Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semper Fidelis

Am luat notă, cu mare mâhnire, despre decizia domnului preşedinte Liviu Dragnea de a mă exclude din Partidul Social Democrat. Spun cu mâhnire, pentru că sunt oricând gata să declar sub jurământ că nici una dintre opiniile mele exprimate public, prin viu grai sau scris, nu a fost menită să aducă vreo atingere PSD, membrilor, sau conducerii sale. E drept, am fost mai activ în ultima vreme, mai ales pe reţelele de socializare, în prezentarea unor situaţii care nu fac cinste nici unui om, darămite unui român şi nu am ezitat să demasc ticăloşia acolo unde am aflat-o. Am răspuns la câteva atacuri, am vorbit despre speranţă şi bunăstare, despre şanse şi nevoi.  Am apărat crezul social-democrat şi valorile sale şi am încercat din răsputeri să fac în aşa fel încât, ca deputat PSD, să apropii sufletele Ţării de esenţa umanistă a doctrinei social-democrate. Nu am făcut aceste lucruri pentru vreun interes personal sau pentru a aduna beneficii de vreun fel. Am crezut şi cred, aidoma colegilor mei PSD-işti, că locul politicianului este alături de electoratul său, solidar cu necazurile şi bucuriile acestuia.

Niciodată nu am avut altă intenţie în afara aceleia de a întări atât imaginea PSD cât şi a populariza valorile social-democrate.

Dar dacă, în acest demers pe care mi l-am asumat în totalitate, se regăsesc acţiuni sau poziţii ce pot fi indicate că ar fi adus sau aduc neajunsuri Partidului Social Democrat, o spun aici, şi o voi susţine mereu, cer iertare colegilor mei de filială, tuturor membrilor PSD, conducerii şi doctrinarilor partidului. De asemenea, dacă sunt lucruri pe care le pot îndrepta, stau oricând la dispoziţia colegilor mei de partid pentru orice demers ce va fi necesar pentru a îndrepta aceste neintenţionate lucruri.

Sunt un social-democrat, cred în stânga democrată, şi cred în evoluţia tot mai definită a PSD în planul politicii româneşti. De aceea, voi fi alături de colegii mei, de prietenii social-democraţi, indiferent dacă voi mai face sau nu parte din această formaţiune politică. Întotdeauna voi fi alături de social-democraţi, de speranţele şi realizările lor. Mai mult, în sufletul meu voi rămâne mereu acelaşi PSD-ist convins.

Mulţumesc PSD, mulţumesc preţuiţilor mei colegi social-democraţi!

Ninel PEIA

www.ninelpeia.ro

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.