REPLICĂ pentru Moise Guran: Ba da, Isărescu are dreptate

*****

Mi-am promis că nu mai scriu nimic despre Codul Fiscal până nu se aprobă sub o formă sau alta. Dar citesc tot felul de articole care nu-mi dau pace.

Unul dintre ele a fost scris de Moise Guran. Il cunosc pe Moise de vreo 10 ani, dacă nu mai bine, de când lucram la același birou prin Antene, tocmai de aceea nu este vorba despre polemică.

Vezi și: Moise Guran desființează argumentația lui Mugur Isărescu: De data asta Ponta are dreptate

Îl respect pentru poziția lui și pentru multe dintre ideile pe care le are despre economie. Dar de această dată pur și simplu nu pot fi de acord cu el. Avem nevoie de Codul Fiscal dar nu cu orice preț.

În linii mari Moise susține, aici,  că Isărescu și Iohannis au bulversat economia unul prin atacul direct la acest document iar celălalt prin întoarcerea la Parlament.

Dar hai să încep întâi cu ce ne unește și pe urmă spun și unde mă despart de Moise Guran.

Toată lumea spune că avem nevoie de relaxare fiscală. Și eu susțin același lucru. Măcar din principiu – pentru că întotdeauna statul (și e valabil în toate țările) este cel mai prost administrator. Deci cu cât mai mulți bani lăsați în buzunarul privaților cu atât mai bine. Unde mai pui că fiscalitatea din România este destul de sufocantă. Taxele și dările către stat sunt atât de împovărătoare încât mulți patroni de abia reușesc să supraviețuiască, nicidecum să se dezvolte și să investească.

Sunt de acord și cu faptul că diminuarea taxelor atrage după sine și o reducere a evaziunii. Dar aici deja am niște rezerve. O să revin mai târziu asupra acestui subiect.

La fel, toată lumea este de acord că România are nevoie de dezvoltare durabilă, iar acest lucru nu se poate face doar prin relaxare fiscală. Este nevoie de investiții, în special în infrastructura de transport (HEEEI, oare când ne trezim? Suntem ultimii în Europa și nu suntem fruntași nici dacă ne comparăm cu țările africane) și în educație. Hai să spunem că până la urmă ce nu face statul în educație și sănătate vor face tot privații. Deja au apărut școli private și spitale private. E departe de a acoperi toate nevoile, însă există o speranță.

Dar autostrăzi și căi ferate nu ne putem aștepta să le facă companiile private. Sunt investiții mult prea mari și care se recuperează mult prea greu. În general astfel de investiții le poate face numai statul pentru că statul își recuperează investiția nu numai prin exploatarea propriu zisă a infrastructurii (de exemplu taxă de autostradă sau închirierea spațiilor de service) ci și în mod indirect, pentru că acolo unde se construiesc autostrăzi vin și investitori, se ridică noi întreprinderi, crește businessul și scade șomajul.

Înțeleg punctul de vedere al lui Moise și într-un fel sunt și eu de acord cu această idee – dacă guvernul Ponta este incapabil să facă investiții măcar să facă relaxare fiscală. Dar și aici am niște rezerve și o să explic de ce.

Nu intenționez să-i iau eu apărarea guvernatorului BNR. Dacă vrea se poate apăra și singur. Dar nu înțeleg cum nu înțelegi tu, Moise, de ce a avut Isărescu această poziție. Nu înțeleg cum de nu te-ai prins că asta este singura poziție pe care ar fi putut să o aibă. Și nu pentru că este Dumnezeul economiei românești, nu pentru că a îmbătrânit, nu pentru că s-a speriat. Ci pentru că e guvernatorul BNR.

Dă-mi voie să îți reamintesc, pe scurt. Din poziția de guvernator BNR, Mugur Isărescu are două obiective majore – să țină inflația la un nivel rezonabil și să evite fluctuațiile bruște și de mare amplitudine.

Normal că Isărescu va susține întotdeauna măsuri anticiclice și nu va fi niciodată fericit când guvernul ia măsuri prociclice. Este evident de ce, nu?

Normal că lui Isărescu nu îi convine nici o scădere atât de bruscă de TVA. Nu i-a convenit nici când a fost creșterea bruscă pentru că i-a dat țintele de inflație peste cap. Dar nu-i convine nici acum. Pentru că până la urmă prețurile le face piața, nu? După scăderea TVAului o să avem o micșorare a prețurilor pe termen scurt, după care ele se vor întoarce unde sunt acum ba și mai sus dacă guvernul Ponta va pune în practică toate promisiunile legate de creșterile salariale. Isărescu nu e fericit nici cu deflație nici cu inflație prea mare. El e fericit doar cu o inflație de 2-3%.

Ca să nu mai spun de celălalt aspect. Ok, stimulăm consumul. Dar noi producem ceva? Consum mai mare va aduce cu sine importuri mai mari. Cu deficitul cum rămâne?

Cum văd eu lucrurile.

Da, chiar și în condițiile în care vorbim de excedent de 0,6% din PIB tot o să avem o problemă cu deficitul. Dincolo de incompetența aparatului guvernamental de a implementa proiectele de investiții publice, dincolo de frica, nejustificată dacă vorbim de proiecte corecte, a funcționarilor care nu-și mai pun semnătura pe niciun proiect, excedentul bugetar e o capcană. Cred că a fost construit PREMEDITAT de acest guvern tocmai ca să fie folosit ca argument pentru promovarea și susținerea noului Cod Fiscal.

Moise tu dai exemplul legat de reducerea CAS-ului în paralel cu excedentul bugetar. De altfel, una dintre deciziile bune luate de Guvernul Ponta. Dar știm deja că nu se face primăvară cu o floare, mai ales dacă este mică și pricăjită. Adică rămânem în continuare una dintre țările cu o fiscalitate a muncii destul de ridicată și poate că una dintre măsurile pe care noul Cod Fiscal ar fi trebuit să le aibă în vedere ar fi fost legată de încurajarea muncii și nu doar a consumului. Dar să revenim la argumentul folosit de tine.

Avem excedent în condițiile în care a fost redus CAS-ul, asta ne-ar arăta că reducerea fiscalității implică un grad mai mare de conformare și o stimulare a investițiilor.

Teoretic așa este. Așa spune manualul. Practic dacă ne uităm pe cifre și tragem linie, lucrurile stau puțin diferit.

Spre exemplu în ultimele 3 luni din 2014 efortul financiar de reducere a CAS-ului a fost de aproximativ 1 mld lei. În paralel Taxa de stâlp și Supra acciza au adus la buget anul trecut 2,5 miliarde de lei bani care s-au folosit conform declarațiilor guvernamentale pentru a acoperi și gaura de la CAS, care, iată, nu s-a umplut printr-un grad mai mare de conformare ci prin împovărarea fiscală a mediului privat.

Putem merge și mai departe cu aceiași idee – efortul fiscal pe care trebuie să-l susțină guvernul pentru acea reducere de CAS pentru un an, printr-un calcul aritmetic simplu, este este de aproximativ 4 miliarde de lei. Ce face guvernul în aceste condiții? Păi am văzut la rectificarea bugetară. A tăiat 1,5 miliarde de euro de la cofinanțări și alte 1,6 miliarde de euro de la cheltuielile de capital, capitol bugetar care se referă la investițiile finanțate din bani publici. În total 3,1 miliarde. Dacă înmulțim cu doi, adică adăugăm și partea a doua a anului, fiindcă noi am vorbit de execuția pe primele 6 luni, ajungem la excedentul despre care vorbeam puțin mai devreme. Dar oare asta ne dorim? Să completăm golurile bugetare prin taxări suplimentare?

Și până la urmă ce efect a avut micșorarea CASului? A dus la crearea de locuri de muncă? A scăzut șomajul? Nu prea, din contră. De ce? Pentru că mediul de afaceri nu are încredere în aceste micșorări de taxe. Patronii se tem că guvernul le dă cu o mână și o să le ia cu amândouă. Cum a fost inventată Taxa de stâlp și Supra acciza așa se poate inventa și Taxă pe aerul pe care îl respirăm. Și o să ne relaxăm atât de tare că o să murim sufocați de tot.

Și acum revin la reducerea evaziunii. Moise, tu susții că se va reduce evaziunea datorită scăderii taxelor. Da, așa spune teoria. În teorie îți dau și eu dreptate. Dar practica ce ne arată?

Păi ne arată că avem în continuare un aparat fiscal greoi și ineficient. O reformă structurală profundă acolo, care să cuprindă inclusiv o restructurare a personalului, resursa umană fiind unul dintre cele mai importante elemente ale acestui aparat fiscal îmbătrânit, ar putea să ne aducă mai mulți bani la buget. După ce vom fi reușit să trecem de acel 33% grad de colectare, semn că aparatul care se ocupă de acest lucru se însănătoșește am putea să ne gândim și la celelalte măsuri de relaxare fiscală. Da, trebuia să facem asta de acum 20 de ani, dar nu am făcut-o...

Cu actualul ANAF riscăm ca o eventuală relaxare fiscală să ne lase în fundul gol.

Are cineva impresia că un evazionist pe care nu-l deranjează nimeni niciodată, și nu vorbesc aici de micile afaceri cășcate ostentativ de ofițerii ANAF în această vară, se va conforma el voluntar pentru că o să scadă TVAul cu 5 procente? Nici pomeneală. Să nu confundăm cu efectul scăderii TVAului la alimente pentru că situațiile sunt total diferite. Pentru 9% poate nu îți mai vine să faci evaziune fiscală. Dai 9% oficial, dar dormi liniștit și nu mai trebuie să dai în schimb ”mici atenții” ca să închidă ochii inspectorii ANAF. Dar 19% e cu totul altceva. Rămâne în continuare un procent destul de tentant.

Vezi, aici este o altă problemă. Probabil că nu s-ar mai fi discutat atât despre noul Cod Fiscal dacă guvernul ar fi venit cu un studiu de impact serios și CREDIBIL.

Ar fi știut toată lumea la ce să ne așteptăm și pe ce cifre ne putem baza. Lucrurile ar fi fost clare. Dar așa? Toată lumea își dă cu presupusul pentru că de fapt nimeni nu știe ce o să se întâmple. Se merge pe principiul – cu Dumnezeu înainte (pentru optimiști) sau Dumnezeu cu mila (pentru cei mai pesimiști).

Teama mea cea mai mare în acest moment este că se transformă acest Cod Fiscal, care așa cum spui chiar tu Moise, trebuie să fie un reper în economie, într-un instrument strict electoral. Și cred că l-aș fi acceptat și eu, dacă aș fi văzut un pachet de măsuri care să vină să compenseze relaxarea fiscală printr-o reducere a cheltuielilor, dar nu cele de capital.

Chiar zilele trecute a spus-o ministrul finanțelor, că mai bine de 20% din funcționarii publici o cam freacă pe la muncă. Problema este nu că nu se discută despre acest pachet de măsuri, dar se merge pe repede înainte cu legea salarizării unice. Păi Codul Fiscal și Legea Salarizării sunt două ingrediente ale unui cockteil exploziv pentru o economie macrostabilizată dar încă șubredă.

În concluzie, deși poate părea contradictoriu după tot ceea ce am scris, avem nevoie de acest Cod Fiscal ca de aer. Dar nu în orice condiții.

Și da, Isărescu are dreptate. Dar el are dreptate pe bucățica lui. Guvernul poate să nu țină seama de părerea guvernatorului și să își vadă înainte de treaba lui și să ia măsuri curajoase.

Doar că nu prea am încredere în acest guvern. E ca și când m-aș urca într-o mașină super sport, iar șoferul nu prea are idee despre cum se conduce această mașină. Mi-e teamă că ajungem în parapet.

Ori guvernul ăsta nu prea a dovedit veleități de șofer priceput. Un guvern care a redus ponderea cheltuitelor de capital la sub 2,5% din PIB nu prea dă dovadă de viziune economică.

Poate o așezare la masa discuțiilor, o temporizare a măsurilor, cu accent în special după 2016 ar putea să fie o soluție pentru construirea și acceptarea unanimă a ceea ce ar trebui să fie reperul fiscal al acestei țări.

Sursa: stelianmuscalu.ro