Cel mai important lucru pe care trebuie sa il intelegem daca dorim sa vedem corect pozitiile principalilor jucatori politici in acest moment este faptul ca marele beneficiar strategic al ruperii USL este Crin Antonescu – castigul lui Ponta fiind numai unul tactic, desi masiv. Este, in fapt, avantajul pe care il ofera in sah un gambit: sacrifici niste posturi in Guvern, niste pioni si nebuni care vor dezerta (Silaghi, Tariceanu), dar castigi o pozitie-cheie.
Pozitia-cheie pe care Antonescu a obtinut-o prin sacrificiile mari si riscante impuse de ruperea USL este centrul de relevanta al sistemului politic; acel punct la care orice alt actor politic se raporteaza cu prioritate si in functie de care toti ceilalti jucatori isi stabilesc strategia. Acest centru de relevanta nu iti asigura cu certitudine victoria; ba, mai mult, te face inamicul principal pentru toata lumea. Totusi, e pozitia cea mai buna din care vrei sa dai o batalie decisiva atunci cand adversarul sta “logistic” mai bine decat tine.
Desi este partidul cel mai puternic si mai rodat din Romania, PSD nu a mai stat in centrul de relevanta al sistemului politic de la Ion Iliescu: a avut doar lideri prudenti, care si-au asumat mereu miscari atent calculate (e firesc sa fie asa – cand conduci un mamut care te face aproape sigur presedinte nu ai niciun motiv sa-ti asumi miscari riscante, esti prizonierul prea-multului pe care il ai de pierdut). Cu un partid mult mai mic, dar si mai loial, Basescu si-a permis de prin 2004 sa faca acele mutari imprevizibile, bizare si riscante care sa-l aseze in centrul sistemului politic desi avea doar 10% sau 20% intentie de vot. Omul parea dus cu pluta, scapat de sub control: se certa cu toata lumea, apoi – ca presedinte – se arata chiar dispus sa sfideze orice trust de presa (2009). Dar, facand asta, aratandu-se mereu un actor imprevizibil, dovendindu-le celorlalti ca supravietuieste singur, fara uzualele intelegeri de culise, el a stat constant in centrul de relevanta al sistemului politic – din 2004 pana in 2014.
Numai spargerea USL, care l-a plasat pe Antonescu intr-o pozitie relativ similara (cu o mare libertate discursiva, cu multi inamici, cu totul de castigat pe-o carte decisiva) l-a alungat pe Basescu din punctul sau strategic. E suficient sa privesti pe fuga la agitatiunea politica furibunda Basescu-Ponta din aceasta campanie electorala ca sa intelegi ca, de fapt, amandoi se dau de ceasul mortii si isi cara insulte specifice coabitarii cu gandul la Crin. Pe el vor sa-l scoata din joc pana nu e prea tarziu; el trebuie eliminat inainte sa devina alternativa legitima si universala la Ponta; asezarea lui in centrul de relevanta al scenei politice trebuie ascunsa prin zgomot si ciondaneala care sa-l faca inutil si irelevant.
Presedintele PSD stie din experienta directa ca un tur doi in compania lui Antonescu e cel putin imprevizibil – daca nu un posibil esec. Mai stie sigur – lucru greu de inghitit pentru vanitatea unui om care vrut, musai, onorul de la Interne – ca Antonescu il depaseste net in confruntare directa.
Basescu, la randul sau, stie ca singura lui sansa de a ramane relevant si de a mai putea negocia ceva dupa septembrie este impingerea Elenei Udrea in turul doi al prezidentialelor. Un tur secund Udrea-Ponta, care s-ar incheia cu un scor elegant de 25%-75%, reprezinta cea mai buna si mai certa afacere pe care Victor Viorel si Traian o pot stabili acum: primul devine sigur presedinte, ba chiar isi permite sa se mute cateva zile in sauna lui Vantu – sa piarda 10% din cavalerism; Udrea isi depaseste conditia politica si se pozitioneaza decent pentru urmatorul ciclu de alegeri; iar Basescu nu are soarta lui Nastase (s-a dovedit ca, dincolo de tot zgomotul de fond, cand e vorba de-o coabitare premierul si presedintele se inteleg totusi din priviri).
Pentru asta, e limpede, trebuie sa scapi de Antonescu. Si sa o faci repede, imediat – acum daca se poate, pentru ca fiecare zi pierduta il apropie pe seful PNL de turul doi. Totusi, orice scenarii sprintare si sondaje ar fi aruncate pe piata, oricat de drastica ii va fi deprecierea pana in toamna, Antonescu nu poate obtine mai putin de 20% in primul tur al prezidentialelor (omul e categoric peste scorul partidului); si niciun al treilea candidat al Opozitiei nu va obtine mai mult de 12% din restul placintei electorale.
Acesta este motivul pentru care traim zile politice atat de fierbinti – si totusi atat de lipsite de sens. Ca in basme, in calea lui Antonescu se arunca ba un pieptene care se transforma in padure, ba un Tariceanu care se da peste cap si devine partid. Obiectivul este, ca-n psihologia de razboi, surparea inamicului din interior – cel mai simplu mod in care poti castiga o batalie. Euro-parlamentarele sunt momentul cheie in care, speriat de un eventual rezultat slab, iritat de pierderea puterii, PNL l-ar indeparta pe Antonescu si ar alege un lider nou.
Strategia nu-i rea, poate, pentru o runda de alegeri la nivel de gimnaziu. Dar e conceputa plecand de la premisa tacita ca nivelul de inteligenta a liberalilor abia ii ajuta pe acestia sa supravietuieasca de azi pe maine, sa execute cateva operatiuni minimale pentru subzistenta. Daca, totusi, nu-i consideri pe acestia un soi de Fileata colectiv, iti devine limpede ca si la un euro-scor mai mic de 20% liberalii nu vor risca o schimbare de candidat – nu mergi la prezidentiale cu un nume imprevizibil, fie el si neamt din Sibiu (Nota-bene: lui Ponta ii e mult mai usor sa acopere profilul “serios” si “aplicat” al lui Iohannis decat cel “inteligent” si “spontan” al lui Antonescu). E limpede, apoi, ca PNL nu se va oferi, intr-un moment de panica nebuna, pe mana unui Tariceanu care e asociat cu suzeranitatea pesedista – liberalii au ceva de aromani caposi, care lupta prin munti pana in anii 60 cu colectivizarea. Si mai e limpede ca, oricat de grava i-ar fi criza, PNL obtine in jur de 20% la europarlamentare, pentru ca cifrele din sondaje se dilata in episoade electorale cu prezenta foarte mica. Sondajele nu pot surprinde efectul de multiplicare pe care il genereaza mobilizarea de partid in scrutine cu 27% prezenta la urne - nici redistribuirile asigurate de esecul partidelor care vor obtine doar 2 sau 3 procente (FC, PNTCD, PRM).
Nimic nu se va intampla, cu alte cuvinte, dupa alegerile parlamentare.
Va urma, in perioada de vara, activarea tuturor acelor lideri care pot ciobi din scorul lui Antonescu in primul tur prezidential. Unificarea dreptei e o iluzie: Elena Udrea va candida oricum; se va incerca impingerea lui MRU in lupta, pentru ca el poate acoperi partial profilul Crin; Tariceanu va fi glontul de aur pentru imprastirea publicului liberal.
Totusi, pe masura ce timpul trece si cifrele devin graitoare, o parte din aceste miscari se vor bemola: MRU, de pilda, va opta foarte probabil pentru PNL, unde poate deveni un vice solid; Predoiu si Blaga vor fi deja in barca liberala; Elena Udrea nu va putea depasi un prag de 10%, devansandu-l totusi pe Tariceanu, care e mult prea izolat ca sa conteze si care va urma destinul trist al lui Oprescu din 2009.
Singurul lucru pe care nu-l stim, in fapt, este castigatorul turului doi al prezidentialelor. Iar aici intrebarea decisiva ramane daca pana atunci se va genera acel val critic anti-stanga (anti-baroni, anti-corupti) care poate pulveriza mecanismul de partid pesedist. Rateurile succesive de comunicare care vin dinspre PSD (Duicu la Guvern, “fa Doina”, “fascist batran”, schimbarea cu dedicatie a onorului la Interne s.a.) tin in viata aceasta ipoteza.
Comentează