Aparţinătorii a două persoane care au murit în urma transplanturilor renale şi a contaminării cu virusul gripei porcine au depus o plângere penală împotriva lucrătorilor Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj şi a şefului acestuia, Mihai Lucan.
'Noi, Molnar Iulia, Toth Sigismund, Toth Ana Bianca, copiii doamnei Toth Ana şi Bejan Melania, soţia domnului Bejan Viorel, vă anunţăm că în data de 10 mai 2016 am depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva Dr. Lucan Mihai, şef Secţie Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, şi a echipelor de medici care au avut în grijă pe cei doi pacienţi decedaţi în cadrul aceleiaşi instituţii, precum şi împotriva Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, în temeiul prev. art. 135 alin.2 Cod penal prin care solicităm cercetarea acestora şi începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă', se arată într-un comunicat transmis miercuri presei de aparţinătorii celor doi morţi.
Pe 28 aprilie, aparţinătorii celor două persoane decedate au susţinut, într-o conferinţă de presă, că există indicii că şi alte persoane ar fi fost infectate în ICUTR Cluj cu acelaşi virus, al gripei porcine.
'Noi, Molnar Iulia, Toth Sigismund, Toth Ana Bianca, copiii doamnei Toth Ana şi Bejan Melania, soţia domnului Bejan Viorel, vă (...) prezentăm informaţii despre condiţiile dramatice în care şi-au pierdut viaţa rudele noastre, Toth Ana şi Bejan Viorel. Sunt suspiciuni ca Toth Ana şi Bejan Viorel, pacienţi transplantaţi renal, au fost infectaţi cu virusul gripei porcine (AH1) în perioada în care au fost internaţi în Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR), aceştia decedând ulterior pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Cluj. Există indicii importante că în aceeaşi perioadă în care au fost internate rudele noastre la ICUTR, au mai fost infectate cu acelaşi virus gripal şi alte persoane', au arătat aparţinătorii celor doi.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Cluj a demarat o anchetă în caz.
'Referitor la aspectele apărute în presă cu referire la pacienţii transplantaţi renal şi care au decedat urmare unei infecţii cu virus gripal, vă comunicăm că Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a demarat o anchetă care este în derulare, iar la finalizarea acesteia vom comunica concluziile şi măsurile care se impun', se arată într-un comunicat de presă transmis pe 28 aprilie de directorul executiv al DSP Cluj, Mihai Moisescu.
Tot pe 28 aprilie, reprezentantul ICUTR, medicul Adrian Bărbos, a declarat pentru AGERPRES că respinge idea că virusul gripei porcine ar fi fost contractat de cei doi din cauza condiţiilor din spital.
'DSP a fost informat în momentul în care noi am avut primul diagnostic de gripă cu virusul AN1H1. Atunci am diagonsticat cinci pacienţi, pe care, în momentul în care am aflat diagnosticul, i-am transferat la Clinica de Boli Infecţioase. Noi am luat măsuri de izolare a secţiei respective, am anunţat DSP despre toate măsurile pe care le-am luat. Pacienţii respectivi se aflau într-adevăr internaţi în ICUTR, dar virusul nu l-au luat de pe secţie şi nu are nicio legătură cu intervenţia chirurgicală care li s-a făcut. Doamna a fost operată în 19 octombrie, domnul a fost operat în 12 ianuarie. Dar, fiind internaţi în clinica noastră, pe secţii diferite, aveau acces liber, atât pe secţii, cât şi jos, la ambulatorul clinicii, sala de aşteptare, unde se întâlneau cu aparţinătorii. Ori, în acea sală de aşteptare, zilnic se perindă peste 100-150 de persoane, atât pacienţi, cât şi aparţinătorii lor. Cu cea mai mare probabilitate, virusul putea să fie luat de acolo, pentru că noi n-am avut până în acel moment niciun caz de viroză respiratorie cu acel tip de virus', a menţionat Adrian Bărbos.
PLÂNGERE PENALĂ împotriva Institutului de Urologie din Cluj
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

25
Eli Lilly încheie un acord de 2,75 miliarde de dolari cu Insilico pentru lansarea globală a medicamentelor dezvoltate cu inteligenţă artificială
25

4.643
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
4.643

766
Atenție la cozonaci și prăjituri de Paște: de unde cumperi și ce trebuie să verifici înainte să le pui pe masă
766

3.669
Care e starea lui Mircea Lucescu, după ce a ajuns la Spitalul Universitar
3.669

3.384
De ce te trezești obosit, chiar dacă dormi mult: Greșeala pe care majoritatea oamenilor o fac
3.384

169
VIDEO ÎPS Teodosie a mărșăluit pe stradă la Marșul pentru Viață: 'Nu există ceva mai valoros decât viața, care vine de la Dumnezeu'
169

2.047
Procesul României și al Poloniei cu Pfizer, subiect fierbinte în presa externă: Ungaria are o audiere separată
2.047

1.424
Val antivaccinist în România, în paralel cu cazuri de malarie „importate” din Africa. Avertismentul ministrului Sănătății
1.424

398
Obiceiul alimentar care te poate ajuta să scapi de kilogramele nedorite
398

83
Spitalele regionale din Craiova și Iași, pe drumul spre finalizare în 2028
83

50
Alexandru Rogobete despre vaccinarea anti-HPV în farmacii: „Este posibil”
50

143
Rogobete propune un master profesional pentru absolvenții de Medicină care nu intră la rezidențiat
143

840
Războiul din Iran poate duce la creșterea prețului medicamentelor! Rogobete: Românii să nu își facă stocuri!
840
















Comentează