Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Politicienii britanici care se opun 'no-deal-ului', cer amânarea Brexit-ului

Brexit

Parlamentarii britanici care se opun planurilor privind Brexitul ale premierului Boris Johnson vor să adopte o lege care să-l forţeze să solicite o amânare a ieşirii din Uniunea Europeană până pe 31 ianuarie 2020, potrivit unei copii a proiectului postate pe Twitter de unul dintre iniţiatorii săi, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege îi va cere lui Johnson să solicite UE o amânare a Brexitului dacă, până la 19 octombrie, nu va reuşi să obţină un nou acord cu blocul comunitar sau nu va reuşi să obţină aprobarea Parlamentului pentru ieşirea din UE fără acord.

"Scopul legii este să ne asigurăm că Regatul Unit nu părăseşte Uniunea Europeană pe 31 octombrie fără acord, decât dacă parlamentul îşi dă consimţământul", a precizat pe Twitter deputatul Hilary Benn.

Citește și: Rareș Bogdan, replică dură pentru Codrin Ștefănescu: ‘Nefericiților, acest popor a plătit cu sânge dreptul de a spune NU, de a spune JOS’

Boris Johnson a amânat până pe 14 octombrie ''Discursul Reginei'', ceea ce implică de facto suspendarea activităţii parlamentului începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie şi îngreunează planurile adversarilor Brexitului de a împiedica ieşirea din UE la 31 octombrie. Prin urmare, aceştia încearcă să adopte respectiva lege înaintea suspendării activităţii legislativului.

În parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără acord, numeroşi parlamentari atât conservatori cât şi din opoziţie fiind de fapt împotriva Brexitului în sine, în timp ce Boris Johnson insistă asupra rezultatului referendumului din 2016 care a decis ieşirea din UE.

Boris Johnson doreşte de asemenea renegocierea acordului încheiat de Theresa May şi în special eliminarea clauzei privind ''plasa de siguranţă'' nord-irlandeză, în virtutea căreia Regatul Unit ar rămâne în uniunea vamală europeană până când se va găsi o soluţie care să împiedice revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord, astfel că această clauză restrânge marja de manevră a Londrei la negocierile privind viitoarea relaţie cu UE.

Citește și: Ludovic Orban reacționează după declarațiile premierului: Trebuie să plece de la Palatul Victoria

Cum blocul comunitar a respins orice renegociere a acordului convenit cu Theresa May, Boris Johnson este hotărât să scoată Regatul Unit din UE fără un acord pe 31 octombrie şi avertizează că excluderea unui Brexit fără acord reduce forţa de negociere a guvernului său în încercarea de a convinge UE să revină totuşi asupra acordului respins de Camera Comunelor.

Opoziţia încearcă acum diferite căi de a-l împiedica pe Johnson să decidă ieşirea din UE pe 31 octombrie, cum ar fi sesizări în justiţie, depunerea în regim de urgenţă a unui proiect de lege care să-l oblige să solicite o nouă amânare a Brexitului sau o moţiune de cenzură.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.