Presa americană: UE ar putea cunoaşte soarta URSS

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 29-01-2015

Actualizat: 29-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Uniunea Europeana risca sa aiba soarta URSS daca nu va depune eforturi energice de a combate inegalitatile economice, extremismul politic si intoleranta sociala, comenteaza The Nation, unul din cele mai vechi saptamânale din SUA.

'În Europa Centrala si de Est se observa o crestere a numarului celor care nu mai au încredere în UE si acuza Bruxellesul ca a luat, pur si simplu, locul Moscovei, dupa destramarea URSS', constata publicatia americana.
'Si chiar daca ordinele date de Bruxelles sunt justificate din punct de vedere economic si poseda un fir de legitimitate democratica, ele simbolizeaza o pierdere ireparabila a suveranitatii pentru eurosceptici', potrivit The Nation.

Totusi, principala provocare pentru Europa este, potrivit saptamânalului mentionat, cresterea tendintelor islamofobe.

'Continentul este din ce în ce mai împartit între o mâna de 'potentiali combatanti', care se revendica din 'adevaratul islam', si un contingent tot mai mare de persoane care cred ca Islamul nu are loc în Europa', scrie The Nation.

Europa de astazi pare sa revina tot mai mult la 'perioada dintre cele doua razboaie mondiale, caracterizata prin discutii între politicieni de extrema-stânga si extrema-dreapta si o degringolada financiara'.

Sfârsitul zonei euro si esecul integrarii regionale 'va antrena caderea regimului', afirma editorialistul de la The Nation, avertizând ca aceasta perspectiva este realista.

'Daca structurile economice, politice si sociale ale Uniunii Europene se vor farâmita, aceasta din urma ar putea foarte bine sa urmeze soarta Uniunii Sovietice sau a Iugoslaviei în lada de gunoi a federalismului esuat. Europa va supravietui ca un continent (...) dar va sfârsi ca idee', concluzioneaza pe un ton sumbru saptamânalul american.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri