Premium
Aţi auzit de secta LPC? Sunt indivizii care îşi zic "Loiali Până la Capăt", în speranţa că respectivul capăt nu va fi la Rahova. Nişte conaţionali care se autodefinesc prin raportare la Traian Băsescu, pentru că au dezvoltat un soi ciudat de reflex pavlovian: cum îşi aduc aminte de fostul preşedinte, cum aplaudă, cad în reverii/adoraţie, muşcă, după caz.
Convingerea populară, pe care involuntar o împărtăşesc, este că avem de-a face cu nişte cazuri irecuperabile. Totuşi, îmi permit un mic exerciţiu creştinesc de futiliate. Sunt sincer preocupat de pericolul ca oamenii din secta LPC să rămână în curând fără cute pe creier, din cauza autoflagelării logice şi morale. Dincolo de efortul de a face elogiul manelismelor lui Traian Băsescu (cum bine spune Ovidiu Raeţchi), LPC-iştii mai au un scop în viaţă: să-şi exprime dezamăgirea/îngrijoarea/revolta că Iohannis nu se comportă ca predecesorul său la Cotroceni.
Bunăoară, zilele aceasta, principala problemă a sectei LPC e că Iohannis şi-a luat soţia cu el la Bruxelles. Ba mai mult, culme a tupeului prezidenţial, nici nu informează presa despre tot ce-i trece prin cap, poate chiar cu apelative precum "păsărică" şi "ţigancă împuţită", aşa cum făcea Băsescu. În ritmul acesta, fanii ex-preşedintelui urmează să se dedea şi la alte dileme primejdioase: De ce se uită Iohannis cu ambii ochi în aceeaşi direcţie? De ce nu are chelie? De ce nu are o fiică agramată? De ce nu se încuscreşte cu interlopii? Să-i fie ruşine! #Neserios #Neserios #Neserios!
De cele mai multe ori, am putea găsi resursele de condescendenţă necesare în relaţia cu secta LPC. Nu şi când vine vorba de jurnaliştii loviţi de loialitatea asta înţeleasă pe dos. Simpatici ca o durere de măsea, jurnaliştii LPC sunt însăşi personificarea pe invers a latinescului "Amicus Plato, sed magis amica veritas". Şi dacă ajunge o durere de măsea pentru a te îndoi de bunătatea Creatorului, doi-trei "lepecişti" de presă te fac să deschizi televizorul pe Antena 3, pentru contrabalansare mentală.
Nu trag mare nădejde că am făcut altceva decât să-mi pierd timpul cu o constatare inutilă sau să-i enervez pe membrii sectei LPC. Norocul meu e că nu sunt mulţi, că eu sunt călit în faţa înjurăturilor şi nici să fiu numit pe nedrept "iohannist" nu e cea mai mare tragedie. Ţinând cont de caracterul patologic al chestiunii (LPC), mi s-ar părea incorect să avem vreo supărare. Chiar din contră. Ar trebui să dăm frâu liber pornirilor miloase şi să-i ajutăm pe bieţii oameni. Propun aşadar să le oferim martorilor lui El Comandante o bucată de ţară (Insula Mare a Brăilei, de exemplu, le-ar ajunge) să-şi facă o republică a lor, să-şi vadă visul cu ochii, să-l proclame pe Traian Băsescu preşedinte etern, despot luminat, whatever.
