Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presa din Italia - Paul Pogba ar vrea să revină la Juventus, decât să meargă la Real Madrid

Paul Pogba

Paul Pogba ar vrea să revină la Juventus decât să se transfere la Real Madrid, în cazul în care va pleca de la Manchester United în această vară, susțin cei de la Sky din Italia. Campioana din Peninsulă este și ea interesată să îl aducă înapoi, la Torino, pe jucătorul francez în vârstă de 26 de ani, anunță MEDIAFAX.

"Se vorbeşte foarte mult despre transferul meu. Sunt de trei ani la Manchester şi este excelent. Au fost unele momente bune, altele nu, ca peste tot. După tot ceea ce s-a întâmplat, după acest sezon foarte bun al meu, cred că ar fi benefică o provocare în altă parte. Iau în calcul acest lucru - nouă provocare", a declarat Pogba, potrivit The Guardian.

Citește și: Eugen Teodorovici îi dă prima sarcina noul preşedinte al ANAF! Ce va avea de făcut Mirela Călugăreanu

Pogba nu vrea să își mai prelungească înțelegerea cu United, echipă cu care mai are contract până în 2021, dar există, în plus, și o opțiune de o extindere de 12 luni.

Părerile despre Paul Pogba la gruparea de pe Old Trafford sunt împărțite. În timp ce o parte ar vrea să îl țină la Manchester, o altă parte sunt sceptici în ceea ce privește comportamentul jucătorului și influența negativă pe care o poate avea în fața juniorilor din cadrul lotului.

Citește și: Vești importante pentru toți pensionarii! Ce se va întâmpla de la 1 septembrie

Paul Pogba a evoluat timp de patru ani la Juventus, 2012 - 2016, formație alături de care a câștigat de patru ori titlul în Serie A și două Cupe ale Italiei.

S-a întors la Mancherster United în 2016 contra 105 milioane de euro, însă Pogba a avut prestaţii oscilante şi a fost adesea ţinta mai multor critici venite din partea unor foşti fotbalişti ai lui Manchester United. Alături de formaţia de pe Old Trafford, Pogba a încheiat pe locul şase sezonul din Premier League, ratând astfel calificarea în sezonul viitor de Liga Campionilor.

Citește și: Lovitură pentru Paraziții! Ce despăgubiri vor polițiștii pentru piesa ’Antimiliție’ .

În sezonul recent încheiat, Pogba a evoluat în 47 de partide, reuşind 16 goluri şi 11 pase decisive. Francezul este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 100 de milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.