu calitate. În ultima perioadă nu a fost constant, golul de azi o să-i dea încredere pentru viitor", a declarat Rednic, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Tehnicianul oaspeţilor, Ruben Alves, s-a declarat contrariat de faptul că arbitrul Radu Petrescu şi-a schimbat de două ori decizia la un posbil penalti pentru echipa lui, la 1-1. Centralul a dictat iniţial corner, apoi penalti şi decizia finală a fost tot corner.

Citește și: Se complică situația pentru sistemul sanitar din România: Au apărut primele cazuri de gripă ‘normală’

"E păcat. Le-am făcut meciul greu lor, am avut ocazii, am mai avut posibilitatea de a mai marca un gol . Nu e normal ce a decis arbitrul (n.r. - Radu Petrescu). Nu am mai văzut o asemenea situaţie. Viitorul a făcut un meci bun, sunt o echipă bună. Nu ştiu dacă rezultatul e corect sau nu. Dacă arbitrul ne acorda penalti, poate era altceva. Fotbalul este pe goluri, pe puncte, nu-mi place să vorbesc dacă e corect sau nu. Eu nu am văzut faza, eu vorbesc despre decizie. Poţi să îţi corectezi decizia o dată, că te atenţionează asistentul. Dar să o mai schimbi o dată? De ce? Nu e normal să schimbi încă o dată", a spus Albes.

FC Viitorul a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa FC Hermannstadt, în primul meci din 2021 disputat din Liga I, o restanţă din etapa a XII-a. Partida nu s-a disputat la 6 decembrie 2020, din cauza numeroaselor cazuri de infectare cu noul coronavirus din lotul sibienilor.

Au marcat: Luckassen '37, Ciobanu '84 / Opruţ '19.

Cu acest succes, primul obţinut de Rednic pe banca Viitorului, echipa din Ovidiu urcă de pe locul 8 pe locul 6, cu 20 de puncte. Hermannstadt rămâne pe locul 14, cu 15 puncte, la egalitate cu FC Voluntari, de pe locul 13.

Lider este FCSB, cu 34 de puncte, echipă urmată de CSU Craiova, cu 32 de puncte şi de CFR Cluj, 31 de puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.