Premium
Mai ales acum, când asistăm la o escaladare a tensiunilor internaţionale, pe fondul promovării insistente a limbajului globalizant şi al tendinţei de formare bruscă a unei noi paradigme de mentalitate inter-rasială în Europa creştină, consider că Parlamentul nu poate fi indiferent la conturarea noilor strategii reformatoare care vizează structura şi scopurile învăţământului nostru naţional.
În acest sens, mi se pare lăudabilă iniţiativa factorilor de resort din Executiv de a pune în discuţie această problemă de interes vital, dar nu pot să nu remarc neinspiraţia cu care Ministerul Educaţiei şi-a propus să abordeze tema pretenţioasă a reorganizării curriculei în învăţământul preuniversitar fără oameni calificaţi pentru aşa ceva, cu oengişti care, dovedind o înţelegere rudimentară a modernităţii, acţionează de fapt în numele unor interese obscure şi, fără să ţină cont de păstrarea valorilor consacrate în conformitate cu situaţia din alte ţări ale U.E., s-au rezumat la atitudini publice prin care ne-au demonstrat că sunt capabili să „reinventeze” Educaţia gimnazială potrivit cu noile interpretări de sorginte neomarxistă fie prin eliminarea studierii unor materii (Latina), fie prin reducerea orelor de studiu la jumătate (Istoria, Literatura română), fie prin comasarea unor discipline (pe de-o parte Fizica, Chimia şi Biologia, iar pe de altă parte Matematica şi Informatica)! Constat cu regret că astfel de „directive” neomarxiste, care au creat o stare de tensiune printre cadrele didactice, ignoră faptul că nici măcar institutele de cercetare şi universităţile nu sunt avansate în cercetări interdisciplinare, după cum nu ţin seama nici de noile obligaţii ale dascălilor, nici de schimbarea modului de abordare a ceea ce înseamnă în mod tradiţional Istoria românilor sau Matematica…
Despre toate aceste aspecte negative, nu se poate spune decât că sunt de rău augur, nefiind altceva decât mijloace de a genera şi mai mult confuzie, de a răsturna valorile consacrate, de a mutila intelectual şi mai mult generaţiile viitoare, transformându-le deliberat în câmp experimental numai de dragul formelor fără fond.
Nefiind imposibil la acest fel de abordare simplistă a reformei în şcoală, care amplifică depersonalizarea identitară, precum şi o digitalizare care tinde să surclaseze formarea caracterelor tinerilor noştri, invoc responsabilitatea factorilor de decizie din Legislativ şi Executiv pentru a recurge imperativ la o eficientă conlucrare cu reprezentanţii de marcă ai Şcolii, astfel încât să se poată introduce în circuitul naţional de învăţământ o arie curriculară care să ţină cont într-adevăr de specificul nostru naţional, să încurajeze studiul prin lectura cărţilor şi, nu în ultimul rând, să evidenţieze rolul „Educaţiei pentru viaţă” – necesară formării unor conştiinţe bazate pe înţelegerea superioară a ceea ce înseamnă cu adevărat prietenia, familia, iubirea, căsătoria, bunul - simţ, patria, credinţa etc.
Dacă nu se va manifesta acest efort comun conjugat, în vederea acordării priorităţii perpetuării fiinţei noastre naţionale, consider că tipul acesta oengist de Educaţie care se preconizează nu mai poate face obiectul nici măcar al lăsării unei moşteniri spirituale către urmaşii urmaşilor noştri, căci a consimţi la depersonalizarea identitară generală prin ştergerea trecutului din memoria oamenilor este echivalent cu dispariţia noastră ca neam…
