Convinsă că pentru tot ceea ce primeşti în viaţă trebuie sǎ dai ceva înapoi, Monica Sobius din Țara Oașului a ales să fie primar în comuna Tarna Mare, de la frontiera nordică a țării. E vorba de acea persoană care, în accepțiunea dânsei, mai întâi de toate trebuie să fie un model pentru comunitate, purtător al unui set de valori umane: respect, integritate, înțelepciune, generozitate, iubirea de semeni, dar și al unor abilități manageriale: lider autentic, plin de dinamism și inițiativă, decident și bun negociator, comunicator desăvârșit, dotat cu intuiție și empatie. Nu în ultimul rând, cu o voință de fier. Primarul, ca reprezentant al comunității, e cel care printr-un dialog deschis și permanent cu cetățenii are menirea de a identifica și implementa proiectele care vor contribui la dezvoltarea comunei, la ridicarea standardelor de viaţă ale locuitorilor săi, în acord cu nevoile acestora și cu cerințele societății contemporane, mi-a spus doamna Sobius.
În primul său mandat, care a debutat în anul 2008, animată de dorința de a schimba în bine viața concetățenilor săi, a reușit să realizeze și să finalizeze proiecte importante pentru comunitate. Să vă dau câteva exemple: Sistemul de iluminat public cu tehnologia LED, unic în județ; Extinderi de rețele de apă - peste 5 km; Lucrări de consolidare și modernizare a Podului Morților; Sală de sport modernă cu 150 de locuri; Reabilitarea primăriei Tarna Mare, adaptând și funcționalizând spațiile de deservire a cetățenilor, astfel încât aceștia să-și poată rezolva problemele în timp util. Toate sunt realizări care au avut un impact pozitiv asupra cetățenilor și drept urmare i-au acordat doamnei primar încrederea pentru al doilea mandat, cu un scor remarcabil de 67,5%.
Realizările celui de-al doilea mandat au fost mult mai importante. Amintesc proiectul integrat cu finanțare europeană, prin PNDR, în valoare de 2,5 milioane euro, prin care s-au realizat asfaltări de străzi 5,5, km, rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Tarna Mare, reabilitare căminului cultural din satul Bocicău, grădiniță în Tarna Mare și 380 de metri de ziduri de apărare împotriva inundațiilor pe pârâul Tarna Mare. Tot din fonduri europene, prin GAL, axa 4 Leader, doamna primar Sobius a reușit să doteze Tarna Mare cu un microbuz pentru transport public local (cred că sunt singura comună din județul Satu Mare care asigură gratuit transportul cetățenilor din satele aparținătoare la centrul de comună), utilaj ISU pentru stingerea incendiilor și utilaj de deszăpezire, cu accesorii și pentru întreținerea spațiilor verzi. Prin programul POR va finaliza corpul de „Ateliere și laboratoare” al Liceului Tehnologic Tarna Mare. Prin alte finanțări, naționale, în prezent se asfaltează drumul comunal spre Bocicău și urmează să debuteze lucrările de reabilitare ale căminului cultural din Tarna Mare.
În planul cooperării europene, cu finanțare de la Comisia Europeană, în anul 2014 doamna Sobius a reușit să încheie un Acord de cooperare și înfrățire cu localitatea Neukirchen am Walde din Austria. Partenerii și-au propus schimburi educaționale, cultural-sportive, turistice şi economice, ca factori de cunoaştere şi dezvoltare europeană a comunităţilor din cele două localități. Pentru a valorifica statutul de localitate de frontieră, dar și în scopul de a dezvolta proiecte de cooperare transfrontaliere, s-au înfrățit cu localitatea Hija (Tarna Mică) din Ucraina.
Au fost alți patru ani de muncă grea, asiduă, spune doamna primar Sobius, dar realizările importante îi dau puterea de a recandida pentru funcția de primar al comunei Tarna Mare, județul Satu Mare. Simte că are datoria de a continua procesul de dezvoltare și modernizare a comunității sale.
Pentru perioada 2016-2020 doamna Sobius Monica și-a propus să implementeze proiectul de extindere a rețelei de canalizare în satele Valea Seacă și Bocicău și să crescă capacitatea de captare a rețelei de apă potabilă prin realizarea de noi foraje, să construiescă Căminul cultural din satul Valea Seacă, să modernizeze infrastructura educațională preșcolară și școlară din satul Valea Seacă, precum și pe cea a Liceului tehnologic Tarna Mare. A pregătit documentații pentru a obține finanțare prin PNDL pentru 11 km de străzi și pentru Centrul de sănătate din localitatea Tarna-Mare. În plan strategic, încă din 2012, a pornit diligențele pentru deschiderea punctului vamal pietonal și auto de la Tarna Mare-Hija, dialogul purtându-se în acest moment între cele două state la nivel ministerial și diplomatic.
În final, dna primar Sobius a concluzionat că „demersurile noastre, atât cele privind dezvoltarea infrastructurii educaționale, culturale, rutiere și a utilităților, cât și cele privind asimilarea exemplelor de bune practici specifice comunităților europene, în deplină armonie cu specificitatea locală, în cele din urmă, ar trebui să dea roadele așteptate: o dezvoltare sigură și durabilă, realizată prin eforturile conjugate ale noastre cu partenerii din mediul privat, având ca efect creșterea bunăstării locuitorilor comunei Tarna Mare.”
Îi urez mult succes și cât mai multe mandate doamnei primar Monica Sobius, de la Tarna Mare, care a demonstrat că se poate, așa cum spune și motto-ul dânsei „Nimic nu este imposibil pentru cel care încearcă.”
Comentează