Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Politiciana care a născut de două ori un singur copil

alexandru petria

Când doarme, somnul îi este cutreierat de gânduri precum mușuroiul de furnici. De fapt, nu doarme ca toată lumea, își resetează creierul, prin autocontrol, pentru ce-o să muncească a doua zi. Nici n-ar dormi, dacă s-ar putea, la potopul de probleme pe care le are de rezolvat.

E pătrunsă de importanța misiunii sale, căutarea binelui patriei nu suferă amânare. E pătrunsă atât de adânc, că nimic n-are forța să-i stea în cale, o știe, o simte.

Prin ministere, prin parlament, brava femeie se vrea un model. Să vadă întreaga lume cum îi ticăie hărnicia, asemenea ceasurilor elvețiene mecanice. Ține să demonstreze că rostul femeilor în politică nu e să poarte țâțe.

Se afundă în planuri economice, a promovat tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, mai că e mândră de ispravă, e o luptătoare.

Trăiește în regim de urgentă. Chemarea patriei nu-i dă răgaz, cum n-au timp de respiro nici pompierii la stingerea incendiilor. Uneori, noaptea chiar are vise unde e îmbrăcată în costum de pompier. Atunci se răstește la cei din jur, fiindcă nu are destulă presiune apa în tulumbă.

Nu se gândește niciodată la ea, nu, nu, țara are întâietate.

După muntele de eforturi într-o parte și alta, este absolut normal că numele i-a devenit cunoscut. Extrem de cunoscut. Persoanele mai slabe de înger bat cruci când o zăresc. Și-a primit nișa proprie de nemurire. Nu cum sconta, dar, oricum, nemurirea e nemurire. Nu-i de nasul fiecăruia. Este nemuritoare alături de găina care a născut pui vii, a lui Ion Cristoiu. Unii împrăștie zvonul că ar avea șanse reale la premiul Nobel.

Merită s-o cinstim. Căci Andreea Paul Vass e brevetatoarea femeii care a născut de două ori un singur copil. O dată sâmbătă, ca să nu piardă nicio zi de lucru, cum a spus cu convingere, a doua oară luni, că atunci s-a nimerit să i se rupă apa.

Ave Andreea, morituri te salutant!

Vezi şi: Andreea Paul nu a născut sâmbăta: 'Am născut luni'

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.