Am încheiat analiza votului pentru primării în Țara Oașului împreună cu echipa mea:
- Locul 1 a fost obținut de către PNL care a primit 8607 voturi pentru primarii săi, cu un procent de 38,4% din totalul voturilor exprimate.
- Locul 2 este obținut de către PSD care a primit 7588 voturi pentru primarii săi, cu un procent de 33,8% din totalul voturilor exprimate. Așadar, aproape 5 puncte procentuale este diferența în favoarea PNL.
- De remarcat este faptul că domnul Corodan, candidatul PNL de la Vama a obținut cel mai mare scor, de 100% din voturile valabil exprimate, neavând niciun alt contracandidat.
- În competițiile deschise cu adversarii politici, Monica Sobius de la Tarna Mare a obținut cel mai mare procent dintre toți candidații PNL la primării în Țara Oașului, de 76%.
- Ca număr de voturi efectiv obținute în rândul candidaților PNL, pe primul loc este Ioan Tătar de la Bixad, cu 1167 de voturi.
Merită felicitați toți cei 8 primari ai PNL care au câștigat primăriile din cele 13 localități ale Țării Oașului, dar și toți ceilalți care au contribuit din plin la acest rezultat al dreptei pentru Țara Oașului. Mulțumesc echipei oșenești și îi felicit pe toți pentru mobilizarea extraordinară. PSD a câștigat doar 3 primării, ALDE una, iar UDMR tot o primărie.
Le mulțumesc tuturor oșenilor pentru votul dat candidaților dreptei politice la alegerile locale în colegiul pe care îl reprezint în Parlament! Le mulțumesc tuturor candidaților noștri care s-au înscris în competiție și au luptat cu drag de Oaș pentru un viitor mai bun. Îi felicit pe toți câștigătorii care au reușit să convingă alegătorii. Acum este timpul faptelor. Am convingerea că localitățile conduse de către edilii locali ai PNL vor evolua mai repede, mai bine și mai frumos decât cele conduse de către PSD.
Comentează