DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

OMS recomandă un nou medicament pentru bolnavii de Covid: previne formarea cheagurilor de sânge

test covid-19 coronavirus testare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis marţi noi recomandări clinice pentru îngrijirea pacienţilor diagnosticaţi cu boala COVID-19, inclusiv a celor care prezintă simptome persistente după vindecare, şi a sugerat totodată utilizarea unor doze mici de anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge, informează Reuters, arată Agerpres.

"Celelalte lucruri din îndrumare care sunt noi sunt acelea că pacienţii cu COVID-19 care se află acasă ar trebui sa utilizeze pulsoximetria, prin care se măsoară nivelurile de oxigen, astfel încât să se poată afla dacă (starea de sănătate) se deteriorează într-o oarecare măsură acasă şi s-ar impune mai bine îngrijire spitalicească", a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă, la Geneva.

OMS a recomandat medicilor să îi aşeze pe pacienţi pe burtă pentru a îmbunătăţi fluxul de oxigen, a adăugat Harris.

"De asemenea, recomandăm utilizarea anticoagulanţilor în doze mici pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge în vasele de sânge. Sugerăm utilizarea mai degrabă a unor doze mici deoarece dozele mai mari pot conduce la alte probleme", a precizat purtătoarea de cuvânt.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele

Ea a adăugat că o echipă de experţi independenţi condusă de OMS, aflată în prezent în oraşul Wuhan din centrul Chinei, unde au fost depistate primele cazuri umane, în decembrie 2019, va ieşi din carantină în următoarele două zile pentru a-şi continua, alături de cercetătorii chinezi, activitatea asupra originilor virusului.

Harris nu a dorit să comenteze pe marginea informaţiilor privind unele întârzieri în livrarea unor vaccinuri în Uniunea Europeană. Ea a declarat că nu deţine informaţii specifice în acest sens, precizând că prioritatea OMS a fost ca lucrătorii sanitari din toate ţările să fie vaccinaţi în primele 100 de zile ale anului.

AstraZeneca, care a dezvoltat vaccinul său împreună cu Universitatea Oxford, a informat vineri Comisia Europeană că nu va putea livra cantităţile de doze convenite iniţial până la sfârşitul lunii martie, notează Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.