Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţia Locală Oradea a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei în 2021

www.stiripesurse.ro
Politia Locala

Direcţia Poliţia Locală din cadrul Primăriei Oradea a înregistrat, pe anul 2021, cu 23,4% mai multe constatări decât în anul 2020, valoarea totală a amenzilor, de peste 4,2 milioane lei, depăşind cu 27% cea din 2020, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul executiv al instituţiei, Samuel Milian, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului de activitate prezentat de acesta, alături de viceprimarul Arina Moş, în anul 2021 s-au înregistrat 24.306 constatări, comparativ cu 19.686 în anul precedent (+23,47%), amenzile ridicându-se la 4.229.520 lei, comparativ cu 3.326.842 lei în 2020 (+27,14%).

Cele mai multe contravenţii, 2.434, s-au înregistrat în sectorul rutier, anume opriri şi staţionări în zone nepermise, mai ales în centrul municipiului, pe străzi pietonale, valoarea amenzilor, 392.390 lei, fiind cu 82% mai mari decât anul precedent, dar şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice (cu 28% mai multe numeric şi 60% mai mult valoric).

Citește și: Cum s-a SCUZAT `ȘEFU`` și `BOSSU``Claudiu Manda în fața anchetatorilor DNA

În sectorul disciplina în construcţii, poliţiştii locali au în activitate identificarea şi sancţionarea proprietarilor de imobile din centrul istoric care nu au fost reabilitate, în anul 2021 fiind emise 11 sancţiuni pentru neîntreţinere faţadă şi acoperiş. De asemenea, în sarcina acestora stau şi verificările în teren privind supraimpozitarea proprietarilor clădirilor neîntreţinute. În cursul anului 2021 au fost realizate de către poliţiştii locali 317 verificări de imobile, în urma cărora s-au întocmit 118 note tehnice de constatare, fiind emise 320 de somaţii proprietarilor din aceste imobile.

Multe sancţiuni contravenţionale s-au înregistrat şi în activitatea de constatare şi sancţionare a persoanelor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile legale prevăzute de legislaţia specifică de protecţia mediului, agenţii Poliţiei Locale aplicând 4.211 sancţiuni în valoare de 751.850 lei.

Milian a subliniat faptul că, deşi activitatea Poliţiei Locale Oradea a crescut constant în ultimii ani şi suprafaţa locativă a oraşului Oradea s-a extins cu câteva cartiere noi, cu 3 parcuri industriale şi dublarea zonelor pietonale, personalul Poliţiei Locale a rămas aproximativ acelaşi din anul 2010, adică în jur de 67 de poliţişti locali cu mici fluctuaţii.

Conform prevederilor legale care permit un poliţist local la 1.000 de locuitori, Oradea ar putea beneficia de circa 200 de poliţişti locali. Având în vedere cei 67 de poliţişti locali din structură, conducerea Direcţiei a început o procedură pentru a mai angaja şapte persoane pentru patrule pedestre şi pentru a completa şase posturi rămase vacante.

În pofida personalului insuficient, directorul Milian a menţionat că "activitatea Direcţiei Poliţiei Locale Oradea a cunoscut o îmbunătăţire în ansamblul ei raportat la anul 2020", datorată eficientizării activităţii operative printr-o mai bună coordonare a poliţistilor locali, cu timp de reacţie mai bun la sesizările cetăţenilor (10 minute) şi o prezenţă constantă în zonele vulnerabile.

O creştere semnificativă, de aproximativ 136%, s-a înregistrat în domeniul relaţiilor cu publicul, fiind înregistrate 12.056 de adrese, comparativ cu 5.109 în anul 2020, din totalul documentelor gestionate, 15.714.

Acest fapt se datorează mutării în luna martie 2021 în noul sediu al Poliţiei Locale, amenajat de primărie, pe strada Iuliu Maniu nr. 20, sediu al Dispeceratului unde cetăţenii pot depune personal orice adresă,sesizare sau reclamaţie, dar şi datorită telefonului 0259/969 (s-au primit 6.370 de solicitări) şi aplicaţiei Oradea City Report on-line (peste 3.700).

Ca un obiectiv prioritar pentru anul acesta, Arina Moş le-a solicitat poliţiştilor locali "mai multă promptitudine, profesionalism şi implicare în comunitate, în stradă".

 

Foto: (c) Eugenia PASCA/AGERPRES

"Targetul este ca Poliţia Locală să devină element de securitate şi de stabilitate. Orădeanul trebuie să aibă încredere în Poliţia Locală. Îi mulţumesc domnului director pentru implicarea de care a dat dovadă până în acest moment (după trei luni la conducerea instituţiei - n.r.), îi doresc mult succes, spor la muncă şi intransigenţă faţă de actele de indisciplimă şi obiectivele fixate", a declarat Arina Moş.

Printre obiectivele pe acest an, Samuel Milian a menţionat că se doreşte un răspuns mai bun la sesizările cetăţenilor, îmbunătăţirea relaţiei cu cetăţenii privind colectarea selectivă, să monitorizeze mai atent zonele vulnerabile depunerilor de deşeuri în oraş, dar şi o pregătire mai bună a poliţiştilor pentru cunoaşterea legislaţiei prin programe de formare. Astfel, vor fi instruiţi privind folosirea aparatelor pentru testarea zgomotului, pentru a determinarea nivelului sonor în diferite locuri şi situaţii din oraş reclamate pentru deranj fonic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.