Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O plajă din SUA, confiscată acum 100 de ani, a fost restituită descendenților

audacy.com
Bruce's Beach plaja

O plajă pe care se află o stațiune balneară din Los Angeles, confiscată de la proprietarii de culoare în urmă cu aproape 100 de ani, a fost restituită descendenților.

Bruce's Beach a fost cumpărată în 1912 pentru a fi construită o stațiune balneară pentru persoanele de culoare, într-o perioadă de segregare rasială în sudul Californiei. Situată în Manhattan Beach, ea a fost luată cu forța de consiliul local în 1924. Însă marți, oficialii din Los Angeles au votat pentru a returna terenul familiei.

În 1912, Willa și Charles Bruce au cumpărat cele două loturi de teren cu 1.225 de dolari. În prezent, plaja valorează aproximativ 20 de milioane de dolari.

„Oriunde am încercat să cumpărăm terenuri pentru o stațiune balneară, am fost refuzați, dar eu dețin acest teren și am de gând să-l păstrez", spunea Willa în urmă cu un secol, potrivit Mediafax.ro.

În următorul deceniu, Bruce's Beach a devenit o „citadelă pentru afro-americanii care veneau acolo pentru petrecerea timpului liber din tot restul sudului Californiei".

Dar departamentul de poliție a limitat parcarea în zonă la 10 minute, iar un alt proprietar local a pus semne de interzicere a accesului, obligând oamenii să meargă pe jos o jumătate de milă pentru a ajunge la apă.

Deoarece măsurile nu au reușit să-i descurajeze pe vizitatori, autoritățile locale au confiscat terenul. Oficialii au susținut că intenționau să construiască un parc, dar acest lucru nu s-a întâmplat decât multe decenii mai târziu.

În moțiunea de restituire a terenului care a apărut săptămâna aceasta scrie că „este bine documentat faptul că această mișcare a fost o încercare motivată rasial de a alunga afacerea de succes a negrilor și pe patronii acesteia".

Restituirea este rezultatul unei campanii îndelungate și al unui proces dificil. Plaja a avut ani de zile o placă memorială pentru Willa și Charles, iar legislativul de stat a trebuit să adopte o lege pentru a permite returnarea proprietății.

De acum încolo, orașul va închiria terenul de la familie pentru 413.000 de dolari pe an, cu o clauză care permite achiziționarea viitoare a terenului pentru până la 20 de milioane de dolari plus costurile, conform contractului de închiriere.

„Aceasta este o zi despre care nu eram siguri că va veni vreodată", a declarat Anthony Bruce, un strănepot al lui Willa și Charles, numind-o „dulce-amară".

„I-a distrus din punct de vedere financiar. Le-a distrus șansa la visul american. Mi-aș dori ca ei să poată vedea ce s-a întâmplat astăzi. Sperăm ca acest lucru să deschidă ochii oamenilor asupra unei părți a istoriei americane despre care nu se vorbește suficient și credem că este un pas spre încercarea de a îndrepta greșelile trecutului", a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.