Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație fără precedent în industria IT - De ce au demisionat peste jumătate din angajați, în 2022

telemunca

Aproximativ 40% dintre angajaţii din industria IT din România şi-au schimbat locul de muncă în 2022, ca urmare a deficitului mare de profesionişti în domeniu, într-un moment cu cerere mare de forţă de muncă, dar şi prin prisma accesului mult mai facil la ofertele companiilor din străinătate, odată cu extinderea posibilităţii de muncă remote, potrivit unei analize realizate de o companie românească de dezvoltare de software.

Industria IT este afectată de una dintre cele mai mari fluctuaţii de personal din istorie, de două ori mai mulţi angajaţi în IT optând pentru schimbarea locului de muncă în 2022 faţă de anul trecut. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna septembrie a acestui an, numărul de angajaţi din acest sector era de 137.500, cu 44% mai mare decât în septembrie 2019, precizează TARA Interactive.

"Atragerea de talente, împreună cu păstrarea angajaţilor existenţi au fost unele dintre cele mai mari provocări din industrie în 2022. Semnale au existat încă de la începutul anului şi, anticipând situaţia, am crescut investiţiile în angajaţii TARA Interactive şi în instrumentele de retenţie, crescând şi numărul de traininguri pentru dezvoltarea sau aprofundarea de aptitudini necesare desfăşurării activităţii, de relaţionare şi de integrare în echipă", a declarat Vlad Lepădatu, managing partner la TARA Interactive, menţionând că investiţiile în personal au totalizat anul acesta 60.000 de euro.

În acest context, compania şi-a păstrat peste 80% dintre angajaţi, implementând un mix de instrumente de retenţie menite să crească motivarea angajaţilor şi să cultive încrederea acestora în echipă, în companie, în proiectele din care fac parte.

TARA Interactive este o companie românească inovativă, care contribuie la transformarea digitală a clienţilor săi prin furnizarea de servicii de dezvoltare software şi consultanţă care stimulează competitivitatea şi inovaţia. A fost înfiinţată în 1991 ca o companie de IT orientată către implementarea de noi tehnologii. În prezent, TARA Interactive are peste 50 de angajaţi în birourile din Bucureşti şi Chişinău şi desfăşoară proiecte internaţionale în SUA, Marea Britanie, Europa, România, etc., în domenii precum fintech, sport, consultanţă, transport, logistică, eCommerce şi retail.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.