Premium
Închiși în lumea lor mică, politicienii din România se bat de ceva vreme pe Codul Fiscal cu aerul că acesta va decide viitorul țării. Ca niște găini care cred că lumea se sfârșește o dată cu ulucii care împrejmuiesc ograda, jucătorii importanți, cel puțin așa cred ei, de pe scena publică fac și desfac acest Cod Fiscal ca pe ultima resursă a României, dincolo de care va începe raiul pe pământ (varianta guvernamentală) sau, dimpotrivă, se va dezlănțui iadul (varianta prezidențială și a BNR-ului).
În timp ce noi ne crucim în jurul Codului Fiscal, neștiind dacă este mană cerească sau vreo lucrătură a Satanei, România se pregătește sau, mai corect, este pusă în situația totală nepregătită de a deveni semnatară a unui alt cod, de data aceasta transatlantic, pe numele lui faimos TTIP (The Transatlantic Trade and Investment Partnership). Prezentat lumii întregi ca ultimul răcnet în materie de comerț liber și profit spre binele tuturor, TTIP seamănă foarte mult cu clopoțeii și oglijoarele cu care cuceritorii Americii i-au vrăjit, inițial, pe băștinași, până le-au luat pământurile de sub picioare. Într-un mod similar, vrăjeala sunetului fermecat al TTIP ar trebui să ne facă să tremurăm de emoția intrării în lumea definitiv eliberată de reglementări a capitalismului neoconservator, în care toată lumea are numai avantaje, cu condiția să definim cine este ”lumea”. Ei bine, lumea este cea a corporațiilor, unele dintre ele având cifra de afaceri cât PIB-ul României, așadar având dreptul de a fi actori care să discute de la egal la egal cu statul român sau chiar puțin de deasupra.
TTIP consacră, de fapt, existența de facto și de iure a noului jucător mondial care este corporația și care are dreptul de a încăleca statul în numele comerțului liber pentru unii și constrângător pentru alții. Cu forță de exemplu, una din criticile aduse TTIP se referă la faptul că acest tratat ”ar putea reduce drepturile țările de a decide dacă să permită utilizarea resurselor lor naturale” (obiecțiile pe larg le găsiți AICI).
Răspunsul oficial la această obiecție majoră referitoare la suveranitatea statelor este că TTIP nu influențează decizia inițială de a exploata sau nu resursele naturale, dar ”o dată ce s-a luat o decizie de a permite exploatarea, totuși, scopul TTIP este să protejeze competiția și liberal acces”. Să vedem cum s-ar derula acest lucru în cazul Roșia Montană, exemplu folosit și de The Independent pentru a ilustra pericolul TTIP, de altfel (AICI).
Un Guvern sau o componentă temporală a unui Guvern pe ducă poate da ușor o licență de exploatare, prietenii știu de ce. Guvernul pleacă, persoana responsabilă se retrage, România rămâne cu licența care, nu-i așa, reprezintă acordul oficial al statului român. Dacă un alt Guvern ulterior încearcă, la presiunea publică, desigur, să sisteze acea exploatare, intervine TTIP care spune că oprim ”competiția și liberul acces”. Cauza este dusă în fața unei comisii de arbitraj, care, deocamdată, este una de la World Bank, în cazul Gabriel Resources Ltd., dar, după adoptarea TTIP, cauzele de acest fel vor fi în sfârșit pe mâini bune, adică în tribunale dedicate, strict comerciale, fără legătură cu vreun stat, și ascunse sub numele frumos (din nou clopoțeii de luat ochii) de ISDS (Investor-state dispute settlement).
României i se cer 4 miliarde de dolari pentru că nu a permis exploatarea de la Roșia Montană. Sub arbitrajul de la World Bank poate, spun poate, mai avem o șansă să scăpăm nepedepsiți pentru că nu am vrut să ne umplem de cianură. Sub decizia viitoarele ISDS, România nu ar avea nicio șansă să câștige. Motiv pentru care, dacă ne gândim bine, se va dezvolta un nou tip de ”investiții” în România: companii care vor începe o exploatare, apoi vor regiza respingerea ei doar pentru a face bani de la ISDS fără niciun efort, în numele a ceea ce ar fi exploatat dacă ar fi fost lăsați. Dar de ce să îți mai bați capul când poți să iei banii direct, în compensație. Se ridică întrebarea dacă și ”investiția” mult lăudată a Gabriel Resources Ltd. nu a funcționat în aceeași parametri... Să iei 4 miliarde de dolari degeaba este, într-adevăr, o afacere foarte profitabilă…
Așadar, în timp ce clasa politică joacă geamparalele pentru sau împotriva Codului Fiscal, României, dar și celorlalte state europene, li se pregătește un festin pe cinste din care să se înfrupte din plin marile corporații. Iar problema suveranității asupra resurselor naturale este doar unul din punctele perdante pentru state. Nimeni, în România, însă, nu e preocupat de TTIP. Bănuiesc că problema e așa de importantă, iar efectele atât de dezastruoase, încât soluția de adoptare a TTIP este aceea a tăcerii despre subiect. Între timp, e important să ținem agenda publică ocupată cu altele…
