Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

”Neputința” Bisericii Ortodoxe Române – OPINIE

basilica.ro
patriarhul daniel

Biserica Ortodoxă Română a prezentat, transparent și public, așa cum o face în fiecare an, un raport cu cea mai mare parte din realizările din anul precedent. Din raportul citit în Palatul Patriarhal, am aflat ce a putut să facă Patriarhul Daniel și Biserica Ortodoxă Română în al doilea an al pandemiei, 2021.

Așa am aflat, de exemplu, că Biserica Ortodoxă Română a cheltuit, anul trecut, pe ”actele social-filantropice şi măsurile de protejare a sănătăţii oamenilor”, 44 de milioane de euro, adică peste 220 de milioane de lei.

Concret, în fiecare zi din 2021, Biserica pe care o înjură unii și îi doresc sfârșitul a cheltuit, pentru ajutorarea celor săraci, peste 600.000 de lei.

În aceeași perioadă, de la bugetul de stat, partidele parlamentare din România, care acum sunt numai 5, au primit, din banii românilor, peste 234 de milioane de lei. Din acești bani, nicio formațiune nu a catadicsit să facă vreun proiect pentru românii nevoiași. Așadar, în timp ce ”clanul Marelui Alb” a dat, în 2021, peste 220 de milioane de lei pe acte filantropice, partidele politice, în rândul cărora găsim mulți membri care își doresc, și o spun public, dispariția Bisericii Ortodoxe, au cheltuit peste 234 de milioane de lei pe orice, dar nu pe întrajutorarea românilor.

Însă, dacă bani poate da oricare dintre noi celui aflat la nevoie, desigur, nu și partidele politice din Parlament, o altă ”faptă” rămasă în anonimat și ”comisă” de Biserica Ortodoxă Română este cea a donării de sânge. Lichidul vieții nu poate fi cumpărat, dar poate fi donat. Iar asta au dovedit-o din plin clericii și slujitorii Bisericii Ortodoxe Române. Din raportul prezentat în ședința Consiliului Național Bisericesc aflăm că, din campaniile de donare de sânge ale BOR, s-au strâns peste 4.300 de litri de sânge, peste 4.300 de ”litri” de viață. Când nu donează bani, credincioșii și preoții donează sânge. Mult mai valoros decât tot aurul din lume. Dacă aplicăm același calcul ca în cazul banilor, constatăm că aproape 12 litri de sânge au donat membrii BOR în fiecare zi a anului trecut.

Revenind la comparația cu partidele politice, acestea, deși au aproape un milion de membri, nu au luat cu asalt centrele de transfuzii de sânge. PSD, condus de Marcel Ciolacu, PNL, condus de Ludovic Orban și Florin Cîțu, USR, condus de Dan Barna și Dacian Cioloș, AUR, condus de George Simion și Claudiu Târziu, UDMR, condus de Kelemen Hunor, nu s-au remarcat, în 2021, prin a-și ”instiga” membrii, nu votanții, să doneze celor aflați în grele situații, bani sau sânge, ci prin declarații care numai iubire de semeni nu semnificau.

Atât a putut Biserica în 2021, din punctul meu de vedere: să doneze peste 220 de milioane de lei și peste 4.300 de litri de sânge. Marele eșec, adică neputința Bisericii Ortodoxe Române, este acela de a nu fi putut să devină model pentru politicieni. Nu a reușit să îi convingă pe decidenții politici ai acestei țări cât de mult bine poate face donarea de sânge. Nu a reușit să îi convingă pe acești vremelnici conducători că filantropia este mai mare decât mândria pe care ei o caută și în somn. Vorba românească ”fă ce zice popa, nu ce face popa” nu se aplică în aceste două exemple de umanitate absolută. Faceți și ce face popa!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.