Nu mai cer demisia lui Ponta – solicit să plătească pentru demolarea autostrăzii Sibiu-Orăştie!
Cu două zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezideţiale Ponta a tăiat panglici, şi-a făcut Selfie-uri şi a mers în inspecţie pe autostradă. Astăzi, la fel ca atunci, spun foarte clar: premierul Ponta este iresponsabil! Tocmai de aceea autorităţile statului trebuie să-l tragă la răspundere, să plătească pentru paguba creată.
Nu sunt românii datori să achite 300 de milioane de euro pentru faptul că Victor Ponta a grăbit, în mod nejustificat, inaugurarea unei autostrăzi la care nu erau finalizate lucrările de construcţie şi consolidare! Dacă şi-a asumat recepţia, să-şi asume şi responsabilitatea! Dacă nu am fi atras atenţia asupra problemelor de pe acest tronson, costul s-ar fi calculat şi în vieţi omeneşti, nu doar în milioane de euro.
Atât timp cât Ponta a inaugurarat autostrada fără acordul constructorului, pe răspunderea CNADNR, demolarea şi reconstrucţia drumului se vor face pe cheltuiala guvernului, nu pe cea a constructorului. Mai mult, dacă recepţia lucrarilor începute acum nu va fi făcută până la 31 decembrie 2015, banii nu vor putea fi decontaţi de la UE.
PNL susţine crearea unei comisii de anchetă în Parlament pentru investigarea acestei cauze.
Ponta trebuie să plătească pentru demolarea autostrăzii Sibiu-Orăştie!
Articole Similare

891
Alertă sanitară în India - 'Amoeba mâncătoare de creier' se răspândește rapid
891

1.044
Ministrul sănătății Alexandru Rogobete transformă România într-un laborator de experimente!
1.044

3.113
Ministrul Energiei s-a întâlnit cu FMI, după ce prețurile la electricitate au explodat: Anunțul care nu îi va încânta pe români
3.113

3.662
Alegeri la Bucuresti - Arnold versus Nicușor
3.662

2.932
Între liberalism și cretinism: oscilațiile tandemului Dan-Bolojan
2.932

12.919
Scrisoare deschisă către nicușoriști
12.919

3.158
Unde se duc deontologii când se duc? Serbează Ziua Marinei la munte
3.158

671
Studiu de amploare: Nașterile repetate reduc riscul de cancer
671

167
România codasă la 5G în Europa: viteze mici și acoperire insuficientă
167

6.135
A murit Iliescu. Trăiască Ceaușescu!
6.135

3.411
"Războiul hibrid" al tandemului Dan-Bolojan
3.411

15.826
Umilirea publică a lui Ilie Bolojan și sfârșitul `lunii de miere`
15.826

12.537
Mizeria făcută lui Piedone
12.537
Comentează