Premium
Mi se fâlfâie, de obicei, de atitudinile Patriarhului, el cu ale lui, eu cu ale mele. Ca instituţie, de la biserică aştept măcar atât- ca de la un SRL bogat- să-şi plătească impozitele. Cred în Dumnezeu, dar nu în unul prins în căprăriile ortodoxe, catolice, protestante sau neoprotestante. N-am nevoie de intermediari în chestiunea credinţei.
Dacă îi dau atenţie acum, e fiindcă este o personalitate publică, al cărei cuvânt contează, într-o oarecare măsură, în spaţiul românesc. Şi mesajele dinspre el sunt răspândite şi în şcoli, prin gurile armiei profesorilor de religie, chiar şi indirect, făcându-se vorbire despre acţiunile bisericii. Iar puterea exemplului e pregnant amprentabilă pe creiere la vârstele fragede. Elevii au nevoie de repere, se ştie. Şi ce reper constitui, când ieşi în lume cu luări de poziţie prin care transformi senin negrul în alb, cu convingerea, dacă nu mizezi pe amnezia şi prostia populaţiei, că poţi revirgina curvele, cum peticeşti o anvelopă?
Mesajul de condoleanţe al Patriarhului Daniel la moartea lui Vadim Tudor m-a lăsat mască. Citez:
”Îndurerată familie,
Am primit cu tristețe vestea trecerii neașteptate din această viaţă a domnului Corneliu Vadim Tudor, scriitor, jurnalist şi om politic, implicat activ în viaţa publică românească, mai ales după anul 1990. Om credincios şi erudit, patriot şi bun orator, domnul Corneliu Vadim Tudor va rămâne în memoria românilor pentru pasiunea şi spiritul său dinamic, dovedite în susținerea propriilor sale convingeri.
În aceste momente grele de suferință şi durere pentru dumneavoastră şi toți cei care l-au cunoscut, rugăciunea pentru el şi pomenirea lui cu recunoştinţă rămân legătură de iubire mai tare decât moartea şi mângâiere pentru suflet.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieţii, Care ne spune: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi!” (Ioan 11, 25), să așeze sufletul domnului Corneliu Vadim Tudor împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârșit!
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”
Ce să înţeleagă elevii de aici? Că oricât de lepădătură eşti întreaga viaţă, dacă ai un nume, capul bisericii cu influenţa cea mai mare în ţară o să te laude la moarte? Da. Acesta-i ideea care rămâne.
Mesajul Patriarhului e un text scris parcă cu mâna dorelilor care abia au reuşit să-l bage în groapă pe Vadim Tudor, dispreţuitor faţă de memoria celor morţi în 1989 şi a victimelor comunismului. O pagină nerușinată, demnă de-o antologie a ruşinii. Dan Ilie Ciobotea, chiar nu vă umbrește nițel jena?
Citeşte şi: La moartea unui rahat cu ochi
