Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Panică printre berari: 2019 a fost unul foarte dificil pentru producţia orzului de bere

bere draft

Anul 2019 a fost unul foarte dificil pentru producţia orzului de bere, în condiţiile în care doar 60% din necesar a putut fi achiziţionat din România, situaţie care va conduce la importuri masive, probabil un record al ultimilor 7-8 ani pentru orzul de bere, a declarat, marţi, Ionuţ Oprea, directorul general al Soufflet Malt, cel mai mare procesator de malţ din sudul estul eupri, potrivit Agerpres.

"Anul 2019 a fost un an foarte dificil pentru producţia orzului de bere, orzul de bere fiind o recoltă destul de tehnică, unde fermierii trebuie să respecte cumva o anumită tehnologie. În prezent, doar 60% din necesarul nostru am putut să-l achiziţionăm local, ceea ce va duce la importuri masive, probabil un record al ultimilor 7-8 ani de orz pentru bere", a afirmat Ionuţ Oprea, într-o conferinţă de specialitate.

Citește și: Gheorghe Dincă face noi mărturisiri! Ce le-a spus colegilor de celulă

În general, importurile de orz de bere provin de la alte ţări mari producătoare, precum Franţa, Marea Britanie, Danemarca sau Ucraina.

Potrivit acestuia, pentru berarii români, fabricile de malţ locale reprezintă cam 70% din necesarul local.

"Malţul este produs din orz. România este un mare exportator de orz şi cumva intrigă faptul că nu avem suficient orz pentru a produce malţ pentru bere. Dacă în ultimii 3 ani s-au produs în jur de 1,8 milioane - 1,9 milioane tone de malţ, doar 15% reprezintă producţia de orz pentru bere. Producţia. Asta nu înseamnă că este şi luată în totalitate pentru fabrică", a spus Oprea.

Întrebat despre cooperarea cu fermierii, el a explicat că Soufflet Malt are o divizie - Soufflet Agro - care furnizează seminţe şi servicii tehnice acestora şi le garantează preluarea producţiei, dar în anumite condiţii de calitate,

Citește și: Gigi Becali și-a chemat fina în fața judecătorilor- Suma uriașă pe care i-o datorează Gabriela Firea

"Noi avem divizia Soufflet Agro. Noi furnizăm seminţe şi servicii complete sau tehnice fermierilor, plus garantarea că producţia va fi luată de noi, dar în anumiţi parametri sau specificaţii necesare pentru a produce o bere bună, pentru că punem accent pe calitate. Dacă anii trecuţi achiziţionam orz cu proteină 11,5-12 maxim, anul acesta am mers cu derogările până la o proteină de 13.5. Încercăm să sprijinim nu numai noi, am găsit înţelegere şi la berari, şi încercăm să sprijinim producătorii localih, a explicat acesta.

La rândul său, Akos Mora, reprezentantul Asociaţiei Producătorilor de Hamei din România, a vorbit despre un eventual ajutor sub formă de subvenţii care s-ar putea acorda pentru hamei sau orz.

Citește și: E oficial! Ce se întâmplă cu pedofilul din Olanda

"Aş vrea să reiterez: producătorii de bere din România ar fi interesaţi să achiziţioneze mai mult din hameiul şi malţul necesar din România şi ar fi o sursă sigură de creştere a valorii adăugate produse în ţară - creştere a PIB - deci în orice fel Guvernul, autorităţile locale, noi ca Asociaţie a Berarilor României am putea ajuta să creştem producţia locală de hamei, malţ şi nu numai, acest lucru ar duce la creşterea valorii adăugate create în ţară. Şi avem experienţe în alte sectoare unde se acordă subvenţii. Ar fi interesant de văzut cum ar arăta un program de subvenţionare a producţiei de hamei, de orz pentru fermierii din România cu piaţă de desfacere garantată pentru noi, pentru industria producătoare de bere", a spus Mora.

Jucători pe piaţa berii s-au reunit marţi la conferinţa "Industria berii din România" organizată de Ziarul Financiar şi Asociaţia Berarii României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.