Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reprezentare parlamentară echitabilă pentru românii din străinătate.

Astăzi s-a discutat în ședința Comisiei juridice proiectul de modificare a Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, prin care se solicită dublarea numărului de parlamentari ai românilor din afara granițelor tarii și anume de la doi la patru senatori și de la patru la opt deputați pentru circumscripția 43 – diaspora.

Prezența numeroasă a românilor în diaspora este o constantă de ani buni, permanent, cetățeni de toate vârstele alegând să locuiască departe de casă în căutarea unor oportunități mai bune de viață.

Așadar, votul din cadrul Comisiei juridice din Camera Deputaților a fost majoritar pentru menținerea avizului Comisiei parlamentare pentru administrație publică și amenajarea teritoriului,  astfel că proiectul de modificare a legii 208/2015 merge către dezbaterea din plenul Camerei Deputaților(camera decizionala) cu raport de respingere. Senatul, forul care tocmai astăzi a respins și propunerea de reducere a numărului de parlamentari la 300,  a respins anterior propunerea pentru dublarea numărului de parlamentari pentru românii din străinătate.

În atare situație, voi solicita la începutul ședinței retrimiterea proiectului la comisiile de specialitate pentru dezbatere și reîntoarcere în plenul Camerei Deputaților a acestuia cu raport de adoptare.

Ce șansă au însă reprezentanții cetățenilor care trăiesc în străinătate să își poată vedea realizate proiectele de lege, ce șanse au înșiși cetățenii care trăiesc departe de casă ca propunerile pe care le au să fie materializate în legi prin adoptarea acestora de Parlament și promulgare de către președintele statului?

Nu vad de ce nu poate exista o atare voință politică din moment ce un deputat pentru românii din Europa de Vest reprezintă 4 milioane de cetățeni, iar norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților un deputat în orice județ din țară fiind de  73.000 de locuitori.

Cu siguranță, în măsura în care diaspora ar avea un număr mai mare de deputați și senatori în Parlament, va exista și o mai bună reprezentare politică, astfel, cetățenii români care aparțin eșichierului din stânga sau dreapta clasei politice, din punctul de vedere al preferințelor ideologice, vor avea oportunitatea să își demonstreze pe deplin voința politică concretizată în proiectele de lege potrivit principiilor pentru care au ales să militeze în cadrul unui partidul politic unde vor avea șansa de a avea o carieră politică conforma rigorilor formațiunii politice și standardelor impuse de alegători prin voința electorală exprimată la urne.

Consider că este deja cazul să fie acordată o importanță semnificativă unei bune reprezentări parlamentare, dacă ne propunem din acest punct de vedere să procedăm la ducerea la îndeplinire a principiilor și valorilor democrației în România, principiul reprezentativității să fie aplicat și din perspectiva echitabilității.

 

Aurelian Mihai, deputat Colegiul 1, Europa de Vest, circumscripția 43 diaspora, grupul parlamentar PNL

https://www.facebook.com/aurelianmihai.ro/?fref=ts

www.aurelianmihai.com

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.