`Omul rotund`, ca o țintă

Înainte de venirea asteroidului, Alexandru Petria

Editura Alexandria Publishing House, 2022

Alexandru Petria este o personalitate complexă, poet, prozator, jurnalist, s-a evidențiat de-a lungul timpului ca un factor important de opinie prin cărți de publicistică, eseistică, jurnal pe teme extrem de actuale, stringente, într-o lume care pare să fi schimbat macazul în mod dramatic. Parcursul său începe cu un debut poetic chiar în revista Tribuna, în anul 1983, și până în prezent a fost extrem de activ, exprimându-se de fiecare dată într-un mod pasional, apăsat. A devenit un om incomod pe rețelele sociale, de exemplu, prin felul în care și-a spus punctul de vedere legat de gestionarea pandemiei COVID-19, dar nu numai, Petria atacând tot felul de teme sociale care ne afectează pe noi toți – economic, sanitar, politic. În această direcție se încadrează aparițiile editoriale mai recente, începând cu 2019 încoace, „Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri” (2019), „Timpuri virale. Gânduri pe contrasens” (2020), în anul 2022 a coordonat o antologie numită „Ce facem cu România”. Așadar, preocupările autorului merg într-o linie de implicare, de definire a ceea ce se întâmplă contemporan, de găsire a unor soluții, măsuri, de a lua o atitudine.

Ca să ne întoarcem la volumul de poezii „Înainte de venirea asteroidului”, apărut, de asemenea, la sfârșitul anului 2022, și cu ecouri imediate în presă și în lumea literară, acesta poartă și el amprenta urgenței, a iminenței catastrofei, o marcă a literaturii din ziua de azi, puternic influențate de pandemia COVID-19, o traumă colectivă, în fond. La Alexandru Petria, motivul apocalipsei este prezent în poemele sale cu note de o intuiție uimitoare, profeții, am putea spune sa, cum afirmă și scriitorul Liviu Antonesei, poemele au o „forță premonitorie”. Poezia, de altfel, are acest avantaj, mă refer la poezia adevărată, de a scoate lucrurile din adâncuri, uneori chiar fără știrea celui care le scrie, așa cum este cazul volumului de față, având în vedere circumstanțele ulterioare nefaste, survenite în viața personală a autorului. Pe de altă parte, scriitorul și jurnalistul Sorin Grecu spune despre acest volum  „o damnare reală – și nu de formă – talonează strâns versurile sale, devenite instantaneu o prelungire a tulburătoarelor articole sociale și politice ale autorului, asemeni mecanismelor transformer, multifuncționale, din filmele SF.” („Cartea de poezie a anului”  Știri pe surse, 13.01.2023).

Ceea ce mă încântă pe mine, printre altele, și în același timp mă face să-l descopăr încă o dată pe autor sunt versurile despre dragoste, amintind de vechea serie intitulată „joint”, o poezie carnală, grea, de un erotism aproape insuportabil. E clar că Alexandru Petria nu scrie pentru pudibonzi: „[...] degeaba te afunzi în argumente/despre distincția dintre literatură și viață,/dragostea-i un sport de contact:/îi săruți povârnișul de transpirație/de deasupra buzei/și o privești în ochi de parcă ați face schimb de ochi. [...]“, „ [...]nu contează de unde vii,/din ce mahalale ale bucureștiului, parisului,/bârladului sau dejului,/contează cum îți despletești părul și codașele zvâcniri ale/ celulelor/cum mă lași să fiu fără franjuri [...]“  ori regretul coborârii în rutină: „[...]am pierdut de când am dat de egoismul casei/de bulimia propriilor tabieturi, te privesc/și știu că e gata/ stăm față în față ca două case/ale căror uși n-ajung să se sărute.”

Însă tema favorită sau caracteristica de bază a cărții „Înainte de venirea asteroidului” este cea social-militantă, prin poemele avertisment. Alexandru Petria trasează în poemele sale un soi de conduită a omului de azi, o atitudine care te-ar putea feri de o eventuală contaminare sau cădere în falsitate sau ipocrizie. Drumul nu e ușor, dar atâta vreme cât ești un „om rotund” te poți considera a fi printre cei integri, iată, de exemplu, poemul “ucideți omul rotund!”: „omul nu e de vândut la târg/omul rotund e o stare de spirit;/și câți bani poți să iei pe o stare de spirit?/și, apoi, de ce să le dai altora idei,/cu toate că ne încurcă socotelile?/ merită, dacă se întoarce?/omul rotund e ca gălbenușul oului […]”, iar de-a lungul cărții ne ciocnim cu nenumărate exemple, adevărate semințe de revoltă pe care Alexandru Petria le seamănă prin cuvintele sale, căci el nu poate sta la masă cu conformiștii, „nu e o zvâcnire a orgoliului, a vanității,/simptomul autoconservării/plusează sinceritatea dansului,/nu e cazul decât să mă mai câștig pe mine/vă las decent masa liberă.”  „Resetarea” este o altă temă invocată astăzi, direct sau indirect, prin nevoia de schimbare, prin impresia din ce în ce mai acută, vizibil manifestată, de fapt, în toate domeniile artei, nu numai în literatură, ca un fel de răspuns la această fază a societății în care am ajuns să trăim, caracterizată prin consum agresiv, prin extreme sociale ( diferența din ce în ce mai mare dintre bogați și săraci), prin îndepărtarea de natură și izolarea în artificial, supertehnologizare, un deșert în care omului, ființă din carne și oase, îi este tot mai greu să se regăsească. Civilizația se întoarce încet-încet împotriva noastră, ne face molâi, călduți, vulnerabili, mercantili. Acest sentiment, amplificat de alte viziuni apocaliptice, transpare și din versurile lui Alexandru Petria: „când vorbele-s surde și oarbe/iar dragostea n-are căutare cât pompierii și farmaciile -/atunci e sigur rost de o resetare,/ca să nu se mai ridice din urmele din groapă,/dă, doamne, o iarnă suficient de adâncă!” , ori cu accente distopice: […] „și s-au umplut până în creștet cu râsete,/apoi s-a observat o schimbare/a început/să se zaharisească și să se spulbere iarba,/muzica s-a pleoștit,/artificiile s-au umezit,/a fost ca la încrâncenarea plăcilor tectonice,/de atunci încolo maimuțele,/conduc oamenii orbiți spre ora exactă.” Într-o lume aneantizată, desigur că siguranța o mai poți căpăta doar „dincolo”, iar reîntregirea familiei se produce prin moarte. Și aici se iscă mai mult în valuri o melancolie care seamănă cu presentimentul unei pierderi. Deznodământul este pierderea și suferința, de altfel ultimele trei poeme din carte sunt de o sinceritate și durere atât de sfâșietoare, încât copleșesc. Și nu se pot supune niciunei analize.

„Asteroidul” este ceva străin, care ne scapă de sub control. O catastrofă pe care deja am traversat-o ne lasă descoperiți în fața alteia. Se vorbește, s-a vorbit foarte mult, despre solidaritate, însă cu cât vorbim mai mult, cu atât o simțim mai puțin, a început să semene cu un alt slogan ipocrit al zilelor noastre. Asumarea singurătății o faci de nevoie, este un alt lucru profund uman, o situație pe care cumva trebuie s-o gestionezi, pentru că  „[...] moartea este o limbă de unică folosință,/ o să fii singur și mâinile și picioarele o să-ți fie străine/înainte de venirea asteroidului o să te prindă liniștea în/rotocoale/câtă e spaima și disperarea/înainte de venirea asteroidului murmură o rugăciune,/poate ajută, sigur nu are la ce să mai dăuneze!”. Alexandru Petria scrie o poezie cutremurătoare prin onestitatea sa, lăsând orice cenzură la o parte, într-un timp în care sunt încurajate, din păcate, tăcerea și complicitatea generale.

Irina Lazăr

Text apărut în revista de cultură ”Tribuna”, numărul din 1-15 februarie.