Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția presei internaționale după ce Tudorel Toader a anunțat că declanșează revocarea lui Kovesi

presa internationala

Presa internaţională foloseşte termeni duri pentru a descrie situaţia în care a fost pusă România, după anunţul ministrului Justiţiei.

Astfel, agenția Reuters transmite că ministrul român al Justiției a cerut revocarea procurorului-șef al DNA, pentru ceea ce el numește „acte și fapte intolerabile domniei legii”. Direcția Anticorupție, amintește Reuters, a investigat în ultimii ani deputați, miniștri, primari, magistrați și oamenii de afaceri, dezvăluind conflicte de interese, abuzuri de putere, fraude și acordarea de contracte publice în schimbul mitei.

„Ea conduce DNA din 2013 şi, sub conducerea ei, rata condamnărilor a crescut brusc în una dintre cele mai corupte state ale Uniunii Europene, primind aplauze de la oficialii europeni din Bruxelles care ţin justiţia sub o monitorizare specială.”, scrie Reuters.

Reuters amintește că decizia finală o are președintele Klaus Iohannis, care a declarat recent că nu are niciun motiv să o revoce pe Kovesi.

Și Associated Press anunță vestea de la București, amintind, de asemenea, de motivele invocate de Tudorel Toader.

Rareș Bogdan aruncă 'bomba': 'Tudorel Toader-Gargamel a prezentat un Raport care nu aparține Ministerului Justiției'

AFP titrează: „Guvernul român vrea capul şefei Direcţiei Naţionale Anticorupţie”. Jurnaliştii francezi notează că „de la revenirea la putere în decembrie 2016, social-democraţii - din rândurile cărora mai mulţi aleşi sunt vizaţi de proceduri în justiţie - au încercat să dilueze legislaţia anticorupţie, declanşând un val de contestaţii fără precedent de la căderea regimului comunist, la finalul lui 1989.”

Și Washington Post scrie că Tudorel Toader o acuză pe Kovesi că a „deformat realitatea” despre România și despre statul de drept în interviurile pe care le-a acordat unor publicații străine precum BBC sau Euronews.

Publicația Emerging Europe a scris și ea despre situația din Romania, evocând declarația purtătorului de cuvânt al PNL, care a afirmat că Tudorel Toader a ales să fie de partea infractorilor.

Business Review scrie despre protestele care au avut  loc joi seară în România, după anunțul lui Tudorel Toader: „Mai multe proteste au izbucnit în România după cererea de revocare a șefei DNA: 'Noi luptăm pentru justiție, ei pentru corupție'”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.