Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premiul Pritzker, considerat Nobelul în arhitectură, câștigat de Diébédo Francis Kéré, primul laureat de culoare

wikidata.org
Diébédo Francis Kéré

Premiul Pritzker, considerat Nobelul în arhitectură, i-a fost decernat lui Diébédo Francis Kéré, originar din Burkina Faso şi stabilit la Berlin, pentru arhitectura sa durabilă, construită pentru comunităţi, conform news.ro.

Este primul arhitect de culoare care a fost recunoscut în istoria de 43 de ani a prestigiosului premiu, potrivit The Guardian.

„Este de necrezut”, a spus Kéré din biroul său de la Berlin. „Nu ştiu cum s-au întâmplat toate acestea. În primul rând sunt fericit şi copleşit, dar premiul aduce şi o mare responsabilitate. Viaţa mea nu va fi mai uşoară”.

„Nu vreau să vorbesc despre rasism în mod direct”, a spus el, „dar acesta este un domeniu în care ai nevoie de multe resurse. Chiar trebuie să fii puternic şi să fii norocos, deoarece competiţiile nu sunt întotdeauna atât de deschise. Sper ca tinerii din Africa să mă vadă şi să ştie că aceasta este o cale posibilă şi pentru ei”.

Kéré şi-a făcut un nume creând o serie de şcoli şi unităţi medicale în Africa, care par crescute în afara contextului lor, construite de comunităţile locale cu un minim de resurse. Adesea cu pereţi din cărămizi de lut, umbrite de acoperişuri mari, suprapuse, din metal ondulat, clădirile sale sunt adaptate elegant climatului lor arid - fie în Mali, Togo, Kenya, Mozambic sau Sudan - folosind răcirea naturală pentru a evita nevoia de aer condiţionat.

Născut în Gando în 1965, Kéré a fost fiul cel mai mare al şefului satului - un statut privilegiat care este încă marcat pe chipul lui sub forma unor cicatrici tribale radiale reprezentând razele soarelui. A fost primul din comunitatea sa care a urmat şcoala, trimis la vârsta de şapte ani, după care a câştigat o bursă pentru a studia prelucrarea lemnului în Germania.

Printre proiectele sale actuale se numără noul Institut Goethe din Senegal, un muzeu în Rwanda şi un centru civic pentru campusul universitar din München, unde predă.

Cel mai mare proiect al său de până acum, pentru Adunarea Naţională din Benin, este în prezent în construcţie, ridicându-se în capitala Porto-Novo sub forma unui copac maiestuos.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.