Aşa cum ştiam deja de o săptămână, Sfânta Lumină nu va mai fi luată în acest an de credincioși de la biserici, ci urmează a fi distribuită sâmbătă, de către voluntari purtând mască, mănuşi şi ecuson, doar la casele credincioșilor care o solicită. Noutatea de ieri este că acesta va fi însoțită de polițiști, care vor ajuta la distribuirea ei, precum și la asigurarea ordinii și liniștii publice.
Imediat după anunţ, a început tămbălăul şi acuzele.
Andrei Caramitru: „toată chestia asta numita BOR este doar o organizatie criminală, retrograda, retardata, corupta. Și ortodoxia ca rit creștin a devenit un coșmar rusofon criminal. Care ne tine in afara civilizației. Și nu are nici o legătura cu Biblia și cu credința. Nici una. E un ISIS. O sectă demonică.”
Lucian Mândruţă: A cui e România? Doar a ortodocşilor? Doar a majoritarilor? A cui mamă e România? Doar a etnicilor români? A cui e ţara asta? Doar a habotnicilor? Pe vremuri, tara asta era ţinută sub papuc de ideologia comunistă, de activişti, de aparatul de represiune al Securităţii şi de spaimă. Ideologia e neaşteptat de similară. (…) Veniţi de luaţi lumina, sau vă aducem noi cu girofarul.”
La scurt timp, a venit şi poziţia oficială a USR: „implicarea cadrelor Ministerului de Interne într-un efort național care contravine tuturor recomandărilor oficiale privind distanțarea socială, tuturor prevederilor, teoretic obligatorii, din ordonanțele militare emise până acum o considerăm inoportună și imprudentă.”
Mie îmi pare că toate aceste istericale seamănă cu momentul în care sunt stropiţi cu apă sfinţită demonizaţii şi încep să urle ca arşi.
Păi ce s-a întâmplat aşa de grav? Bisericile rămân închise credincioşilor. Nu li s-a permis să vină nici la slujbă, nici să se strângă să ia Lumină de acolo. Vor veni voluntari supravegheaţi de poliţie doar la cei care cer. Şi se va lua o flacără, nu se pupă nimeni cu nimeni. Flacăra nu transmite virusul.
Că se vor distribui în faţa bisericilor Paştile ambalate igienic în pachete închise, în condiţii de siguranţă şi distanţare, timp de două zile între orele 6 şi 22? Păi aşa se fac şi cumpărăturile la magazine şi în piaţă. Unii oameni au şi nevoi spirituale, nu doar pe cele ale burţii.
Alţi sunt indignați că poliția colaborează cu Biserica: „ce treabă are statul, poliţia să sprijine acţiunile Bisericii?”. Păi polițiștii şi autorităţile asigură ordinea, de exemplu, și când sunt meciuri importante ori concerte cu mii de spectatori, chiar dacă joacă echipele unor cluburi private ori e vorba despre evenimente organizate de societăţi comerciale. Statul e făcut pentru cetăţeni – să-i sprijine în nevoile lor atunci când acestea se intersectează cu spaţiul public – iar nu cetăţenii pentru stat.
În plus, polițiștii vor fi prezenţi acolo nu ca să facă servicii credincioșilor sau Bisericii Ortodoxe, ci ca să îi țină sub supraveghere. Nu pentru noi, credincioşii, e pusă poliţia să însoţească voluntarii Bisericii. Ci pentru cei care se tem că le-ar putea face rău această mică bucurie adusă multor oameni care aveau nevoie de ea.
Sunt unii care ţipă cu „discriminarea”: că de ce catolicii nu au beneficiat și ei de sprijinul statului în noaptea în care și-au sărbătorit Învierea. În primul rând eu nu ştiu dacă a solicitat şi Biserica Catolică să distribuie la lumina acasă la credincioşii catolici doritori şi dacă a fost refuzată. Dar știu că noi, ortodocșii, nu ne-am fi opus; nu am cerut exclusivitate şi nici nu ne-am dorit să nu aibă și catolicii parte de același tratament. Ne-am fi bucurat și pentru catolici să își poată sărbători Paștile în condiții mai bune şi sunt convins că nici ei nu cer „să moară lumina vecinului”.
În fine, e hidos cum unii care atacă Biserica exact aşa cum o făceau bolşevici leninişti pe vremuri – că e retrogradă, neştiinţifică, vrea doar bani, că trebuie închisă, lovită, rănită, blestemată şi distrusă în numele unei prezumtive libertăţi şi a unui presupus progres – îşi permit să asemene credinţa noastră cu ideologia comunistă şi Biserica cu aparatul represiv. Represiunea sunteţi voi! Hoţul strigă „hoţii!”, ca de obicei.
Repet: şi pentru ce atâta vâlvă şi dat cu fundul de asfalt? De vreme ce bisericile tot închise rămân pentru credincioşi iar Lumina ne e adusă sterilizat şi cu poliţia, cât să fie toată lumea mulţumită (cel puţin aşa ar trebui, să nu deranjeze pe nimeni, nici pe cei care nu o vor dori, că nu-i obligă nimeni să o ceară)?
E simplu. Nu e nevoie de un motiv. E doar un simplu pretext să se mai reverse tone de ură acumulate în nişte suflete mici, pline cine ştie de ce duhuri sau duhori.
Aduceţi Sfânta Lumină să scoată dracii afară de acolo!
Comentariu de Gabriel Popa, invitat
Comentează